miercuri, 23 octombrie 2013

Restricţii de trafic greu în Ungaria

În Ungaria, circulaţia tirurilor va fi interzisă din această noapte până mâine la ora 23:00, ora României. Restricţionarea traficului de peste 7,5 tone se aplică pentru că mâine este Ziua Naţională a Ungariei, când este comemorată Revoluția din 1956 și începuturile luptei pentru libertate.
Următoarea zi liberă nelucrătoare în Ungaria este pe data de 1 noiembrie. Atunci traficul greu va fi interzis din noaptea de 31 octombrie ora 23:00 până pe 1 noiembrie ora 23:00. De cele mai multe ori, după ridicarea acestor restricţii, în Vama Nădlac, principalul punct de trecere a frontierei din vestul ţării, se formează coloane de tiruri pe mai mulţi kilometri.

miercuri, 9 octombrie 2013

1 milion de amenzi la rovinieta neplatite

Ministrul Dan Şova a declarat că sunt peste un milion de amenzi pentru neplata rovinietei neachitate în ultimii trei ani, el arătând că a propus trecerea acestora de la CNADNR la Ministerul de Finanţe, pentru a intra sub incidenţa Codului de procedură fiscală. foto

În ceea ce priveşte creşterea preţului rovinietei, Şova a precizat că această majorare se referă în special la vehiculele comerciale care tranzitează România, acolo unde tarifele sunt cele mai mici din UE.

Rovinieta pe an creşte de 28 la 32 de euro, din câte am văzut propunerea care a venit de la CNADNR. Creşterea în general se referă la cei care au rovinietă pe 7 sau 10 zile. Asta nu se referă la cetăţenii români care au un autoturism proprietate personală, ci la creşterea rovinietei pentru vehiculele comerciale care tranzitează România, pentru că sunt tarife foarte mici în comparaţie cu orice alt stat UE. Proiectul privind modificarea preţurilor la roviniete se află în circuitul de avizare.
Ceea ce pot să spun este că iniţiativa a plecat de la un calcul care se face pe baza unor indici care sunt la CNADNR de calcul al rovinietei şi pe baza a ceea ce solicită Ministerul de Finanţe. Nu ştiu dacă creşterea va rămâne de 60%.”, a spus ministrul Dan Şova.

joi, 26 septembrie 2013

Rovinieta se va scumpi

Costul rovinietei platite de soferii de autoturisme va creste cu pana la 66% si va fi mai mic pe anumite perioade de valabilitate in cazul vehiculelor de transport marfa si persoane, potrivit unui nou proiect DPIIS de modificare a legislatiei privind tarifele de utilizare a infrastructurii rutiere.

Comparativ cu un proiect de ordonanta elaborat anterior de institutie pe aceasta tema si cu reglementarile in vigoare, noua varianta prevede majorarea si scaderea mai multor tarife, eliminarea perioadei de valabilitate de 90 de zile si adaugarea unui nou interval, de 10 zile, pentru autoturisme si pentru vehiculele de transport marfa cu masa totala mai mica sau egala cu 3,5 tone, scrie Mediafax.
Astfel, soferii de autoturisme vor scoate din buzunar pentru roviniete valabile 7 zile, 30 zile si 12 luni suma de 5, 10 respectiv 32 euro, inclusiv TVA. Comparativ, pentru aceleasi perioade de valabilitate, sumele achitate se ridica in prezent la 3, 7 si 28 euro.
Pentru o perioada de 10 zile, nivelul propus este de 6 euro.
In cazul vehiculelor de transport marfa de pana la 3,5 tone, tarifele pentru 7 zile si 12 luni cresc de la 6 la 7 euro, respectiv de la 96 la 100 euro, dar scad in schimb in cazul intervalului de 30 zile, de la 16 euro la 14 euro.
Pentru vehiculele de transport marfa de 3,5 - 7,5 tone sau de transport persoane cu 9-23 locuri pe scaune rovinieta pentru o zi va costa 11 euro, fata de 4 euro in prezent. Taxa va scadea de la 52 euro la 50 euro, pentru 30 zile, dar va urca de la 320 euro la 500 euro la 12 luni.
Soferii vehiculelor de transport marfa de 7,5 - 12 tone sau de transport persoane cu peste 23 locuri pe scaune, rovinieta pe zi creste de la 7 la 11 euro si scade de la 35 euro la 30 euro in cazul achitarii pe sapte zile. La 30 zile, taxa scade de la 91 euro la 60 euro, iar la 12 luni aceasta este majorata de la 560 euro la 600 euro.
In cazul vehiculelor de transport marfa de peste 12 tone cu pana la trei axe, rovinieta pe zi creste de la 9 la 11 euro, scade la 7 zile (de la 45 euro la 36 euro) si 30 zile (de la 117 euro la 72 euro) si ramane la valoarea actuala la 12 luni (720 euro).

Pentru vehiculele de transport marfa de peste 12 tone cu minim patru axe, tarifele pentru o zi raman la 11 euro, la 7 zile scad de la 55 euro la 45 euro, la 30 zile sunt diminuate de la 143 euro la 90 euro iar pentru 12 luni acestea coboara de la 1.210 euro la 900 euro.
"Va fi actualizat nivelul tarifelor de utilizare, intermediare, in cazul vehiculelor de transport marfa cu masa totala maxima autorizata mai mare de 3,5 tone, conform procentelor recomandate de Directiva 2011/76/UE a Parlamentului European si a Consiliului de modificare a Directivei 1999/62/CE de aplicare a taxelor la vehiculele grele de transport marfa pentru utilizarea anumitor infrastructuri (tariful lunar – maximum 10% din tariful anual; tariful saptamanal – maximum 5% din tariful anual; tariful zilnic de 11 euro si maximum 2% din tariful anual) si va fi diminuat nivelul tarifului cu valabilitate de 12 luni, aplicat in cazul vehiculelor cu masa totala maxima autorizata mai mare de 12 tone, cu minimum 4 axe (inclusiv)", se arata in nota de fundamentare a proiectului de ordonanta de urgenta elaborat de Departamentul pentru Proiecte de Infrastructura si Investitii Straine (DPIIS).
In plus, autorii documentului precizeaza ca va fi majorat nivelul tarifelor aplicate in cazul autovehiculelor si a vehiculelor cu masa totala maxima autorizata mai mica sau egala cu 3,5 tone, in cazul acestora nivelul existent inregistrand cele mai mici valori din Uniunea Europeana.

Proiectul de ordonanta extinde, de asemenea, modalitatile de achitare a tarifelor de utilizare a drumurilor, prin intermediul unor mijloace de plata care urmeaza sa fie puse la dispozitie de catre distribuitori, si va elimina posibilitatea de exceptare a vehiculelor utilizate exclusiv in transportul public local de persoane pe raza teritorial - administrativa a unei localitati.
"Va fi reglementat ca, prin exceptie de la prevederile OG nr.2/2001, sumele provenite din amenzile aplicate pentru circulatia fara rovinieta valabila se fac venit integral la bugetul de stat", se arata in nota de fundamentare.
In plus, vor fi eliminate prevederile privind sanctiunile aplicabile in cazul falsificarii rovinietei, intrucat acestea sunt fapte incriminate de Codul Penal.

Sursa: Mediafax

vineri, 23 august 2013

O NOUĂ TAXĂ PENTRU ŞOFERI

Soferii care vor circula pe autostradă între Piteşti şi Constanţa vor fi obligaţi să achite o taxă in afara de rovinieta, iar din banii astfel colectaţi vor fi acoperite costurile de modernizare a centurii de sud a Capitalei, reiese din declaraţiile premierului Victor Ponta.
   
Victor Ponta anunţă o taxă pentru şoferii care vor circula între Piteşti şi Constanţa.
"Să vă dau şi vestea proastă: centura sud se face, dar nu se face din banii noştri şi va fi practic cu taxă, adică va fi de la Piteşti până la Constanţa. Eu vă zic adevărul, că după aia o să spuneţi cum e cu taxa. Nu va fi mare taxa, dar...Deci, Piteşti-Constanţa, intri la Piteşti şi te dai jos la Constanţa de pe autostradă, dar va fi cu taxă", a spus Ponta, ministru interimar al Transporturilor, aflat în inspecţie pe centura de sud a Capitalei.

În primăvara acestui an, ministrul pentru Proiecte de Infrastructură, Dan Şova, declara că tronsoanele de autostradă Comarnic-Braşov şi Craiova-Piteşti, precum şi centura sud a Bucureştiului, pe care autorităţile îşi propun să le construiască prin concesiune până la alegerile din 2016, vor fi taxate după intrarea în exploatare, iar cuantumul taxei se va baza pe un calcul de 3 euro pe suta de kilometri.

Sursa: Mediafax

marți, 20 august 2013

Atentie RADAR!

I.G.P.R. anunta ca pana la data de 31 august, la nivel national, politistii vor efectua controale ce vor viza respectarea regimului legal de vitez. Astfel, sub coordonarea Directiei Rutiere din cadrul IGPR, serviciile rutiere din cadrul inspectoratelor de politie judetene, birourile de politie pentru autostrazi si Brigada Rutiera din cadrul Directiei Generale de Politie a Municipiului Bucuresti vor desfasura actiuni punctuale pentru informarea conducatorilor auto, precum si pentru sanctionarea celor care nu respecta regimul legal de viteza, folosind toate aparatele de masurare a vitezei din dotare.

Conform calendarului de activitati al Organizatiei Politiei Europene TISPOL, in ultima decada a lunii august la nivelul tuturor tarilor membre organizatiei se desfasoara actiuni care vizeaza combaterea excesului de viteza si totodata constientizarea conducatorilor auto asupra pericolului la care se expun atat ei, cat si ceilalti participanti la trafic, prin adoptarea unei viteze de deplasare peste limita legala.

I.G.P.R. reaminteste ca in perioada minivacantei prilejuite de sarbatoarea Adormirii Maicii Domnului politistii rutieri au aplicat peste 14.400 de sanctiuni contraventionale pentru depasirea vitezei legale, retinand totodata 371 de permise de conducere pentru depasirea vitezei de deplasare cu mai mult de 50 de km/h peste limita admisa pe sectorul de drum respectiv.

luni, 15 iulie 2013

Tarife mai mari pentru rovinieta valabila o zi

Departamentul pentru Proiecte de Infrastructura si Investitii Straine, printr-un proiect de act normativ vine cu propuneri noi privind modificarea Ordonantei de Urgenta a Guvernului 15/2002 de aplicare a tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe reteaua de drumuri nationale.
In ceea ce priveste autoturismele, proiectul vizeaza mentinerea actualelor roviniete (valabile 7 zile, 30 de zile sau 12 luni, la preturi de 3, 7, respectiv 28 de euro) si introducerea a doua noi tarife - 4 euro, pentru o perioada de 10 zile, si 13 euro, pentru 90 de zile.

Cele doua noi tipuri de vinieta vor fi disponibile si pentru vehiculele de transport marfa de sub 3,5 tone, la tarife de 8, respectiv 36 de euro. Proiectul de act normativ actualizeaza, de asemenea, tarifele pentru celelalte categorii de vehicule, in unele cazuri in crestere fata de actualele costuri, in altele in scadere.
Astfel, pentru vehiculele de transport marfa de 3,5 - 7,5 tone sau de transport persoane cu 9-23 locuri pe scaune rovinieta pentru o zi va costa 11 euro, fata de 4 euro in prezent. In schimb, cele cu valabilitate de 7 sau 30 de zile vor costa mai putin, 16 euro sau 32 de euro, fata de 20, respectiv 52 in prezent.
Tarife mai mari pentru rovinieta valabila o zi vor plati si soferii vehiculelor de transport marfa de 7,5 - 12 tone, de peste 12 tone cu pana la trei axe, sau cei ai vehiculelor de transport persoane cu peste 23 de locuri.

Proiectul de ordonanta extinde, de asemenea, modalitatile de achitare a tarifelor de utilizare a drumurilor, prin intermediul unor mijloace de plata care urmeaza sa fie puse la dispozitie de catre distribuitori, si va elimina posibilitatea de exceptare a unor vehicule, utilizate exclusiv in transportul public local de persoane sau in cazul unora dintre institutiile subordonate MAI.
In termen de 90 de zile de la intrarea in vigoare a ordonantei, Departamentul pentru Proiecte de Infrastructura si Investitii Straine va actualiza normele metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare a retelei de drumuri nationale.
Cuantumurile taxelor de utilizare a drumurilor nationale nu au mai fost actualizate din 2009.

luni, 1 iulie 2013

Aglomeratie la granita cu UNGARIA

Ca urmare a faptului că, începând cu data de 01.07.2013, pe teritoriul Ungariei s-a modificat legislaţia privind achitarea taxei de drum pentru autovehiculele a căror greutate totală maximă admisă depăşeşte 3,5 tone, s-a constatat că în punctele de trecere ale frontierei de la graniţa cu Ungaria, pe sensul de intrare în ţara vecină, s-au mărit timpii de aşteptare pentru această categorie de autovehicule.

Poliţiştii de frontieră au contactat autorităţile de frontieră maghiare pentru a lua măsurile necesare care să conducă la reducerea timpilor de aşteptare pentru autocamioane şi asigurarea unui control fluent şi civilizat.

De asemenea, poliţiştii de frontieră asigură în permanenţă sprijin participanţilor la traficul transfrontalier, respectiv s-au intensificat relaţiile cu autorităţile publice locale în vederea menţinerii ordinii şi liniştii publice în zona de competenţă.

Reamintim că, în data de 29.06.2013 am informat opinia publică despre faptul că autorităţile maghiare ne-au comunicat că începând cu data de 01.07.2013, vehiculele a căror greutate totală maximă admisă depăşeşte 3,5 tone, au dreptul să circule pe drumurile din Ungaria numai după achitarea taxei de drum.

Taxa de drum poate fi achitată, pe teritoriul Ungariei, la fiecare staţie PECO, la birourile unde şi anterior se putea achiziţiona taxa de drum, precum şi în punctele de trecere ale frontierei, la intrare în ţara vecină, în terminalul automarfarelor: Artand – Borş, Nagylac – Nadlac, Gyula-Varsand, Csengersima - Petea.

vineri, 21 iunie 2013

Taxe de drum Ungaria - discriminare in U.E.

Noua taxa de drum din Ungaria care va intra in vigoare pe 1 iulie agita spiritele in randul transportatorilor romani care trebuie acum sa se descurce cu acest cost suplimentar pe care nu l-au avut in vedere atunci cand si-au stabilit bugetele sau, in cel mai bun caz, pe care nu l-au estimat corect mai ales ca aceasta taxa de drum este mai mare chiar si decat cea din Germania. Cum traseul prin Ungaria era cel mai la indemana pentru camioanele care merg spre Vest, e de asteptat ca vistieria Ungariei sa se umple cu banii primiti de la romani care fie nu vor putea evita trecerea prin Ungaria, fie nu vor considera rentabile variantele ocolitoare prin Serbia, sugerate de APTE 2002.
Spunem ca romanii vor cotiza puternic, din moment ce transportatorii unguri vor beneficia de subventii si ajutoare de la statul maghiar pentru a suporta mai usor noua taxa de drum. Cel putin asa se arata intr-un acord semnat de guvernul maghiar si asociatiile patronale din Ungaria, care a fost prezentat auditoriului in cadrul conferintei Tranzit de la Bacau.
Daca acest acord va fi pus in aplicare s-ar crea o piata neconcurentiala intr-o tara membra a Uniunii Europene, care nu accepta astfel de strategii. Un lucru ar fi insa de admirat in toata aceasta poveste: puterea patronatelor din transporturi din Ungaria care au obtinut astfel de facilitati pentru membrii lor, si ei foarte afectati de noua taxa.

Sursa: TraficMedia

joi, 30 mai 2013

Taxa pe drumurile din Ungaria va creste enorm din 1 iulie 2013

Ungaria a anuntat ca va trece de la 1 iulie 2013 la un nou sistem de taxare pe distanta parcursa, inlocuind astfel vinieta pe timp. Aceasta modificare aduce o crestere a costurilor pe cursa pentru transportatorii romani de circa 170 de euro, imposibil de suportat in cazul in care firmele nu negociaza inglobarea ei in tariful de transport. O eventuala amanare a noului sistem de taxare pana in toamna (dupa modelul Ecotaxei de Franta, care s-a amanat pentru dupa 1 octombrie) ar mai putea da o gura de oxigen firmelor de transport din Romania pentru gasirea de solutii de renegociere a contractelor de transport international sau de gasire a unor rute alternative care sa evite Ungaria.

Din numarul de kilometri pe care Dumagas ii efectueaza anual, 85% sunt pe trasee internationale si intracomunitare. Dupa Austria si Germania, cuantumul taxei de drum a crescut si in Franta, prin introducerea eco-taxei si pe drumurile nationale, crescand cheltuiala cu taxele de drum incepand din toamna acestui an.
„Cresterea taxelor pentru anumite tari nu a fost foarte mare, insa beneficiarii de transport nu au inteles nici trecerea de la 37 eurocenti/km la 40. Taxa de drum platita in Ungaria este de aproximativ 15 euro/24 h, dar incepand cu aceasta vara se introduce o taxa/km, iar printr-un calcul rapid ajungem la 100 de euro pe tranzit. Tur-retur inseamna 200 de euro, fata de 30 de euro pana acum. Clientii nostri trebuie sa fie constienti ca trebuie sa introduca acest cost in costurile lor, pentru ca de ceva vreme noi, transportatorii, le suportam pe toate“, a tinut sa sublinieze Lucia Apostol, directorul de transport Dumagas. Pentru camioanele de peste 12 t, pe autostrazile Ungariei, pana la instituirea noii taxe, nivelul de taxe porneste de la 0,083 euro/km la doua axe pana la 0,189 euro/km (Euro 5, EEV, Euro 6). Pe drumurile regionale, autoritatile maghiare, au aplicat o taxa de 0,063 euro/km la doua axe pana la 0,143 euro/km (Euro 5, EEV, Euro 6).
„Impactul noilor taxe va fi foarte mare, in special pentru flotele care fac transport international. Sa speram ca taxa de Ungaria se amana. Conform statisticilor, taxele de drum, in medie, la nivelul Europei, sunt de 20 eurocenti/km. Este o valoare foarte mare, dar nu stim daca este reflectata corect in pretul de transport“, a explicat si Cornelia Gheghesan, COO Cartrans Spedition.