Se afișează postările cu eticheta taxa autostrada. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta taxa autostrada. Afișați toate postările

vineri, 15 ianuarie 2016

Taxe de autostrada?

Referitor la posibilitatea introducerii de taxe pentru utilizarea autostrăzilor din România, Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale S.A face următoarele precizări:

1. Având în vedere perioadele de timp alocate etapelor procedurale privind încheierea contractului de concesiune și intrarea acestuia în vigoare, la care se adaugă timpul necesar finalizării lucrărilor de reabilitare al autostrăzilor, apreciem că anul 2017 ca termen estimat de presă pentru aplicarea taxării autostrăzilor incluse în proiectul de concesiune nu reprezintă un termen realist, nefiind fundamentat din punct de vedere procedural și tehnic.

2. Procedura de dialog competitiv pentru atribuirea „Contractului de concesiune de lucrări publice privind proiectarea, construcția, finanțarea, operarea și întreținerea Autostrăzii de Centură Sud a Municipiului București (km 52+770 - km 100+765) și operarea și întreținerea Autostrăzii București-Constanța și Autostrăzii București-Pitești” se află în etapa de dialog cu candidații preselectați.

3. Contractul de concesiune de lucrări publice este contractul prin care viitorul concesionar, în contrapartida lucrărilor executate, primește din partea autorității contractante, în calitate de concedent, dreptul de a exploata un bun pe o perioadă determinată, implicit dreptul de a avea venituri prin impunerea unei taxe de utilizare autostrada.

În privința afirmațiilor referitoare la momentul introducerii taxei, precum și a celor legate de estimări de costuri și alte aspecte care țin de structura financiară, tehnică și juridică a viitorului contract de concesiune, facem precizarea că aceste aspecte sunt în discuție, urmând a fi adoptate soluțiile optime care să corespundă necesităților autorității contractante la finalul etapei de dialog cu candidații preselectați. Printre aspectele vizate în cadrul acestei proceduri se regăsește și evitarea dublei taxări a utilizatorului.

Comunicat: CNADNR SA

luni, 25 noiembrie 2013

Taxarea autostrăzilor ar putea începe din 2017. Cât vor plăti şoferii?

Taxarea autostrăzilor din România ar putea începe după finalizarea centurii sud a Capitalei, unde lucrările vor fi derulate în intervalul 2014-2017, a declarat ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură, Dan Şova, la emisiunea "După 20 de ani", difuzată duminică de Pro TV.
Taxă va fi plătită pe traseul Piteşti - Constanţa, având un nivel de trei euro la suta de kilometri, a arătat ministrul. Acelaşi nivel de taxare a fost estimat şi pentru autostrada Comarnic - Braşov, care ar putea fi finalizată în 2016-2017.
"Calculele de taxare s-au făcut numai pentru Comarnic - Braşov. Dincolo, la centura de Sud, proiectul este scos direct ca având concesiune de la Piteşti până la Constanţa, deci concesionarul trebuie să construiască centura Sud, care are 48 de kilometri, şi ia în concesiune de la Piteşti la Constanţa. (…)
Prima etapă din concesiunea Piteşti - Constanta cu construcţie centura Sud este reabilitarea a peste 30 de kilometri de pe autostrada Bucureşti - Piteşti. Acolo va intra cu taxă de drum de la Piteşti până la Constanţa, în acelaşi regim, 3 euro pe suta de kilometri", a spus ministrul Dan Şova .
Premierul Victor Ponta a anunţat în august că şoferii care vor circula pe autostradă între Piteşti şi Constanţa vor fi obligaţi să achite o taxă, iar din banii astfel colectaţi vor fi acoperite costurile de modernizare a centurii de sud a Capitalei.
În primăvara acestui an, Şova, declara că tronsoanele de autostradă Comarnic-Braşov şi Craiova-Piteşti, precum şi centura sud a Bucureştiului vor fi taxate după intrarea în exploatare, iar cuantumul taxei se va baza pe un calcul de 3 euro pe suta de kilometri.

Sursa: Mediafax

miercuri, 6 noiembrie 2013

Câte taxe pentru a merge pe drumurile Romaniei?

Incepand cu 2014 românii vor ajunge să plătească trei tipuri de taxe pentru a merge pe drumurile publice din România.

Guvernul a anunţat introducerea unei accize suplimentare, de 7 eurocenţi pe fiecare litru de carburant cumpărat de la orice benzinărie din ţară, sumele urmând să fie folosite pentru construcţia de drumuri.
Un calcul simplu bazat pe consumul de benzină şi motorină din 2012 arată că statul ar colecta, într-un an, 490 sau 607 milioane de euro, în funcţie de modul de implementare a noii taxe: dacă se va aplica şi TVA pe ea sau nu, ca la acciza obişnuită.Noua acciză este de destul de asemănătoarea cu vechea "taxă Băsescu", vechea taxă de utilizare a drumurilor publice.

Utilizatorii drumurilor publice din România plătesc însă şi rovinieta, un tarif de utilizare a reţelei de drumuri şi autostrăzi. Pentru autoturisme, valoarea acesteia este cuprinsă între 3 euro (pentru şapte zile) şi 28 de euro (pentru 12 luni) şi urmează să fie şi ea crescută. Potrivit unui proiect de act normativ, noile valori ar urma să fie cuprinse între 5 şi 32 de euro.

Odată ce se va finaliza construcţia primei autostrăzi realizată în sistem de concesiune, românii vor plăti şi o taxă de autostradă, din care urmează să îşi recupereze investiţia constructorul privat al autostrăzii. Momentan, sunt în procedură de atribuire mai multe contracte de construcţie de autostrăzi în sistem de parteneriat public privat: Comarnic-Braşov, Piteşti-Craiova şi centura de sud a Bucureştiului.

Cel mai avansat proiect pare a fi cel al autostrăzii Comarnic-Braşov, contractul urmând să fie semnat până la sfârşitul anului, iar autostrada terminată până în 2016. La acel moment, şoferii de autoturisme vor plăti o taxă de circa 7-8 lei pentru a merge pe toţi cei 58 de kilometri, echivalentul unei taxe de 1,2 eurocenţi pe ax şi osie.
Ulterior, se vor plăti taxe şi pentru accesul pe autostrăzile deja construite. După ce se va construi centura de sud a Bucureştiului, va fi taxat traficul şi pe autostrăzile A1 şi A2, deşi au fost construite cu bani de la buget. Motivul ar fi că cel care va construi centura de sud va primi şi contractul de întreţinere a celor de două autostrăzi, iar lucrările de întreţinere nu vor mai fi plătite de la buget. Potrivit estimărilor actuale, un drum pe autostradă între Constanţa şi Piteşti ar urma să coste circa 50 de lei, pentru un autoturism.

În afară de aceste taxe, şoferii români mai plătesc o taxă de poluare, la înmatricularea autoturismului, dar şi o taxă locală anuală, de posesie.

Sursa: Economica.net

vineri, 23 august 2013

O NOUĂ TAXĂ PENTRU ŞOFERI

Soferii care vor circula pe autostradă între Piteşti şi Constanţa vor fi obligaţi să achite o taxă in afara de rovinieta, iar din banii astfel colectaţi vor fi acoperite costurile de modernizare a centurii de sud a Capitalei, reiese din declaraţiile premierului Victor Ponta.
   
Victor Ponta anunţă o taxă pentru şoferii care vor circula între Piteşti şi Constanţa.
"Să vă dau şi vestea proastă: centura sud se face, dar nu se face din banii noştri şi va fi practic cu taxă, adică va fi de la Piteşti până la Constanţa. Eu vă zic adevărul, că după aia o să spuneţi cum e cu taxa. Nu va fi mare taxa, dar...Deci, Piteşti-Constanţa, intri la Piteşti şi te dai jos la Constanţa de pe autostradă, dar va fi cu taxă", a spus Ponta, ministru interimar al Transporturilor, aflat în inspecţie pe centura de sud a Capitalei.

În primăvara acestui an, ministrul pentru Proiecte de Infrastructură, Dan Şova, declara că tronsoanele de autostradă Comarnic-Braşov şi Craiova-Piteşti, precum şi centura sud a Bucureştiului, pe care autorităţile îşi propun să le construiască prin concesiune până la alegerile din 2016, vor fi taxate după intrarea în exploatare, iar cuantumul taxei se va baza pe un calcul de 3 euro pe suta de kilometri.

Sursa: Mediafax

miercuri, 6 iunie 2012

Fara taxe de autostrada

Ministrul Transporturilor, Ovidiu Silaghi, a declarat la Alba Iulia, că nu există motive pentru a fi introdusă taxa de autostradă.

"Nu avem motive să punem o taxă pe nişte autostrăzi pe care le facem din bani europeni, cu o contribuţie mică de la bugetul de stat. Chiar nu avem motive. Motive am putea avea eventual la Autostrada Bechthel, dar nici acolo nu o să aplicăm, pentru că ar fi o discriminare ca pe porţiunea de autostradă făcută pe bani europeni să nu punem taxă, iar pe această porţiune să punem taxă", a afirmat ministrul Turismului şi Infrastructurii, Ovidiu Silaghi, potrivit Agerpres.

În altă ordine de idei, oficialul a subliniat că nu există niciun interes pentru a fi oprită vreo lucrare.

"Nu intenţionăm să oprim nicio lucrare. Vrem să ne ţinem de contracte, vrem să fim parteneri loiali cu companiile care lucrează în toată ţara, dar avem pretenţia să-şi respecte şi ele termenii de execuţie şi termenii de dare în folosinţă. (...) Dorim să continuăm ce este început pentru că vine vara şi este front de lucru asigurat pentru toate lucrările", a spus ministrul Transporturilor.

"Culoarul paneuropean nici nu ne gândim să-l întrerupem în vreun fel, pentru că şi asemenea zvonuri am auzit, că vom întrerupe sau vom modifica. Tot ce a fost negociat cu Comisia este extrem de greu de modificat sau aproape imposibil. Ar însemna să ne oprim, să mai avem încă vreo şase luni de negocieri cu Comisia Europeană. Nu avem acest interes, avem interesul să mărim gradul de absorbţie, prin urmare să continuăm lucrările", a afirmat  ministrul Ovidiu Silaghi.

Demnitarul a mai spus că autostrada Bucureşti-Ploieşti are termen de finalizare data de 30 iunie.

În ceea ce priveşte autostrada Ploieşti-Braşov, ministrul a declarat că "acolo e o poveste mai lungă". "Nu avem încă finanţare, încercăm un parteneriat public-privat", a adăugat Ovidiu Silaghi.

vineri, 9 decembrie 2011

Fara taxe de autostrada din 2012

Compania Natională de Autostrăzi si Drumuri Nationale din România precizează că valoarea tarifului care se va introduce pentru utilizarea autostrăzilor în România se va determina în urma unui studiu socio-economic si a unei analize a caracteristicilor mediului economic în România. Acest Studiu se realizează împreună cu expertii Comisiei Europene/Jaspers. Reiterăm faptul că taxa va fi introdusă după ce va fi dată în exploatare o parte semnificativă a tronsoanelor de autostradă de pe Coridorul IV în lucru în momentul de fată. Taxarea unor sectoare de autostradă începând cu 1 ianuarie 2012 este exclusă.

Comunicat: CNADNR SA

luni, 25 octombrie 2010

Se va introduce taxa pe autostrada, suplimentara rovinietei

Guvernul a inceput procedurile de introducere a unei taxe pentru circulatia pe autostrada, in paralel cu sistemul existent al rovinietei, cu argumentul ca sumele alocate de la buget si din veniturile CNADNR nu sunt suficiente pentru intretinerea autostrazilor care vor fi construite cu finantare UE. Introducerea sistemului de taxare a accesului pe autostrazi este propusa într-un document discutat si aprobat, miercuri, de Guvern.

România are în prezent 320 kilometri de autostradă, iar în perioada următoare, prin Programul Operaţional Sectorial Transport (POS-T), ar urma să fie cofinanţate din Fondul de coeziune alţi 373 kilometri de autostradă, respectiv secţiunile Nădlac-Arad, Arad-Timişoara, Timişoara-Lugoj, Lugoj-Deva, Orăştie-Sibiu, Cernavodă-Constanţa şi varianta de ocolire a municipiului Constanţa.

Secţiunile Cernavodă-Constanţa, Arad-Timişoara şi varianta de ocolire a municipiului Constanţa se află în faza de lucrări, iar pentru tronsoanele Nădlac-Arad, Orăştie-Sibiu, Timişoara-Lugoj şi Lugoj-Deva au fost finalizate studiile de fezabilitate şi sunt în curs de finalizare documentaţiile de licitaţie, estimându-se că în 2011 vor fi semnate contractele de lucrări.

"O condiţie esenţială pentru finanţarea proiectelor de autostrăzi prin POS-T este asigurarea sumelor pentru operarea şi întreţinerea acestor autostrăzi. Din analizele efectuate de către Comisia Europeană a reieşit faptul că fondurile pentru operarea şi întreţinerea autostrăzilor nu pot fi asigurate de la bugetul de stat şi nici din veniturile proprii ale Companiei Naţionale de Autostrăzi, iar Comisia Europeană a condiţionat aprobarea proiectelor pentru construcţia de autostrăzi de luarea la nivel politic în România a unui angajament privind asigurarea sustenabilităţii construcţiilor de autostrăzi cofinanţate de UE prin introducerea unui sistem de taxare a accesului la autostrăzi, atunci când acestea vor fi date în folosinţă", au declarat surse ministeriale, care citează din documentul aprobat de Guvern.

În prezent, pentru utilizarea infrastructurii rutiere se percept taxe/tarife care includ impozitul pe maşină, taxa de import, rovinieta, acciza pe carburant, tariful de trecere la podurile dunărene, dar veniturile încasate din aceste surse şi din amenzile pentru încălcarea normelor privind greutăţile admise pe reţeaua rutieră sunt utlizate numai parţial pentru acoperirea cheltuielilor de întreţinere şi operare a reţelei rutiere, în particular pentru autostrăzi, au adăugat sursele.

"Ministerul Transporturilor consideră necesar introducerea unui sistem de taxare a accesului la autostrăzile din România în paralel cu sistemul existent al rovinietei.", se arată în document.

Documentul a fost avizat atât de Ministerul Transporturilor, cât şi de Ministerul Finanţelor.

Sursa: Mediafax