Se afișează postările cu eticheta amenda rovinieta. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta amenda rovinieta. Afișați toate postările

miercuri, 27 iunie 2012

Nu aveţi rovinietă? Puteţi lua amendă doar o dată într-o lună

Deputaţii au adoptat ieri, 27 iunie, un proiect de lege care prevede că procesele-verbale de constatare a contravenţiei pentru conducătorii auto care circulă fără rovinietă trebuie aduse la cunoştinţa acestora în cel mult 30 de zile, perioadă în care nu mai pot fi sancţionaţi pentru aceeaşi faptă.

Potrivit proiectului de lege, "fapta de a circula fără a deţine rovinietă valabilă constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă, procesul-verbal de constatare a contravenţiei se poate încheia şi în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia în baza de date a Ministerului Administraţiei şi Internelor".

"Procesul-verbal se întocmeşte şi se comunică contravenientului în termen de maximum 30 de zile lucrătoare de la data constatării contravenţiei. Dacă în acest interval sunt emise mai multe procese-verbale, contravenientul va plăti contravenţia şi tariful de despăgubire doar pentru primul proces-verbal emis", se precizează în raportul la acest proiect, adoptat de plen. Reglementarea era necesară deoarece, în practică, se întâlnesc situaţii în care conducătorii auto care din diverse motive nu şi-au achitat rovinieta primesc zeci de procese-verbale care le sunt aduse la cunoştinţă după o perioadă foarte lungă de timp de la prima constatare a încălcării legii.

Proiectul de lege modifică Ordonanţa Guvernului nr.15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România.

Proiectul de lege a fost adoptat cu 240 de voturi "pentru" şi trei abţineri, Camera Deputaţilor fiind for decizional.

Sursa: ZF.ro

joi, 21 iunie 2012

Cu ROVINIETA la anulat in instanta

Un nou fenomen se propagă în instanţele din România: anularea amenzilor pentru neplata rovinietei, motivul fiind că procesele-verbale trimise prin poştă nu sunt semnate. Găselniţa a apărut în ultimele săptămâni, fiind folosită de câţiva avocaţi din Cluj, iar judecătorii încep să anuleze pe bandă rulantă aceste amenzi. Încă o dată, nişte jurişti isteţi speculează o mică scăpare a legii spune că documentele pe hârtie trebuie să aibă semnătură olografă. Cealaltă este valabilă doar pentru actele în format electronic.

În ultimele luni, mii de români care nu şi-au cumpărat rovinieta pentru a putea circula pe drumurile publice au primit acasă procese-verbale de sancţionare emise de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR). Amenzile sunt usturătoare, între 250 şi 500 de lei, la care se adaugă un tarif de despăgubire de 28 de euro (118 lei).

CNADNR identifică numerele de înmatriculare ale maşinilor şi le compară cu cele din baza de date naţională, unde sunt identificaţi cei care n-au plătit rovinieta.

Avocaţii celor care contestă amenzile în Justiţie au sesizat că pot invoca lipsa unei semnături oficiale pe fiecare proces verbal în parte. Din cauza numărului mare de amenzi aplicate, acestea sunt tipărite şi ştampilate de Centrul pentru Studii Tehnice Rutiere, nemaifiind semnate.

Nimeni nu s-a gândit în 2001 la semnătura electronică! Există însă o prevedere în Ordonanţa 2/2001, privind regimul de aplicare a contravenţiilor pe teritoriul României, care obligă semnarea acestor procese-verbale, sub sanţiunea nulităţii absolute. Oficialii CNADNR susţin că documentele sunt valabile pentru că au semnătura electronică a agentului constatator. Aici intervine o altă lege (445/2001) care spune, pe scurt, că “înscrisul în formă electronică este destinat pentru a fi citit prin intermediul unui program informatic”. Aici e hiba: şoferii prinşi fără rovinietă spun că amenzile le primesc pe hârtie şi nu “printr-un program informatic”.

Gafa ar putea fi speculată în întregul sistem judiciar pentru că, în 2001, când s-a publicat Ordonanţa privind regimul contravenţiilor în România nimeni n-a prevăzut posibilitatea folosirii semnăturii electronice, aceasta nefiind inclusă în textul legii. În acest moment, la Cluj, sunt zeci de amenzi anulate tocmai din acest motiv.

DecaLex.ro si asociatii au gasit  12  hibe ale legii motive datorita carora romanii isi pot anula in instanta amenzile multiple pentru rovinieta.

Sursa articol: Decalex.ro

marți, 8 mai 2012

Contesta amenda la rovinieta!

Contestaţiile împotriva amenzilor pentru rovinietă trebuie atacate în instanţă. Cu alte cuvinte, trebuie să vă judecaţi cu CNADNR.

Primul pas este să aflaţi care este judecătoria competentă. Odată cu aflarea competenţei teritoriale, va trebui să formulaţi contestaţia împotriva amenzii pentru lipsa rovinietei.

Contestaţiile împotriva amenzilor trebuie să aibă o redactare specifică. Nu sunt aplicabile în totalitate condiţiile de la celelalte contravenţii. După redactarea contestaţiei, se ataşează actele necesare şi se trimit către judecătoria competentă. Judecatoria va înregistra cererea şi va stabili un termen de judecată, urmând ca la termen să se pronunţe asupra contestaţiei.

Unde trebuie atacat?

- Contravenţiile similare şi consecutive sunt abuzive. Astfel, există multe cazuri în care pe aceeaşi secţiune de drum se întâmplă să se circule 2-3 zile la rând sau chiar săptămânal. În astfel de cazuri, amenzile pentru lipsa rovinietei au fost considerate abuzive.

- CNADNR nu are baze de date actualizate. Cu alte cuvinte, există posibilitatea ca, deşi o persoană a fost radiată din registrele administraţiei financiare şi de la poliţie cu privire la calitatea sa de proprietar asupra unui autoturism, CNADNR să sancţioneze respective persoană. Ca atare, există neşansa ca o persoană nevinovată să fie sancţionată pentru fapta altuia şi astfel, cel nevinovat să cumuleze o datorie ridicată din amenzile emise pe numele său pentru o calitate pe care nu o mai are (având în vedere că aceste contravenţii se emit împotriva proprietarului autoturismului şi nu asupra şoferului care conduce autoturismul).

- Localnicii nu au nevoie de rovinietă. În cazul în care un oraş, comună sau sat se află pe un drum naţional prevăzut cu o cameră a CNADNR, locuitorii din acea localitate nu ar trebui să-şi cumpere rovinietă pentru circulaţia în interiorul acelei localităţi (oraş, comună sau sat). Există multe cazuri în care locuitorii sunt sanctionaţi pe nedrept, deşi aceştia nu trebuie să deţina o rovinietă.

Sursa: Capital.ro

vineri, 9 martie 2012

Calugarita cu 250 de amenzi la rovinieta

Călugăriţa e şoferiţă la Schitul Ostrov, din Vâlcea, şi are ieşire la drumul naţional exact în locul în care e plasată camera de urmărire a rovinietelor. De câte ori intră şi iese din mănăstire, măicuţa primeşte câte o amendă.
Călugăriţa nu-i singura care are de achitat un număr atât de mare de contravenţii. În Cămăneşti sunt zeci de localnici care au între 100 şi 200 de amenzi date de cei de la Compania Naţională de Autostrazi si Drumuri Nationale.
Legislatia referitoare la rovinieta este astfel făcută încât, dacă treci şi de zece ori pe zi pe sub camerele de supraveghere, eşti obligat să plăteşti tot de atâtea ori contravaloarea rovinietei plus pagube pentru că ai utilizat fără drept drumul naţional.

Sancţiunile sunt în funcţie de categoria maşinii, pleacă de la 250 de lei şi pot ajunge şi la 3.000 de lei.
Numai in judetul Vâlcea, într-un singur an, au fost înregistraţi peste 14.000 de şoferi care circulau fara rovinietă. La nivel de ţară au fost depistaţi în trafic fără rovinietă peste 2 mil. de şoferi.

Sursa: EVZ.ro

sâmbătă, 3 decembrie 2011

Prescriere amenda pentru lipsa rovinietei

Atentie la termenii de prescriptie a amenzilor pentru lipsa rovinietei.
C.N.A.D.N.R. are la dispozitie 6 luni sa intocmesca procesul verbal ( adica sa va aplice sanctiunea ) si inca o luna sa va comunice procesul verbal de amenda.
Practic avem doua termene de prescriptie in O.G. nr. 2/2001.
Prin art. 13 a fost reglementata prescriptia aplicarii sanctiunii amenzii contraventionale, iar prin art. 14 a fost reglementata prescriptia executarii sanctiunii amenzii contraventionale.

"Art. 13
(1) Aplicarea sanctiunii amenzii contraventionale se prescrie in termen de 6 luni de la data savarsirii faptei.
(2) In cazul contraventiilor continue termenul prevazut la alin. (1) curge de la data constatarii faptei. Contraventia este continua in situatia in care incalcarea obligatiei legale dureaza in timp.
(3) Cand fapta a fost urmarita ca infractiune si ulterior s-a stabilit ca ea constituie contraventie, prescriptia aplicarii sanctiunii nu curge pe tot timpul in care cauza s-a aflat in fata organelor de cercetare sau de urmarire penala ori in fata instantei de judecata, daca sesizarea s-a facut inauntrul termenului prevazut la alin. (1) sau (2). Prescriptia opereaza totusi daca sanctiunea nu a fost aplicata in termen de un an de la data savarsirii, respectiv constatarii faptei, daca prin lege nu se dispune altfel.
(4) Prin legi speciale pot fi prevazute si alte termene de prescriptie pentru aplicarea sanctiunilor contraventionale.
Art. 14
(1) Executarea sanctiunii amenzii contraventionale se prescrie daca procesul-verbal de constatare a contraventiei nu a fost comunicat contravenientului in termen de o luna de la data aplicarii sanctiunii."
Succes!

marți, 13 septembrie 2011

Ce riscam circuland fara rovinieta

Daca inaintea introducerii posibilitatii de achizitionare online a rovinietelor doar 35% dintre proprietarii de autovehicule isi cumparau rovinieta, acum numarul acestora a crescut la 45%. Un lucru imbucurator, insa procentul este, in continuare, mic.

De la data intrarii in functiune a sistemului informatic de emitere, gestiune, monitorizare si control al rovinietei, aproape 3.000 de autoturisme inmatriculate in judetul Cluj au fost sanctionate de Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania.

Amenzi cu sase luni in urma
Potrivit datelor CNADNR, din octombrie pana acum au fost sanctionati la nivel national pentru lipsa rovinietei 107.857 de contravenienti unici, cei mai multi fiind prinsi in Bucuresti, Buzau si Prahova. In judetul Cluj numarul celor sanctionati, potrivit punctelor de control, a ajuns la 2.673. “In continuare se primesc amenzi de acum sase luni. Pana nu se ajunge la zi cu trimiterea amenzilor, soferii nu vor constientiza importanta si utilitatea rovinietei”, puncteaza Dan Cobeanu, reprezentant Rovinete.ro.
Amenzile contraventionale aplicabile utilizatorilor in cazul lipsei unei roviniete valabile sunt cuprinse intre 250 si 4.000 de lei. In plus, cuantumul tarifului de despagubire aplicabil in cazul lipsei unei rovinete valabile este cuprins intre 28 si 1.210 de euro, in functie de tipul vehiculului.

In doua minute
Chiar daca rovinieta pe un an, pentru un autoturism, costa 28 de euro, tendinta este de a se cumpara roviniete pe perioade mai scurte. “Poate si din cauza crizei, oamenii isi planifica cu mai multa atentie calatoriile si isi achizitioneaza rovinietele doar pentru perioadele in care ies din oras”, explica Dan Ciceu, reprezentant Rovinete.ro.
Solutia cea mai simpla pentru a va cumpara rovinieta ramane www.roviniete.ro. Dureaza doar doua minute sa va inregistrati datele masinii, iar rovinieta este emisa imediat. Nu are rost sa riscati o amenda usturatoare, cand e atat de usor sa va achizitionati rovinieta.

Sursa: CityNews

joi, 25 august 2011

Cati clujeni au fost prinsi circuland fara rovinieta?


Daca inaintea introducerii posibilitatii de achizitionare online a rovinietelor doar 35% dintre proprietarii de autovehicule isi cumparau rovinieta, acum numarul acestora a crescut la 45%. Un lucru imbucurator, insa procentul este, in continuare, mic.

De la data intrarii in functiune a sistemului informatic de emitere, gestiune, monitorizare si control al rovinietei, aproape 3.000 de autoturisme inmatriculate in judetul Cluj au fost sanctionate de Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania.
Potrivit datelor CNADNR, clujenii au fost prinsi fara rovinieta in perioada 1 octombrie si pana in prezent, fiind sanctionate 2.917 numere de inmatriculare unice. Acestea au fost surprinse pe tot teritoriul tarii. In schimb, in judetul Cluj, in aceeasi perioada, au fost sanctionate 2.673 numere de inmatriculare unice, conform inregistrarilor de la punctele mobile de control.
La nivel national, au fost sanctionati 107.857 de contravenienti unici, cei mai multi fiind prinsi in Bucuresti, Buzau si Prahova.

“In continuare se primesc amenzi de acum sase luni. Pana nu se ajunge la zi cu trimiterea amenzilor, soferii nu vor constientiza importanta si utilitatea rovinietei”.

Amenzile contraventionale aplicabile utilizatorilor in cazul lipsei rovinietei valabile sunt cuprinse intre 250 si 4000 de lei. In plus, cuantumul tarifului de despagubire aplicabil in cazul lipsei rovinietei valabile este cuprins intre 28 de euro pentru autoturisme si 1210 de euro, in functie de tipul vehiculului.

Rovinieta pentru un autoturism, valabila un an, costa 28 de euro. O singura amenda cu despagubirea aferenta este de minim 250 de lei plus 28 de euro.

Totusi, tendinta este de a se cumpara roviniete pe perioade mai scurte. “Poate si din cauza crizei, oamenii isi planifica cu mai multa atentie calatoriile si isi achizitioneaza rovinietele doar pentru perioadele in care ies din oras”, mentioneaza Dan Ciceu, reprezentant rovinieta.online.

Solutia cea mai simpla pentru a va cumpara rovinieta ramane www.rovinieta.online. Dureaza doar doua minute sa va inregistrati datele masinii, iar rovinieta este emisa imediat. Nu are rost sa riscati o amenda usturatoare, cand e atat de usor sa va achizitionati rovinieta.


Sursa: Mesagerul de Cluj

miercuri, 23 martie 2011

Inca 1 milion de soferi vor primi AMENDA pentru rovinieta

Avalansa de contraventii a ajuns sa blocheze activitatea la Compania de Drumuri. De vina sunt pozele celorlalti 1 milion de soferi, prinsi fara taxa de drum platita. Statul vrea sa angajeze acum, cu milioane de euro, o firma specializata de curierat si o armata de avocati, care sa adune banii pentru buget.
Desi mesajul este clar: Nu plecati la drum pe drumurile nationale sau autostrazi fara rovinieta valabila!
Mai bine de 30% dintre soferi inca merg la risc!
De cateva luni, zeci de camere fixe si mobile impanzesc drumurile nationale si au centralizat deja peste 2 milioane de fotografii ale unor vehicule. Dupa trierea celor care circula legal, s-au adunat undeva spre 1 milion de contraventii
Cea mai ieftina amenda incepe la 250 de lei, plus 28 de euro, despagubirea catre drumari.
La camioane amenda ajunge la peste 1.000 de lei.
CNADNR este coplesita de numarul urias de amenzi pe care trebuie sa le imprime, sa le puna in plicuri si sa le trimita acasa, asa ca a inceput sa caute firme care sa presteze aceasta munca. Costul estimat este de o cincime din valoarea amenzii, adica peste 5 milioane de euro pe an.
Ramane de vazut cat vor costa recuperatorii, pentru ca sumele care trebuie stranse de la amendati depasesc 30 de milioane de euro.