I.G.P.R. anunta ca pana la data de 31 august, la nivel national, politistii vor efectua controale ce vor viza respectarea regimului legal de vitez. Astfel, sub coordonarea Directiei Rutiere din cadrul IGPR, serviciile rutiere din cadrul inspectoratelor de politie judetene, birourile de politie pentru autostrazi si Brigada Rutiera din cadrul Directiei Generale de Politie a Municipiului Bucuresti vor desfasura actiuni punctuale pentru informarea conducatorilor auto, precum si pentru sanctionarea celor care nu respecta regimul legal de viteza, folosind toate aparatele de masurare a vitezei din dotare.
Conform calendarului de activitati al Organizatiei Politiei Europene TISPOL, in ultima decada a lunii august la nivelul tuturor tarilor membre organizatiei se desfasoara actiuni care vizeaza combaterea excesului de viteza si totodata constientizarea conducatorilor auto asupra pericolului la care se expun atat ei, cat si ceilalti participanti la trafic, prin adoptarea unei viteze de deplasare peste limita legala.
I.G.P.R. reaminteste ca in perioada minivacantei prilejuite de sarbatoarea Adormirii Maicii Domnului politistii rutieri au aplicat peste 14.400 de sanctiuni contraventionale pentru depasirea vitezei legale, retinand totodata 371 de permise de conducere pentru depasirea vitezei de deplasare cu mai mult de 50 de km/h peste limita admisa pe sectorul de drum respectiv.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu