marți, 13 septembrie 2011

Ce riscam circuland fara rovinieta

Daca inaintea introducerii posibilitatii de achizitionare online a rovinietelor doar 35% dintre proprietarii de autovehicule isi cumparau rovinieta, acum numarul acestora a crescut la 45%. Un lucru imbucurator, insa procentul este, in continuare, mic.

De la data intrarii in functiune a sistemului informatic de emitere, gestiune, monitorizare si control al rovinietei, aproape 3.000 de autoturisme inmatriculate in judetul Cluj au fost sanctionate de Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania.

Amenzi cu sase luni in urma
Potrivit datelor CNADNR, din octombrie pana acum au fost sanctionati la nivel national pentru lipsa rovinietei 107.857 de contravenienti unici, cei mai multi fiind prinsi in Bucuresti, Buzau si Prahova. In judetul Cluj numarul celor sanctionati, potrivit punctelor de control, a ajuns la 2.673. “In continuare se primesc amenzi de acum sase luni. Pana nu se ajunge la zi cu trimiterea amenzilor, soferii nu vor constientiza importanta si utilitatea rovinietei”, puncteaza Dan Cobeanu, reprezentant Rovinete.ro.
Amenzile contraventionale aplicabile utilizatorilor in cazul lipsei unei roviniete valabile sunt cuprinse intre 250 si 4.000 de lei. In plus, cuantumul tarifului de despagubire aplicabil in cazul lipsei unei rovinete valabile este cuprins intre 28 si 1.210 de euro, in functie de tipul vehiculului.

In doua minute
Chiar daca rovinieta pe un an, pentru un autoturism, costa 28 de euro, tendinta este de a se cumpara roviniete pe perioade mai scurte. “Poate si din cauza crizei, oamenii isi planifica cu mai multa atentie calatoriile si isi achizitioneaza rovinietele doar pentru perioadele in care ies din oras”, explica Dan Ciceu, reprezentant Rovinete.ro.
Solutia cea mai simpla pentru a va cumpara rovinieta ramane www.roviniete.ro. Dureaza doar doua minute sa va inregistrati datele masinii, iar rovinieta este emisa imediat. Nu are rost sa riscati o amenda usturatoare, cand e atat de usor sa va achizitionati rovinieta.

Sursa: CityNews

joi, 25 august 2011

Cati clujeni au fost prinsi circuland fara rovinieta?


Daca inaintea introducerii posibilitatii de achizitionare online a rovinietelor doar 35% dintre proprietarii de autovehicule isi cumparau rovinieta, acum numarul acestora a crescut la 45%. Un lucru imbucurator, insa procentul este, in continuare, mic.

De la data intrarii in functiune a sistemului informatic de emitere, gestiune, monitorizare si control al rovinietei, aproape 3.000 de autoturisme inmatriculate in judetul Cluj au fost sanctionate de Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania.
Potrivit datelor CNADNR, clujenii au fost prinsi fara rovinieta in perioada 1 octombrie si pana in prezent, fiind sanctionate 2.917 numere de inmatriculare unice. Acestea au fost surprinse pe tot teritoriul tarii. In schimb, in judetul Cluj, in aceeasi perioada, au fost sanctionate 2.673 numere de inmatriculare unice, conform inregistrarilor de la punctele mobile de control.
La nivel national, au fost sanctionati 107.857 de contravenienti unici, cei mai multi fiind prinsi in Bucuresti, Buzau si Prahova.

“In continuare se primesc amenzi de acum sase luni. Pana nu se ajunge la zi cu trimiterea amenzilor, soferii nu vor constientiza importanta si utilitatea rovinietei”.

Amenzile contraventionale aplicabile utilizatorilor in cazul lipsei rovinietei valabile sunt cuprinse intre 250 si 4000 de lei. In plus, cuantumul tarifului de despagubire aplicabil in cazul lipsei rovinietei valabile este cuprins intre 28 de euro pentru autoturisme si 1210 de euro, in functie de tipul vehiculului.

Rovinieta pentru un autoturism, valabila un an, costa 28 de euro. O singura amenda cu despagubirea aferenta este de minim 250 de lei plus 28 de euro.

Totusi, tendinta este de a se cumpara roviniete pe perioade mai scurte. “Poate si din cauza crizei, oamenii isi planifica cu mai multa atentie calatoriile si isi achizitioneaza rovinietele doar pentru perioadele in care ies din oras”, mentioneaza Dan Ciceu, reprezentant rovinieta.online.

Solutia cea mai simpla pentru a va cumpara rovinieta ramane www.rovinieta.online. Dureaza doar doua minute sa va inregistrati datele masinii, iar rovinieta este emisa imediat. Nu are rost sa riscati o amenda usturatoare, cand e atat de usor sa va achizitionati rovinieta.


Sursa: Mesagerul de Cluj

marți, 23 august 2011

Încasări mai mari cu 12 procente la roviniete

Încasările din roviniete au crescut cu peste 12% pe primele şase luni ale anului, depăşind 100 milioane de euro (427,42 milioane lei) datorită introducerii rovinietei electronice, potrivit informaţiilor remise Agerpres de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România.
Pe primele şase luni ale anului trecut, încasările s-au cifrat la 375 milioane de lei.

Rovinieta electronică a intrat în vigoare la 1 octombrie 2010, iar anul acesta se aşteaptă ca încasările din această sursă să crească cu circa 30 de procente. Înainte de introducerea rovinietei electronice, CNANDR încasa anual aproximativ 130 milioane de euro din rovniete, iar potenţialul este estimat la 500 milioane de euro anual.
 
SURSA: Agerpres

marți, 16 august 2011

INTREBARI FRECVENTE PRIVIND ROVINIETA

1. In urma primirii unui proces verbal de constatare a contraventiei, am constatat faptul ca operatorul care a eliberat rovinieta a inscris eronat numarul de inmatriculare al vehiculului. Ce trebuie sa fac in vederea remedierii erorii?

- in cazul achizitionarii unei roviniete la care a fost inscris eronat numarul de inmatriculare al vehiculului, corectia se va putea opera cu conditia ca numarul de identificare inscris pe rovinieta sa coincida cu cel inscris in certificatul de inmatriculare/cartea de identitate a vehiculului.
Solicitarea de corectie se transmite prin fax la numarul 021.318.66.50, insotita de urmatoarele documente:
_ copie de pe bonul fiscal obtinut in urma achitarii rovinietei;
_ copie de pe certificatul de inmatriculare al vehiculului;
_ copie de pe rovinieta;

2. Am vandut vehiculul si totusi am primit un proces verbal de constatare a contraventiei.

- acest lucru se datoreaza faptului ca in urma vanzarii vehiculului noul proprietar nu a efectuat transcrierea transmiterii dreptului de proprietate asupra vehiculului in termenul prevazut de legislatia in vigoare (Ordinul Ministerului Administratiei si Internelor nr.1501/2006 privind procedura inmatricularii, inregistrarii, radierii si eliberarea autorizatiei de circulatie provizorie sau pentru probe a vehiculelor). Din acest motiv, in evidentele Directiei Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor, dumneavoastra figurati in continuare ca si detinator al vehiculului, iar in cazul utilizatorilor romani (persoanele fizice sau juridice inscrise in certificatul de inmatriculare, care au in proprietate sau care, dupa caz, pot folosi in baza unui drept legal vehicule inmatriculate in România) responsabilitatea achitarii rovinietei revine in exclusivitatea acestora. CNADNR nu are niciun drept in aplicarea sanctiunilor altor persoane, decat celor inscrise in certificatul de inmatriculare ca detinatori sau ca utilizatori in baza unui drept legal.
In aceasta situatie, puteti formula o contestatia la procesul verbal emis, in termen de 15 zile de la data comunicarii acestuia, la Judecatoria pe raza careia a fost savarsita contraventia.

3. Am primit un proces verbal de contraventie, pe care l-am achitat. Ce trebuie sa fac mai departe?

- in cazul in care ati achitat amenda si tariful de despagubire, trebuie sa detasati instiintarea de plata din partea de jos a procesului verbal de contraventie, pe care sa o transmiteti, impreuna cu copii de pe chitanta de plata a amenzii si chitanta de plata a tarifului de despagubire, la CESTRIN, prin una din urmatoarele metode:
_ prin posta, la adresa Bd. Iuliu Maniu, nr. 401 A, Sector 6, Bucuresti
_ prin fax la numarul 021.315.15.84;
_ prin e-mail la adresa info.rovinieta@cestrin.ro;
_ prin predare directa la sediul CESTRIN, Bd. Iuliu Maniu, nr. 401 A, Sector 6, Bucuresti;
Va rugam sa pastrati originalele documentelor de plata.


4. Am primit mai multe procese verbale de contraventie, emise pentru acelasi vehicul, dar cu date de savarsire a contraventiilor diferite. Trebuie ca la fiecare proces verbal sa platesc amenda si tariful de despagubire?

-DA

5. Daca in urma sanctionarii contraventionale, am platit tariful de despagubire, mai trebuie sa cumpar o rovinieta?

- plata tarifului de despagubire nu atrage dupa sine dobandirea unei roviniete valabile.
Prin urmare, desi ati achitat tariful de despagubire, ulterior trebuie sa va achizitionati si o rovinieta valabila, in cazul in care doriti sa utilizati reteaua de drumuri nationale.


6. Rovinieta isi pastreaza valabilitatea in cazul in care am vandut vehiculul, am pastrat numarul de inmatriculare, si am inmatriculat un alt vehicul cu acest numar?

- NU

7. Rovinieta isi pastreaza valabilitatea in cazul in care s-a schimbat proprietarul sau adresa de domiciliu a proprietarului, dar numarul de inmatriculare a ramas acelasi?

- DA

8. Rovinieta isi pastreaza valabilitatea in cazul in care s-a schimbat numarul de
inmatriculare?

- in cazul in care pentru un vehicul a fost schimbat numarul de inmatriculare, rovinieta isi mentine valabilitatea numai in conditiile in care utilizatorul solicita in scris la CNADNR efectuarea modificarii in baza de date, conform prevederilor Normelor metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare a retelei de drumuri nationale din Romania, aprobate prin OMTI nr. 769/2010.
Pentru efectuarea modificarii utilizatorul se va prezenta la unul din punctele de lucru ale CNADNR – SA ( lista punctelor unde se poate efectua aceasta modificare se regaseste aici), o cerere scrisa conform formularului tip care se regaseste pe aceeasi pagina web aici), cartea de identitate a vehiculului in copie si original. Tariful de modificare a numarului de inmatriculare in baza de date este de 20 lei, fara TVA, pentru fiecare numar modificat.

9. Am achizitionat un vehicul si pana la inmatriculare acesta circula cu numere provizorii (numere rosii). Este necesara achizitionarea unei roviniete pentru aceasta perioada?

- atat pentru vehiculele care circula cu numere provizorii, cat si pentru vehiculele inregistrate, NU se achita rovinieta;

10. Am inmatriculat un vehicul, iar la momentul la care am dorit sa achizitionez rovinieta, operatorul m-a instiintat ca pentru numarul de inmatriculare respectiv exista o rovinieta valabila. Mai trebuie sa achizitionez o noua rovinieta?

- in cazul in care in sistemul informatic, pentru numarul de inmatriculare respectiv exista o rovinieta aflata in perioada de valabilitate, aceasta se considera a fi valida pentru vehiculul dv., numai in cazul in care numarul de identificare pentru care a fost eliberata rovinieta respectiva este acelasi cu numarul de identificare din certificatul de inmatriculare al vehiculului detinut de catre dv., si rovinieta respectiva a fost eliberata
pentru tipul de vehicul detinut de catre dv;
In cazul in care cele doua numere de identificare nu sunt identice, sau tipul vehiculului detinut de catre dv. este diferit de tipul vehiculului pentru care s-a emis rovinieta existenta in sistemul informatic, aceasta nu se considera a fi valabila pentru vehiculul detinut de catre dv., iar operatorul are obligatia sa va elibereze rovinieta
solicitata.

11. Am vandut vehiculul, iar rovinieta achizitionata inca mai este in perioada de valabilitate. Imi poate fi calculata si restituita suma aferenta perioadei de neutilizare, de la data vanzarii vehiculului pana la data expirarii valabilitatii rovinietei?

- NU
- restituirea sumei, corespunzatoare perioadei de neutilizare, se face numai la solicitarea utilizatorului, in situatia radierii din circulatie a vehiculului ca urmare a:
- dezmembrarii, casarii sau predarii vehiculului unei unitati specializate, in vederea dezmembrarii;
- scoaterii definitive din România a vehiculului;
- declararii furtului vehiculului.

12. Am achitat mai multe roviniete pentru acelasi vehicul, cu perioade de valabilitate care se suprapun cel putin o zi,. Cum procedez pentru a mi se restitui contravaloarea tarifului pentru care perioadele de valabilitate ale rovinietele achizitionate se suprapun?

- in cazul in care pentru acelasi vehicul se achita mai multe roviniete pentru perioade de valabilitate care se suprapun pentru cel putin o zi, contravaloarea perioadei de suprapunere a rovinietelor, se returneaza in baza unei solicitari de returnare a contravalorii tarifului corespunzator perioadei de suprapunere care se depune la
CNADNR - S.A. impreuna cu o copie a cartii de identitate sau a certificatului de inmatriculare a vehiculului, ce va purta inscrisul "conform cu originalul", semnatura si, dupa caz, stampila utilizatorului.
Suma ce se va returna, va fi calculata in functie de perioada de suprapunere a valabilitatii, mai putin comisioanele bancare si cele cuvenite distribuitorilor si va fi returnata in termen de 30 de zile lucratoare de la data primirii solicitarii.

Sursa: C.N.A.D.N.R. S.A.

vineri, 12 august 2011

Vinietele pentru Ungaria, la un click distanta


Va pregatiti pentru o calatorie in Ungaria sau trebuie doar sa tranzitati aceasta tara? Nu uitati ca aveti nevoie de vinieta! Pentru a evita neplacerea de a opri intr-o benzinarie, unde poate fi coada sau unde vanzatorul nu stie niciun cuvant in limba romana, cumparati-va din timp vinieta. Povestile despre politistii din tara vecina nu sunt tocmai mituri, iar o amenda pentru lipsa vinietei v-ar putea strica excursia.

Siteul http://www.evignette.com va vine in ajutor, oferindu-va posibilitatea de a cumpara vinietele simplu si fara niciun efort. Aveti doar cinci pasi de urmat si dureaza cateva minute de la intrarea pe site pana la confirmarea platii si emiterea vinietei.

Siteul http://www.evignette.com a vandut un numar foarte mare de viniete pentru Ungaria, majoritatea cumparatorilor fiind din Romania. "44% dintre vinietele pentru Ungaria au fost cumparate de romani. Urmeaza germanii, cu 22%, si austriecii, cu 7%", precizeaza Dan Ciceu, reprezentantul http://www.evignette.com.

Nu surprinzator e faptul ca si maghiarii isi cumpara vinietele de pe siteul romanesc. E drept, in aceeasi proportie cu slovacii - 5%.

"Cei care isi planifica in detaliu calatoriile sunt foarte atenti cu vinietele, indiferent daca vorbim despre Romania sau Ungaria. Ne bucura faptul ca rata de retentie a clientilor este foarte mare, acestia fiind multumiti de serviciile noastre", completeaza Dan Ciceu.

Cei mai multi dintre cumparatori isi iau vinietele pentru perioade scurte. 80% sunt cei care opteaza pentru vinietele de 4 zile, iar 15% dintre soferi cumpara viniete pentru o saptamana. Pentru o luna isi cumpara viniete de Ungaria aproximativ 5% dintre cei care apeleaza la serviciile http://www.evignette.com.


Cat trebuie sa platiti pentru o vinieta de Ungaria?
Pentru motocicleta
4 zile – 14 lei
Pentru un autoturism
4 zile - 29 lei
7 zile - 48 lei
30 zile - 79 lei
un an - 704 lei
* preturile pot fluctua, in functie de cursul valutar

vineri, 29 iulie 2011

Pretul per kilometru din Autostrada Transilvania a scazut la jumatate!

Ministerul Transporturilor poarta negocieri dure in aceste zile cu reprezentantii companiei Bechtel pentru reducerea pretului de executie a unui kilometru de autostrada.

Americanii au fost de acord sa scada pretul de la 20 de milioane euro pe kilometru la mai putin de jumatate, anunta ProTV.

"Exista informatii ca au avut loc discutii politice la nivel inalt care i-au convins (n.red. pe americanii de la Bechtel) sa accepte aceste conditii, mai ales ca la negocieri a participat si ambasada americana. Cu preturi care depasesc pe anumite portiuni si 30 de milioane de euro per kilometru, santierul autostrazii Transilvania a consumat deja peste un miliard de euro, iar la plata mai asteapta facturi de peste 200 de milioane de euro", anunta ProTV.

Cu toate ca pretul unui kilometru din Autostrada Transilvania s-a injumatatit, costurile de construire raman printre cele mai mari din lume.

Pana acum, compania americana Bechtel a incasat de la Ministerul Transporturilor aproape un miliard de euro pentru lucrarile efectuate in judetul Cluj si Bihor, dar a finalizat numai 10% din lucrare.

Santierul la Autostrada Transilvania a inceput in vara anului 2004 si proiectul de 415 kilometri trebuia sa fie aproape finalizat pana acum. In realitate, este gata numai tronsonul intre Gilau si Campia Turzii, iar santierul de la Suplacu de Barcau a fost "inghetat".

miercuri, 13 iulie 2011

Se reduce taxa pod Fetesti - Cernavoda

Taxa de trecere a podului Fetesti-Cernavoda se va reduce in urmatoarele zile, probabil pana in 15 iulie, de la 11 lei la 5 lei pentru autoturisme. Ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, a anuntat sambata, 9 iulie, ca vineri a semnat un ordin pentru ca taxa de traversare a podului sa fie redusa si a spus ca se asteapta ca trecerea la noile tarife sa se faca in cateva zile. In plus, la sfarsitul lunii iulie traficul spre mare se va relua pe traseul normal, in prezent traficul fiind deviat prin orasul Cernavoda.

“Ieri am semnat un ordin pentru reducerea taxei de la 11 lei la 5 lei”, a spus ministrul, intr-o interventie in direct pe postul de televiziune Antena3.

Taxa pentru traversarea podului Fetesti-Cernavoda a fost reintrodusa in august 2009, dupa o perioada in care a fost suspendata. Atunci taxa pentru motociclete era de 7 lei, pentru autoturisme de 10 lei, iar vehiculele comerciale, microbuzele si autobuzele cu masa maxima autorizata mai mica 12 tone 35 lei.

In iulie 2010 taxa a crescut cu un leu pentru motociclete si autoturisme (de la 7 la 8 lei, respectiv de la 10 la 11 lei) si cu 13 lei (la 48 lei) pentru vehiculele maxima autorizata de pana la 12 tone.

Ministrul nu a precizat care vor fi noile tarife pentru celelalte categorii de vehicule in afara de autoturisme.


Sursa: hotnews.ro

luni, 11 iulie 2011

Cum se aplica amenda pentru lipsa rovinietei de catre Politie? Adresa oficiala

Raspuns oficial din partea Politiei Romane cu privire la procedura de verificare in trafic a rovinietelor.
MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR
INSPECTORATUL GENERAL AL POLIŢIEI ROMÂNE
NESECRET
Bucureşti
Nr. 327.859/S2/03.12.2010
Exemplar unic

DIRECŢIA RUTIERĂ


Catre Scala Assistance SRL - distribuitor autorizat roviniete
office (at) roviniete . ro

La scrisoarea dumneavoastră transmisă, în format electronic, prin e-mail la adresa circulatie@politiaromana.ro, referitoare la aplicarea sancţiunilor contravenţionale, de către poliţiştii rutieri, pentru nerespectarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr.15/2002, privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, cu modificările şi completările ulterioare, vă comunicăm următoarele:

În scopul punerii în practică a prevederilor ordonanţei precizate anterior şi a Ordinului nr.769/2010, privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România, Direcţia Rutieră a dispus instruirea lucrătorilor de poliţie cu atribuţii în domeniul controlului circulaţiei rutiere cu privire la rovinieta electronică ce atestă existenţa în baza de date a Sistemului informatic de emitere, gestiune, monitorizare şi control al rovinietei a informaţiilor privind achitarea tarifului de utilizare în conformitate cu categoria din care face parte vehiculul identificat în trafic.
Astfel, începând cu data de 01.10.2010, poliţiştii rutieri aplică sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr.15/2002, privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, cu modificările şi completările ulterioare, numai după interogarea aplicaţiei informatice a CNADNR S.A., care atestă/infirmă achitarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România pentru fiecare vehicul verificat.

Cu stimă,

D I R E C T O R
Comisar şef de poliţie
DINIŢĂ LUCIAN

vineri, 17 iunie 2011

Model contestatie amenzi multiple rovinieta

Către

Judecătoria ………………..

Domnule Preşedinte,

Subscrisa, ………………….., cu sediul în ……………………………,

în contradictoriu cu

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) - Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatica – CESTRIN, cu sediul la adresa Bd. Iuliu Maniu 401A, sector 6, Bucureşti,

formulăm prezenta

Plângere împotriva procesului-verbal de contravenţie

Seria ……… nr. ………….. din data de …………., încheiat de agent constatator …………. ………. angajat al C.N.A.D.N.R S.A.-CESTRIN, cu autorizaţia de control nr. ……………., prin care solicităm

În principal:

    anularea procesului-verbal susmenţionat şi, pe cale de consecinţă:

    anularea măsurii de sancţionare contravenţională a subscrisei

În subsidiar:

    înlocuirea sancţiunii contravenţionale cu avertisment.

Scurt istoric al situaţiei de fapt

În perioada anului trecut, subscrisa S.C. / PF …………………….. nu am achitat rovinieta aferentă perioadei de utilizare a drumurilor publice conform dispoziţiilor legale. Acest fapt nu a fost unul intenţionat şi s-a datorat unei neglijenţe de natură administrativă. Această neglijenţă a fost sesizată şi remediată la data de ……………., când a fost achitat tariful de utilizare pe o perioadă de 12 luni, în valoare de 28 de euro.

La data de ……………., subscrisa a primit un proces verbal de constatate a unei contravenţii (numită în continuare contravenţia nr. 1), similar celui supus contestaţiei în prezenta speţă. Subscrisa a înţeles şi a recunoscut culpa în care s-a aflat şi a achitat amenda cu care a fost sancţionată.

La data de …………………, subscrisa a primit un nou proces verbal contravenţional care atestă o contravenţie ulterioară (numită în continuare contravenţia nr. 2) pe care îl contestăm. Prin intermediul acestui proces verbal, ni s-a adus la cunoştinţă că am fost înregistraţi, la data de ……………………, pe raza ……………………….., jud. …………… DN …………………, circulând cu vehiculul cu numărul de înmatriculare ………………………. fără a avea achitată contravaloarea tarifului de utilizare reglementat de O.G. 15/2002.

Înregistrarea a fost efectuată cu ajutorul mijloacelor tehnice ale sistemului informatic de emitere, gestiune, monitorizare si control ar rovinietei – SIEGMCR, respectiv o camera montată în localitatea ………………….

Motivele pentru care întelegem să contestăm contravenţia nr. 2 sunt urmatoarele:

    Contravenţia nr. 1 este aceeaşi cu contravenţia nr. 2, fiind incidente prevederile O.G. 2/2001, precum şi prevederile CEDO şi ale Codului penal românesc în ceea ce priveşte reglementarea faptelor săvârşite în formă continuă;

    Suma primita de CNADNR drept valoare de despagubire reprezintă contravaloarea unei roviniete pe 12 luni.

Pe larg,

    Având în vedere de următoarele aspecte, considerăm contravenţia nr. 1 ca fiind aceeaşi cu contravenţia nr. 2:

        În lumina jurisprudenţei CEDO, contravenţiile referitoare la circulaţia pe drumurile publice sunt încadrate în sfera ”acuzaţiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf al art. 6 CEDO. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat în jurisprudenţa sa (Cauza Maszini c. României – hotararea din 21.09.2006, Eanady c. Slovaciei, Ziliberberg c. Moldovei) că normele juridice ce sancţionează astfel de fapte au caracter general şi că urmăresc un scop preventiv şi represiv, aceste criterii (alternative) fiind suficiente pentru a demonstra că fapta în discuţie are, în sensul art. 6 din Convenţie, caracter penal. Ca o consecinţă a aplicării în cauză a dispoziţiilor art. 6 din Convenţie prezentul litigiu trebuie să ofere şi garanţiile procesuale recunoscute şi garantate de acest articol. Pe cale de consecinţă trebuie recunoscute şi garanţiile specifice în materie penală din art. 6 al Convenţiei, printre care lipsa pericolului social, precum şi înlesnirile oferite de Codul penal.

        Art. 17 alin. 1 din Codul penal defineşte infracţiunea ca „fapta care prezintă pericol social, săvârşită cu vinovăţie şi prevăzută de legea penală”. În accepţiunea sa cea mai generală, contravenţia, asemenea infracţiunii, conform CEDO, este o fapta a omului, un act de conduita exterioara a acestuia, interzis de lege sub o sancţiune specifică, care este pedeapsa1. Spre deosebire de infracţiune, care prezintă pericol social mai ridicat, cu consecinţe mai grave si dăinuie în timp, la contravenţie, acest pericol este mai redus, iar urmările sunt mai reduse;

        Conform doctrinei, „infracţiunea continuă se caracterizează prin prelungirea în chip natural a acţiunii sau inacţiunii, ce constituie elementul material al laturii obiective, după consumare, până la intervenţia unei forte contrare. Tot doctrina de specialitate ne indică, în mod unitar, modul în care pot fi identificate infracţiunile continue, şi anume „după elementul material al laturii obiective ce presupune o acţiune ori o inacţiune ce durează în timp ca: deţinerea, rămânerea, purtarea, conducerea unui autovehicul etc. Activitatea infracţională la unele infracţiuni continue este susceptibilă de întreruperi care sunt determinate de natura activităţii infracţionale, spre exemplu portul ilegal de uniforma care poate fi întrerupt noaptea şi reluat dimineaţa. Aceste întreruperi ţin de natura infracţiunii şi nu afectează unitatea infracţiunii continue” 2.

În cazul de faţă, intervenţia forţei contrare este notificarea de către agentul constatator al contravenţiei nr. 1, contravenţie recunoscută de subscrisa. Însă, prin contravenţiile ulterioare (cu referire specială la contravenţia nr. 2), ni se creează o situaţie mai grea decât cea prevăzută în legea penală, fiind ţinuţi la plata mai multor amenzi pentru aceeaşi faptă.

În subsidiar, vă învederăm că dreptul penal romanesc, nu reglementează cumulul aritmetic al pedepselor decât în cazuri extreme, expres şi limitativ prevăzute de lege; astfel, dacă instanţa ar alege să aplice cumulul de amenzi contravenţionale, ni s-ar crea o situaţie mult mai dificilă în comparaţie cu pericolul social generat de fapta săvârşită.

        Una dintre trăsăturile esenţiale ale contravenţiei este existenţa pericolului social. În doctrină, precum şi în practică se remarcă obligativitatea organelor judiciare de a analiza in concreto respectiv gradul de pericol social de la caz ca caz. În speţa de faţă, în mod evident, această analiză nu a fost efectuată.

    Suma primita de CNADNR drept valoare de despagubire reprezintă contravaloarea unei roviniete pe 12 luni.

Conform art. 8 alin. (3) din O.G. 15/2002, modificată ulterior, „contravenientul are obligaţia de a achita, pe lângă amenda contravenţională, cu titlu de tarif de despăgubire, în funcţie de tipul de vehicul folosit fără a deţine rovinietă valabilă, sumele stabilite conform Anexei nr. 4”.

Conform sus-citatei anexe nr. 4, cuantumul tarifului de despăgubire aplicabil pentru un autoturism este de 28 de euro, adică identic cu tariful de utilizare pentru 12 luni a drumurilor naţionale. Această situaţie este valabilă pentru toate categoriile de vehicule menţionate în anexele nr. 1 (care reglementează nivelul de utilizare a drumurilor naţionale) şi nr. 4 (care reglementează cuantumul tarifului de despăgubire aplicabil) din Ordonanţa nr. 15/2002, cu modificările ulterioare.

S-ar putea trage concluzia că acest tarif de despăgubire reprezintă contravaloarea rovinietei pe 12 luni şi că, odată achitat acest tarif, utilizatorul drumurilor naţionale va avea o rovinietă valabilă. Acest aspect este contrazis de comportamentul CNADNR S.A. care, în mod abuziv, percepe tariful de despagubire la fiecare nouă presupusă „contravenţie” pe care o constată.

În concluzie, în eventualitatea în care un vehicul tranzitează drumurile naţionale timp de câteva luni, fără să aibă cunoştinţă că nu o deţine rovinietă valabilă, poate fi amendat contravenţional de cateva zeci de ori şi, pe lângă această sancţiune, va trebui să achite către CNADNR S.A. tot atâtea tarife de despăgubire câte presupuse contravenţii a săvârşit! Or, dacă s-ar proceda în asemenea fel, deşi legea este foarte clară în sens contrar, ar lua naştere o situaţie extrem de dificilă pentru contravenient, disproporţionată faţă de pericolul social generat.

Având în vedere argumentele expuse, vă solicităm să luaţi măsurile legale care se impun în acest caz, respectiv anularea sancţiunilor prezentului proces verbal, respectiv înlocuirea cu avertisment.

În drept, invocăm art. 5 alin. (2), art. 20 alin (2) din OG 2/2001, art. 8 alin. (3) din O.G. 15/2002,

În probaţiune depunem dovada cu înscrisuri.

Depunem prezenta plângere în doua exemplare, pentru comunicare.

Cu stimă,

…………………………

………………………….

1 Constantin Bulai, Infractiuni si contraventii, Criterii de deosebire in teoria dreptului si in legislatie, in “Studii si cercetari juridice” nr 2/1973, p. 261-271.

2 Constantin Mitrache, Drept penal Roman, partea generala, p.232 - 233

Sursa: Av. Piperea.ro

miercuri, 15 iunie 2011

Atentie! In Ungaria neplata amenzilor de circulatie duce la retinerea autovehiculului

Modificare a normelor juridice referitoare la circulaţia pe drumurile publice în Republica Ungară din 1 iulie 2011. Ministerul Afacerilor Externe atenţionează cetăţenii români care doresc să călătorească în străinătate că, începând cu data de 1 iulie 2011, se vor aplica noile norme juridice referitoare la circulaţia pe drumurile publice în Republica Ungară.

Noile dispoziţii legale privesc cuantumul amenzilor pentru nepurtarea centurii de siguranţă, depăşirea vitezei legale şi conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice. Amenzile pot fi aplicate pe loc, valoarea acestora fiind cuprinsă între 10.000 şi 300.000 HUF.

Atragem atenţia asupra faptului că autovehiculul poate fi reţinut fără altă hotărâre scrisă până la momentul efectuării plăţii amenzii aplicate.

Dacă în momentul efectuării unui control rutier se stabileşte că şoferul sau deţinătorul vehiculului are o amendă administrativă neachitată, organele de poliţie vor dispune reţinerea vehiculului.

Reprezentantul autorităţii va prezenta în scris în limbile maghiară, engleză, germană şi rusă detaliile referitoare la amenda contravenţională, locul stabilit pentru staţionarea vehiculului şi ruta prin care se poate ajunge acolo.

Pentru a evita situaţiile neplăcute care pot apărea pe parcursul călătoriei, cetăţenii români sunt sfătuiţi să se informeze asupra situaţiei din zonă înainte să plece la drum şi să respecte reglementările sus menţionate.

Sursa: M.A.E.