Se afișează postările cu eticheta amenzi rovinieta. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta amenzi rovinieta. Afișați toate postările

miercuri, 22 aprilie 2020

Cum platesc amenda rovinieta ?


Daca ai primit o amenda pentru lipsa rovinietei stii deja ca marea problema o reprezinta plata acesteia.
Bineinteles ca legiuitorul nu s-a gandit sa faca plata unei amenzi rovinieta un lucru simplu.

Chiar deloc!

Sunt 2 metode de plata amenda rovinieta:

A. In contul Trezoreriei de domiciliu

Prima varianta ar fi sa mergeti la Trezoreria de pe raza adresei de domiciliu, sa stati la coada (asta daca nimeriti in timpul programului de gravide pe care-l au 8-12/13/14), cu amenda in mana, cu buletinul si cu banii aferenti. 

Atentie la CORONAVIRUS!

A doua varianta este sa platiti din banca dvs (OP sau internet banking) direct in contul de TREZORERIE alocat acestor tipuri de amenzi.

Cel mai greu va fi sa gasiti contul de Trezorerie potrivit.

Aici gasiti lista tuturor conturilor din tara - CONT TREZORERIE PLATA AMENDA ROVINIETA

Atentie la selectie sa fie pentru persoane juridice sau persoane fizice.

Cautati Trezoreria de domiciliu din lista. Din lista nesfarsita de denumiri si conturi cautati "Venituri din amenzi si alte sanctiuni aplicate de catre alte institutii de specialitate". Contul de trezorerie listat la aceasta categorie este cel corect.

Ca sa sumarizez, amenzile cauzate de lipsa rovinietei se pot plăti la trezoreriile de domiciliu. Contul în care trebuie să plătiți amenda îl găsiți pe site-ul ANAF. După ce ați achitat amenda, trebuie să trimiteți dovada către Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică (CESTRIN) pe e-mail sau fax. 

  • TELEFON dedicat rovinieta: 021/317.11.25 sau 021/315.15.82
  • FAX: 021/315.15.84
  • E-MAIL: info.rovinieta@cestrin.ro


B. Pe Ghiseul.ro doar pentru persoane fizice

Stiu ca nu toti avem cont pe Ghiseul.ro dar, citind cele de mai sus cred ca a venit momentul sa-ti faci cont. Nu doare si nu ar trebui sa-ti puna mari probleme desi ...



Se poate plati si fara cont pe Ghiseul.ro insa-ti recomand sa-ti faci unul chiar si pentru simplu motiv de a avea o evidenta online a platii tale.

Dupa / daca ce ti-ai facut cont sau poate ca aveai deja, ai grija ca plata amenda rovinieta este posibila doar pentru persoane fizice. Prin ghiseul.ro persoanele juridice nu pot achita deocamdata (pe cand va fi posibil oare?) amenzile cauzate de lipsa rovinietei.

Dupa ce te-ai logat pe site cauta tabul "AMENZI".
Completeaza campurile cu atentie si ai grija ca doar "beneficiarul" amenzii poate achita pe contul sau de pe Ghiseul.ro - sau nu (dilema - pot achita pentru alcineva)?

Alegeti "institutia de domiciul" acolo unde aveti domiciliul in buletin.
La "Tip amenda" selectati "Amenzi aplicate de alte institutii".

Din pacate definitia difera de la un ora s la altul dar ar trebui sa fie ceva de tipul "Amenzi diverse".

Spre surprinderea mea sunt orase unde NU se poate plati acest tip de amenda, spre exemplu Constanta.

Incredibil!

La sectoarele Bucurestiului e si mai mare ghiveciul - denumiri diferite, sintagme ciudat folosite etc.

In concluzie .... cum v-o fi norocul! Nu toti au "sansa" sa plateasca prin Ghiseul.ro ... asa ca va trebui sa va intoarceti la punctul A de mai sus.

Nu as vrea sa finalizez articolul fara sa nu ma minunez de lipsa de competenta si implicare a autoritatilor. Se incaseaza milioane de euro din amenzile de rovinieta si ei nu fac nimic ca sa usureze plata acestora.

Cum e posibil ca in 2020 A.D. pe un website dedicat incasarii de contributii / taxe / impozite / amenzi sa se foloseasca (atat de elementar) denumiri diferite in functie de orasul selectat?

Umilirea cetateanului este o practica comunista din vremea lui Stalin. Cate generatii vor trebui sa moara pentru ca statul roman - prin institutiile si functionarii sai - sa inteleaga ca este in slujba cetatenilor ei si nu impotriva acestora?

Va rog sa comentati! 
Va asigur ca voi transmite gandurile voastre acolo unde sa si doara!








joi, 26 martie 2020

Valabilitatea rovinietei nu se prelungeşte automat în perioada stării de urgenţă

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere anunţă că valabilitatea rovinietei nu se prelungeşte automat în perioada stării de urgenţă, ca în cazul unor documente eliberate de autorităţile publice, şi că acestea expiră în ultima zi pentru care a fost achitat tariful.

CNAIR: Valabilitatea rovinietei nu se prelungeşte automat în perioada stării de urgenţă
Potrivit unui comunicat al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), rovinietele nu intră în categoria documentelor eliberate de autorităţile publice.

Precizările au fost făcute în contextul înn care CNAIR a înregistrat mai multe întrebări din partea oamenilor pe acest subiect.

„Având în vedere informaţiile apărute în spaţiul public şi întrebările primite în această perioadă cu privire la menţinerea valabilităţii rovinietelor care expiră în perioada stării de urgenţă, CNAIR informează utilizatorii reţelei de drumuri naţionale şi autostrăzi că rovinietele nu se încadrează în categoria , motiv pentru care valabilitatea acestora încetează la sfârşitul ultimei zile a perioadei pentru care a fost achitat tariful”, se arată în comunicat.

luni, 17 august 2015

Atentie la rovinieta

„De la aproape 41.400 de procese-verbale de contravenţie în acest interval, la aproape 184.000 de procese-verbale. Este de aproape patru ori şi jumătate creşterea amenzilor. Poate fi pusă şi pe instalarea unor puncte noi de control, dar şi pe ignoranţa unor utilizatori care circulă şi nu-şi dau seama că nu şi-au luat rovinieta şi poate fi pusă şi pe creşterea numărului de înmatriculări”, a explicat Cosmin Popescu, şef de direcţie în CNADNR.

Dacă încasările din rovinietă ajung la CNADNR, banii din amenzi intră direct în bugetul de stat.

Un proiect de act normativ propune creşterea tarifelor de rovinietă pentru anumite categorii de vehicule. În cazul celor de marfă care au peste 3,5 tone, dar nu mai mult de 7,5 tone, rovinieta va fi mai scumpă. Tariful pentru o zi va fi de 11 euro, faţă de 4 euro, cât este în prezent. Rovinieta pentru un an se va scumpi şi ea de la 320 de euro la 550 de euro. În acestă categorie intră aproape 18 mii de vehicule, potrivit Autorităţii Rutiere Române.

Pentru autoturisme, autobuze sau autocare, rovinieta rămâne neschimbată.

luni, 16 martie 2015

Amenzile la rovinieta ..

Şoferii care au circulat fără rovinietă scapă de plata amenzii dacă procesele verbale de constatare şi sancţionare primite acasă nu au semnătura olografă a agentului constatator. Acest lucru este posibil după ce Curtea Supremă a admis în luna februarie recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului şi a decis că documentele transmise fără această semnătură sunt lovite de nulitate. Şoferii trebuie însă să solicite în instanţă anularea amenzilor şi a penalităţilor, iar în unele cazuri a executărilor silite.

Problemele şoferilor cu amenzile primite de la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR) pentru lipsa rovinietei şi executările silite pentru neplata acesteia au ajuns pe masa Curţii Supreme, la sesizarea Avocatului Poporului. Instanţa a decis, la sfârşitul lui februarie, că documentele transmise de CNADNR sunt lovite de nulitate absolută, pentru că semnătura electronică nu este legală. Conform deciziei ÎCCJ, singurele procese-verbale de amendă, care pot fi acceptate, sunt cele care au semnătura olografă a agentului care a constatat lipsa rovinietei.

În consecinţă, cei care au primit în cutia poştală o amendă trebuie să meargă în instanţă şi să solicite anularea ei, în baza deciziei comunicate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dacă semnătura olografă nu apare pe document.

„Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 6 (dosar nr. 14/2014) din 16 februarie 2015, a admis recursul în interesul legii formulat de către Avocatul Poporului în data de 27 noiembrie 2014, prin care a fost sesizată problema de drept referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 17 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor şi a Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică, din punct de vedere al semnăturii agentului constatator necesară legalităţii procesului-verbal de contravenţie, pentru contravenţiile sancţionate de Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, modificată şi completată. În esenţă, Avocatul Poporului a apreciat că semnătura electronică a agentului constatator, în speţă Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A., este de natură să atragă nulitatea procesului verbal de contravenţie încheiat pentru constatarea contravenţiilor la Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002, modificată şi completată”, se arată într-un comunicat al Avocatului Poporului. Potrivit sursei citate, opinia coincide cu cea a Parchetului General, în ciuda faptului că majoritatea Curţilor de Apel din România au dat câştig de cauză CNADNR în procesele intentate de conducătorii auto.

Ghid practic pentru a-ţi salva banii

Pâna la momentul în care Parlamentul sau Executivul vor modifica legislaţia în sensul deciziei pronunţate de ÎCCJ, anularea amenzilor, penalităţilor şi a executărilor silite, după caz, va trebui solicitată în instanţă. Dincolo de semnătura olografă, problemele şoferilor sunt şi în cazul în care, mulţi dintre ei, s-au trezit executaţi silit, fără a primi vreo înştiinţare că au de plătit vreo amendă.

Gândul a relatat anul trecut cum doi şoferi din Bucureşti au aflat că CNADNR le-a dat amenzi pentru că au circulat fără rovinietă în afara oraşelor,  cu peste 3 ani în urmă. Problema este că şoferii s-au trezit direct ameninţaţi cu executarea silită, ale cărei costuri sunt duble faţă de amenda pentru lipsa rovinietei, în condiţiile în care şoferii respectivi susţin că nu au fost înştiinţaţi niciodată că au fost surprinşi cu camera video şi sancţionaţi de CNADNR, aşa cum cere legea. Astfel, în plus faţă de amenda de 365 de lei (compusă din amenda contravenţională de 250 de lei şi costul unei roviniete pe un an, de 28 de euro), şoferii respectivi mai trebuie să plătească şi cheltuielile cu executarea silită, de încă 370 de lei. În total, 735 de lei. Gândul a intrat în posesia unor documente care arată că doi şoferi, unul de la o firmă, altul persoană fizică, au primit adrese prin care li se aduce la cunoştinţă că un birou de executori judecătoreşti va demara executarea silită împotriva lor, pentru amenzi neachitate la CNADNR, din urmă cu 3 ani. Marea problemă care reiese din aceste documente este însă un aşa-zis „martor de serviciu”, fără semnătura căruia executarea silită nu ar fi putut începe. Pentru a-şi justifica demersurile juridice de recuperare a acestor amenzi, CNADNR a emis nişte procese verbale prin care susţine că a încercat să aducă la cunoştinţa şoferilor respectivi că au fost amendaţi, însă nu i-a găsit la domiciliu.

"Cazurile persoanelor amendate de CNADNR pentru circulaţia pe drumurile publice fără rovinietă sunt frecvente în practică. Din păcate, multe persoane aflate în această situaţie nu au primit procesele verbale de contravenţie şi ajung în situaţia să afle de aceste amenzi abia în momentul în care executorul judecatoresc îi somează să achite amenda şi le transmit împreună cu somaţia şi procesul verbal de contravenţie întocmit de CNADNR.

Bineînţeles că în acest moment deja a început executarea silită astfel că orice opţiune aflată la dispoziţia persoanelor amendate poate avea efect abia pe termen lung.

Pe scurt, CNADNR este obligat să comunice procesul verbal de contravenţie în cel mult 2 luni de la data la care a aplicat sancţiunea. De exemplu, dacă contravenţia s-a săvârşit în data de 03.01.2015 şi procesul verbal de contravenţie s-a întocmit în aceeaşi dată, atunci acesta trebuie să fie comunicat de CNADNR prin poştă persoanei amendate până cel târziu la data de 03.03.2015. Dacă CNADNR nu comunică procesul verbal în aceste două luni, atunci dreptul său de a executa silit persoana amendată se prescrie (adică nu mai poate obţine silit contravaloarea amenzii). Calea legală de a valorifica această apărare este plângerea contravenţională.

Însă, termenul legal în care se poate formula plângerea contravenţională este de 15 zile începe să curgă de la data la care procesul verbal este comunicat contravenientului. Dacă însă procesul verbal de contravenţie nu este contestat în termenul legal el devine titlu executoriu, ceea ce înseamnă că persoana amendată poate fi executată silit fără a mai fi nevoie de un litigiu în instanţă pentru obligarea sa la plată.

În ipoteza noastră, CNADNR nu comunică procesul verbal astfel că persoana amendată nu ştie că a fost sancţionată şi în consecinţă nu formulează plângerea contravenţională. Într-o atare situaţie, considerăm că termenul de 15 zile de a ataca procesul verbal de contravenţie nu a început să curgă decât de la data la care persoana amendată a aflat de existenţa procesului verbal (respectiv de la executor). Ca atare, primind somaţia executorului judecatoresc, persoana amendată poate formula următoarele acţiuni:

  • Plângere contravenţională împotriva procesului verbal al CNADNR – menţionând că acesta nu i-a fost comunicat în termenul de 2 luni şi ca atare dreptul CNADNR de a o executa silit s-a prescris;
  • Contestaţie la executare în care să solicite şi suspendarea executării silite – motivând nu numai că dreptul CNADNR de a trece la executarea silită s-a prescris dar şi că procesul verbal nu a devenit titlu executoriu pentru că s-a formulat plângerea contravenţională.

Recomandarea noastră este ca aceste două demersuri să fie exercitate împreună: formularea plângerii evită ca procesul verbal să devină titlu executoriu, iar contestaţia la executare este mijlocul procesual prin care executarea silită înseşi şi toate actele executorului judecătoresc pot fi desfiinţate.

Însă, de cele mai multe ori, contestaţia la executare prin care s-a cerut şi suspendarea executării silite până la soluţionarea contestaţiei primeşte termen în instanţă în 2-3 luni de la data depunerii, perioada în care executarea silită continuă. Într-o atare situaţie, persoana amendată mai poate face o cerere de suspendare provizorie a executării silite până când se soluţionează cererea de suspendare formulată în contestaţie. Însă, pentru ambele cereri de suspendare trebuie să se achite o cauţiune de aproximativ 10% din valoarea amenzii.

În concluzie, demersurile juridice sunt laborioase, tehnice, presupun multe costuri suplimentare din partea persoanelor amendate şi au efect pe termen lung, în sensul că persoanele amendate riscă să fie executate silit până se soluţionează contestaţiile lor în instanţă. Sigur, ca efect al admiterii contestaţiilor îşi vor putea recupera eventualele costuri însă abia după ce instanţele au dispus întoarcerea executării silite", a declarat, pentru gândul, Andra Surariu, Associate Biriş Goran SPARL.

Contactat de gândul, consultantul juridic Daniel Ionescu a declarat că demersurile în privinţa anulării executării silite, în cazul şoferilor care au acumulat prea multe amenzi şi penalităţi pentru lipsa rovinietei, pot fi de lungă durată: "Cei care se află într-o asemenea situaţie trebuie să meargă în instanţă şi să ceară anularea executării silite. Discutăm despre unele cheltuieli judecătoreşti, pe care le vor recupera după ce vor câştiga procesul. CNADNR poate fi trasă la răspundere, deoarece nu i-a anunţat pe şoferi că trebuie să achite rovinietele, de-a lungul anilor şi astfel suma datorată a crescut. Pe de altă parte, şoferii nu aveau, într-adevăr, rovinietă şi ar putea solicita să plătească eşalonat datoriile acumulate, fără penalităţi. Românii care se află într-o asemenea situaţie pot cere suspendarea popririi, pe motiv că nu au fost înştiinţaţi că trebuie să achite amenzile pentru lipsa rovinietei".

"De la momentul în care ai cunoştinţă de începerea executării silite se poate face contestaţie la executare ca formă procedurală şi se contestă titlul, adică procesul verbal de contravenţie. Potrivit OG2/2001, dacă trece o perioadă mai mare de şase luni fără a fi comunicat  procesul verbal de constatare a contravenţiei, contravenţia se prescrie, adică se consideră că nu a existat. Acesta este unul din motivele pentru care trec direct la executare. Cine cunoaşte ordonanţa privind contravenţiile, bine, cine nu, plăteşte! Dacă nu au trecut cele şase luni, se face aceeaşi contestaţie la executare, se solicită repunerea în termen pentru constestarea procsului verbal de contravenţie şi se urmează procedura de instanţă", a declarat, pentru  gândul, un alt avocat, care a dorit să îşi păstreze anonimatul.

Conform Art. 9 din Ordonanţa nr. 15 din 24 ianuarie 2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, "începând cu data de 1 octombrie 2010, constatarea contravenţiilor se poate face şi cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe reţeaua de drumuri naţionale din România, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenţiei" (alin.2). De asemenea, "în cazurile prevăzute la alin.2, procesul-verbal de constatare a contravenţiei se poate încheia şi în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de MAI - DRPCIV sau a conducătorului auto, în cazul utilizatorilor străini. Procesul-verbal se întocmeşte şi se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenţiei, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenţiei pentru încălcarea prevederilor art.8 alin. (1)".

Potrivit CNADNR, "sumele provenite din amenzile aplicate de personalul CNADNR constituie venit în proporţie de 90% în contul CNADNR şi 10% la bugetul de stat".

„Am rămas stupefiat când am primit această somaţie”

În 2014, CNADNR a executat silit mai mulţi şoferi, care au fost prinşi fără rovinietă, în mod abuziv, spun avocaţii. Cei care au primit asemenea somaţii şi nu vor să plătească trebuie să se adreseze de urgenţă instanţei şi să ceară anularea executării silite. Într-o situaţie de acest gen s-a aflat proprietara unei firme de transport. CNADNR a vrut să-i pună poprire pe conturi pentru a recupera câteva sute de euro, după ce, în urmă cu trei ani, unul dintre conducătorii auto de TIR ai companiei a fost prins fără rovinietă. Femeia s-a trezit de abia anul trecut că e somată de cei de la CNADNR să achite tariful de despăgubire, anulat între timp prin lege în 2012.

„În iulie, anul acesta, am primit de la biroul executorului o înştiinţare privind o executare silită, reprezentând onorariul pentru executare şi tariful de despăgubire către CNADNR. Cât de mare este suma? 720 de euro tariful de despăgubire şi 1.144 de lei onorariul executorului”, a declarat femeia pentru Digi24.

Un conducător auto susţine că din cauză că a circulat fără a plăti rovinieta în 2011, este în pericol de a fi executat silit, deşi a plătit amenda, dar nu şi tariful de despăgubire de 28 de euro. În cazul său, cheltuielile de executare ajung la 500 de lei. În principiu, aceste executări silite sunt legale, dar au o latură abuzivă, spun avocaţii. De asemenea, cine a primit o asemenea somaţie de executare silită trebuie să acţioneze rapid - în cinci zile trebuie contestat onorariul executorului iar, în 15 zile, întreg procesul de executare în instanţă.

Un alt caz este cel al lui Ştefan A., care a primit o comunicare de la un executor judecătoresc prin care este somat să achite 28 EUR+179 lei, reprezentând debit plus cheltuieli de executare ca urmare a lipsei rovinietei. "Am rămas stupefiat când am primit această somaţie, deoarece eu nu mă ştiam vinovat, iar până la această comunicare nu am fost înştiinţat în vreun fel că aş fi circulat fără rovinietă. Nu am primit nicio altă înştiinţare de la CNADNR, iar prin asta consider că am fost privat de dreptul meu de a contesta procesul verbal de contravenţie în perioada legală, apoi de dreptul meu de a achita amenda contravenţională la 50% în 48 de ore", a povestit şoferul, pe un forum de specialitate.

Potrivit avocatului Adrian Cuculis, care îi răspunde cititorului, acesta trebuie să discute cu executorul judecătoresc pentru a reconsidera poziţia onorariului perceput, deoarece "în ultima vreme s-a constatat o creştere în executări la nivelul României, executorii judecătoreşti făcând tot mai multe abuzuri".

Potrivit unui raport CNADNR, instituţia a încasat în 2013 din rovinietă aproape 261 milioane euro, din care 11 milioane euro reprezintă suma strânsă din amenzile plătite de şoferii care au circulat pe şosele fără a achita rovinieta.

Unde se plăteşte amenda pentru rovinietă?
Înainte de toate, luaţi în considerare faptul că oricine are dreptul de a contesta amenda de rovinietă. Dacă sunteţi siguri că aţi primit amenda pe nedrept, contestaţi-o. Dacă aţi circulat fără rovinietă, iar amenda nu este nici o greşeală nu puteţi face decât să o plătiţi. În vederea plăţii amenzii trebuie să:


  • o plătiţi în maxim 15 zile de la data comunicării la sediul contravenientului. Amenda poate fi plătită la orice unitatea de trezorerie din România.
  • tariful de despăgubire va fi plătit la Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri din raza judeţului în care aţi fost prinşi fără rovinietă.

Sursa: gandul.ro

miercuri, 25 februarie 2015

UPDATE: Amenzile sunt nule

Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. consideră că opiniile apărute în presă potrivit cărora cei care au plătit amenzile își pot recupera banii nu corespund adevărului și sunt contrare prevederilor legale.

În consecință, acest recurs în interesul legii nu produce niciun efect juridic asupra proceselor finalizate în care au fost epuizate toate căile de atac (fond și recurs) ce au avut ca obiect contestarea proceselor verbale de constatare și sancționare a contravenției.

Acest recurs în interesul legii nu produce efecte asupra hotărârilor judecătorești examinate și nici cu privire la situația părților din acele procese. Recursul în interesul legii nu este LEGE, ci are doar menirea să orienteze în aceeași direcție practica instanțelor judecătorești.
Prin urmare, aplicarea unitară a legii pentru trecut se subordonează puterii lucrului judecat, în interesul conservării stabilității raporturilor juridice.

Decizia ICCJ va fi motivată și se va publica în Monitorul Oficial, moment de la care devine obligatorie pentru instanțele judecătorești. Cu toate acestea, ea poate fi invocată și în cadrul proceselor ce se află pe rol în prezent.

În concluzie, CNADNR SA va ține cont de argumentele pe care se întemeiază acest recurs în interesul legii și va proceda în consecință, astfel încât toți cei care nu vor respecta legea și nu vor achita tariful de trecere și cel de utilizare pe rețeaua de drumuri naționale din România să poată fi amendați în mod legal.

CNADNR SA
Comunicat de presă
20.02.2015

marți, 12 august 2014

CNADNR execută silit şoferii care au fost prinşi fără rovinietă

Șoferii prinşi fără rovinietă în 2011 riscă să rămână fără bani în cont pentru că nu au plătit aşa numitul tarif de despăgubire, culmea, eliminat în 2012 din lege. Tariful reprezintă de fapt contravaloarea taxei de drum pe un an şi, până în 2012, venea la pachet cu amenda. Avocaţii susţin că executarea silită a acestor şoferi este abuzivă. Cei care s-au trezit cu somaţii şi nu vor să plătească trebuie să se adreseze de urgenţă instanţei şi să ceară anularea executării silite.

Elena Ursu are, împreuna cu fiul sau, o mică firma de transport, care acum riscă să-şi închidă porţile. Motivul? Compania de Drumuri vrea să-i pună poprire pe conturi pentru a recupera câteva sute de euro, după ce, în urmă cu trei ani, unul dintre şoferii de camion ai firmei a fost prins fără rovinietă. Abia acum, femeia s-a trezit că e somată de cei de la Drumuri să plătească tariful de despăgubire, anulat între timp prin lege în 2012, informează Digi 24 TV.

„În iulie, anul acesta, am primit de la biroul executorului o înştiinţare privind o executare silită, reprezentând onorariul pentru executare şi tariful de despăgubire către CNADNR. Cât de mare este suma? 720 de euro tariful de despăgubire şi 1.144 de lei onorariul executorului”, a declarat Elena Ursu, proprietara firmei de transport.

Cu astfel de somaţii s-au trezit mai multe persoane. De exemplu, Mihai se plânge, pe un forum, că din cauză că a circulat fără a plăti taxa de drum în vara lui 2011 este acum în pericol de a fi executat silit. Asta deşi ar fi plătit amenda, nu şi tariful de despăgubire, în valoare de 28 de euro. Are, în plus, de achitat şi cheltuieli de executare de aproape 500 de lei.

Avocaţii spun că CNADNR îi execută pe şoferi în mod abuziv.

„Aceste executări silite, în formă, ele ar fi legale, însă ele sunt de fapt abuzive. În ipoteza în care în 2012 s-a abrogat acest tarif de despăgubire, evident că în 2014 nu ai cum să pui în executare un astfel de tarif de despăgubire, pe care o lege mai favorabilă l-a desfiinţat. Constituţia României, în articolul 15, ne arată foarte clar că în cazul legii contravenţionale şi penale se va aplica întotdeuna legea mai favorabilă”, a spus avocatul Adrian Cuculis.

Cine s-a trezit cu o astfel de somaţie trebuie să se mişte repede. În cinci zile trebuie contestat onorariul executorului iar, în 15 zile, întregul proces de executare în instanţă.

CNADNR a încasat anul trecut din rovinietă aproape 261 de milioane de euro, cu 60 de milioane de euro mai mult decât cea colectată în 2012. Aproape 11 milioane de euro reprezintă suma strânsă din amenzile plătite de şoferii care au circulat pe şosele fără a achita taxa de drum.

Sursa: Revista Miscarea

vineri, 31 august 2012

Abuzuri la amenzile pentru lipsa rovinietei

Din cauza necomunicării între instituţiile statului, amenda pentru lipsa rovinietei este aplicată abuziv firmelor de leasing şi uneori foştilor proprietari auto. De ceva vreme CNADNR a ajuns să aplice amenzi pentru lipsa rovinietei firmelor de leasing, şi nu clienţilor utilizatori ai maşinilor.

Conform legii, obligaţia de plată a rovinietei revine utilizatorului maşinii, respectiv utilizatorului din contractul de leasing. Cu toate acestea, CNADNR încadrează greşit maşinile care circulă fără rovinietă şi sunt obiecte ale unui contract de leasing, trimiţând amenda către finanţator.

În plus, procesul-verbal de contravenţie  este trimis societăţii de leasing şi include două părţi: o amendă contravenţională (cuprinsă între 250 lei şi 4.500 lei, în funcţie de vehicul) şi o înştiinţare de plată a unui tarif de despăgubire pentru CNADNR (care reprezintă de fapt contravaloarea rovinietei pe un an, cuprinsă între 28 euro şi 1.210 euro). Amenda contravenţională este la rândul ei  formată din două sume: 10% din sumă către Trezorerie (fiind înregistrat ca venit la bugetul de stat) şi 90% din sumă către o direcţie a CNADNR. Dacă amenda este achitată în termen de 48 de ore, valoarea ei se reduce la jumătate, iar suma ce ar reveni în acest caz CNADNR este echivalentă cu valorea rovinietei pe 12 luni. Aşadar, pentru lipsa rovinietei, plăteşti de cel puţin două ori valoarea acesteia pe 12 luni şi încă o sumă la Trezorerie.

Există situaţii în care procesele-verbale ajung la societatea de leasing după ce vehiculul nu mai e în proprietatea acesteia, iar utilizatorii refuză să achite retroactiv aceste sume. „Vorbim de pierderi la nivelul societăţilor de leasing care sunt cauzate în primul rând de un comportament de plată neadecvat al clienţilor şi de lipsa de standardizare şi comunicare pe orizontală între instituţiile statului responsabile. Finanţatorul devine un colector pro bono al acestor sume pentru ANAF şi CNADNR, cu costuri pe care nu le poate acoperi din veniturile aferente contractelor de leasing“, explică Ahciarliu.
Nu doar firmele de leasing se pot trezi în situaţia de colectori pro bono pentru ANAF şi CNADNR, ci şi foştii proprietari ai maşinilor, în cazul în care cei care au cumpărat de la ei vehiculele întârzie înmatricularea pe numele lor şi circulă fără rovinietă.

Sursa: Capital.ro

joi, 21 iunie 2012

Cu ROVINIETA la anulat in instanta

Un nou fenomen se propagă în instanţele din România: anularea amenzilor pentru neplata rovinietei, motivul fiind că procesele-verbale trimise prin poştă nu sunt semnate. Găselniţa a apărut în ultimele săptămâni, fiind folosită de câţiva avocaţi din Cluj, iar judecătorii încep să anuleze pe bandă rulantă aceste amenzi. Încă o dată, nişte jurişti isteţi speculează o mică scăpare a legii spune că documentele pe hârtie trebuie să aibă semnătură olografă. Cealaltă este valabilă doar pentru actele în format electronic.

În ultimele luni, mii de români care nu şi-au cumpărat rovinieta pentru a putea circula pe drumurile publice au primit acasă procese-verbale de sancţionare emise de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR). Amenzile sunt usturătoare, între 250 şi 500 de lei, la care se adaugă un tarif de despăgubire de 28 de euro (118 lei).

CNADNR identifică numerele de înmatriculare ale maşinilor şi le compară cu cele din baza de date naţională, unde sunt identificaţi cei care n-au plătit rovinieta.

Avocaţii celor care contestă amenzile în Justiţie au sesizat că pot invoca lipsa unei semnături oficiale pe fiecare proces verbal în parte. Din cauza numărului mare de amenzi aplicate, acestea sunt tipărite şi ştampilate de Centrul pentru Studii Tehnice Rutiere, nemaifiind semnate.

Nimeni nu s-a gândit în 2001 la semnătura electronică! Există însă o prevedere în Ordonanţa 2/2001, privind regimul de aplicare a contravenţiilor pe teritoriul României, care obligă semnarea acestor procese-verbale, sub sanţiunea nulităţii absolute. Oficialii CNADNR susţin că documentele sunt valabile pentru că au semnătura electronică a agentului constatator. Aici intervine o altă lege (445/2001) care spune, pe scurt, că “înscrisul în formă electronică este destinat pentru a fi citit prin intermediul unui program informatic”. Aici e hiba: şoferii prinşi fără rovinietă spun că amenzile le primesc pe hârtie şi nu “printr-un program informatic”.

Gafa ar putea fi speculată în întregul sistem judiciar pentru că, în 2001, când s-a publicat Ordonanţa privind regimul contravenţiilor în România nimeni n-a prevăzut posibilitatea folosirii semnăturii electronice, aceasta nefiind inclusă în textul legii. În acest moment, la Cluj, sunt zeci de amenzi anulate tocmai din acest motiv.

DecaLex.ro si asociatii au gasit  12  hibe ale legii motive datorita carora romanii isi pot anula in instanta amenzile multiple pentru rovinieta.

Sursa articol: Decalex.ro

marți, 8 mai 2012

Contesta amenda la rovinieta!

Contestaţiile împotriva amenzilor pentru rovinietă trebuie atacate în instanţă. Cu alte cuvinte, trebuie să vă judecaţi cu CNADNR.

Primul pas este să aflaţi care este judecătoria competentă. Odată cu aflarea competenţei teritoriale, va trebui să formulaţi contestaţia împotriva amenzii pentru lipsa rovinietei.

Contestaţiile împotriva amenzilor trebuie să aibă o redactare specifică. Nu sunt aplicabile în totalitate condiţiile de la celelalte contravenţii. După redactarea contestaţiei, se ataşează actele necesare şi se trimit către judecătoria competentă. Judecatoria va înregistra cererea şi va stabili un termen de judecată, urmând ca la termen să se pronunţe asupra contestaţiei.

Unde trebuie atacat?

- Contravenţiile similare şi consecutive sunt abuzive. Astfel, există multe cazuri în care pe aceeaşi secţiune de drum se întâmplă să se circule 2-3 zile la rând sau chiar săptămânal. În astfel de cazuri, amenzile pentru lipsa rovinietei au fost considerate abuzive.

- CNADNR nu are baze de date actualizate. Cu alte cuvinte, există posibilitatea ca, deşi o persoană a fost radiată din registrele administraţiei financiare şi de la poliţie cu privire la calitatea sa de proprietar asupra unui autoturism, CNADNR să sancţioneze respective persoană. Ca atare, există neşansa ca o persoană nevinovată să fie sancţionată pentru fapta altuia şi astfel, cel nevinovat să cumuleze o datorie ridicată din amenzile emise pe numele său pentru o calitate pe care nu o mai are (având în vedere că aceste contravenţii se emit împotriva proprietarului autoturismului şi nu asupra şoferului care conduce autoturismul).

- Localnicii nu au nevoie de rovinietă. În cazul în care un oraş, comună sau sat se află pe un drum naţional prevăzut cu o cameră a CNADNR, locuitorii din acea localitate nu ar trebui să-şi cumpere rovinietă pentru circulaţia în interiorul acelei localităţi (oraş, comună sau sat). Există multe cazuri în care locuitorii sunt sanctionaţi pe nedrept, deşi aceştia nu trebuie să deţina o rovinietă.

Sursa: Capital.ro

luni, 30 ianuarie 2012

Cum platesc o amenda de rovinieta?

Stiu - din propria experienta - ca e dificil sa achiti o eventuala amenda de rovinieta. Din pacate e compusa din doua parti - ambele fiind obligatorii:

1. Amenda contraventionala se achita in termen de 15 zile de la data comunicarii la sediul contravenientului, la unitatile TREZORERIEI STATULUI, ca venit la bugetul de stat.

2. Contravaloarea tarifului de despagubire se achita in contul Directiei Regionale de Drumuri si Poduri de care apartine judetul in care s-a savarsit infractiunea. Mai jos regasiti toate datele DRDP-urilor din tara.

Contravenientul are obligatia sa comunice plata amenzii la CESTRIN, B-dul Iuliu Maniu nr. 401A, sector 6, Bucuresti.

Model proces verbal de amenda rovinieta aici!
Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Bucureşti
021.318.66.94
021.318.66.95
021.318.67.04
Bucureşti, bdul Iuliu Maniu nr. 401A, sector 6

Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Craiova
0251.408.722
0251.482.231
Craiova, calea Severinului nr. 17, jud. Dolj

Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara
0256.309.603
0256.309.632
Timişoara, str. Coriolan Baran nr. 18, jud. Timiş

Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Cluj Napoca
0264.432.537
0264.432.446
Cluj Napoca, str. Decebal nr. 128, jud. Cluj

Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Braşov
0268.547.684
0268.547.695
Braşov, str. Mihail Kogălniceanu nr. 13, bl. C2, sc. 1, jud. Braşov

Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Iaşi
0232.214.430
0232.214.432
Iaşi, str. Gh. Asachi nr. 19, jud. Iaşi

Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Constanţa
0241.584.562
0241.584.371
Constanţa, prelungirea Traian fn, jud. Constanţa

marți, 1 martie 2011

1 milion de soferi au primit amenda pentru lipsa rovinietei

Conform Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (C.N.A.D.N.R. S.A.), peste 30% dintre soferii care circula pe strazile Romaniei, nu au taxa de drum platita - rovinieta. Noul sistem cu camere video care depisteaza masinile fara rovinieta, functioneaza bine si a gasit deja peste 1 milion de soferi care au incalcat legea. Insa sistemele sunt pe cale sa se blocheze de la atata activitate careia angajatii nu-i mai fac fata.
Rovinieta 2011 poate fi achizitionata online de pe portalul Roviniete.ro.