miercuri, 28 martie 2012

Un indicator auto nou: punctul negru

Un nou indicator rutier pentru şoferii din România!

I.G.P. – Direcția Rutieră, împreună cu C.N.A.D.N.R. S.A. a demarat, în primăvara acestui an, un program naţional de creştere a siguranţei rutiere pe drumurile din România.  Programul constă în semnalizarea zonelor cu risc ridicat de producere a accidentelor rutiere, denumite puncte negre. Astfel, Punctul negru reprezintă un sector de drum cu lungimea de maximum 1 kilometru, pe care, într-o perioadă de 5 ani consecutivi, s-au înregistrat minimum 10 accidente grave de circulaţie, soldate cu cel puţin 10 persoane decedate sau rănite grav.

Practic, prin implementarea acestui program, şoferii vor întalni în trafic un nou indicator rutier (prezentat pe un panou cu dimensiunile 2,5m x 1,2 m), care semnalează o zonă cu risc accidentogen ridicat.
                                                 
Noul indicator rutier a fost introdus în legislaţia națională în decembrie anul trecut, prin modificarea Standardului Român 1848 – 1:2011 - Semnalizare rutieră. Indicatoare şi mijloace de semnalizare rutieră. Partea 1: Clasificare, simboluri şi amplasare şi se găsește la poziţia A55.

Primele indicatoare vor fi montate în teren, începând cu data de 04 aprilie 2012, pe Culoarul 4 Pan European, care asigură legătura punctelor vestice de frontieră cu portul Mării Negre. Astfel, vor fi instalate un număr de 40 de panouri care vor semnaliza 20 de puncte negre, după cum urmează: 16 pe DN 7, București-Nădlac şi 4 pe DN1, pe raza judeţului Sibiu.

La nivel naţional au fost inventariate 138 puncte negre, în care s-au înregistrat un număr de 1517 accidente grave, soldate cu decesul a 569 persoane şi rănirea gravă a altor 1369. Inventarierea a fost făcută pe baza analizelor de risc rutier efectuate în perioada 2007-2012 de către Direcţia Rutieră din I.G.P.R.

Sursa: hartapunctelornegre.ro

Harta punctelor negre - accidentele din Romania

vineri, 23 martie 2012

Veste buna! Autostrazi mai multe!

Consiliul pentru Transport al UE a extins reţeaua europeană de transport TEN-T pe teritoriul României cu cinci rute, printre care Timişoara-Sebeş-Turda-Târgu-Mureş-Iaşi-Ungheni şi Calafat-Craiova-Alexandria-Bucureşti, pentru care finanţarea europeană necesară construcţiei va fi mai accesibilă.

Cele cinci rute aprobate vizează atât infrastructura feroviară, cât şi cea rutieră şi pe traseele Timişoara-Sebeş-Turda-Târgu-Mureş-Iaşi-Ungheni, Calafat-Craiova-Alexandria-Bucureşti, Borş-Turda şi Constanţa-Tulcea-Brăila-Galaţi în reţeaua globală şi a Canalului Dunăre-Bucureşti în reţeaua centrală.


Reţeaua Trans-Europeană de Transport (TEN-T) include toate modurile de transport şi asigură aproximativ jumătate din traficul de pasageri şi marfă.

"Accesul la finanţare va fi simplificat, iar finanţarea europeană disponibilă pentru proiectele acestea, identificate de acum ca fiind prioritare, va creşte substanţial", a declarat, într-un comunicat, ministrul Transporturilor Alexandru Nazare.

Sursa: Mediafax

Despagubiri de milioane de euro pe RCA

Analiza daunelor inregistrate pentru vatamari corporale si deces in legatura cu asigurarea RCA arata o scadere a numarului de dosare avizate, cu 10%, insotita de o crestere a despagubirilor platite, cu 140%, precum si a rezervelor de dauna constituite, respectiv cu 73%.

Valoarea daunei medii platite pentru vatamari corporale este de 62.868 lei.

Suma totala a primelor de asigurare subscrise pentru asigurarile de raspundere civila auto RCA in anul 2011 a atins valoarea de peste  1.959 milioane de lei, in scadere cu 21% pe total piata, comparativ cu anul 2010, cand primele subscrise pentru asigurarile obligatorii RCA au fost de 2.464 milioane de lei. De asemenea, numarul contractelor de asigurare incheiate a inregistrat o usoara scadere fata de anul trecut, respectiv de 2%, fiind subscrise un numar total de 6.400.241 polite de asigurare, fata de 6.554.509 anul trecut. Doar 34% dintre acestea reprezinta contracte incheiate pe o perioada de 12 luni. Din totalul politelor de asigurare subscrise in aceasta perioada, 4.852.161 polite, respectiv 76% reprezinta polite incheiate pentru persoane fizice.

La nivelul intregii piete, prima de asigurare medie anualizata, inregistrata in anul 2011 a fost de 480 lei, in scadere cu 26% fata de anul 2010 trecut cand valoarea primei medii a fost de 646 lei.

Numarul total al dosarelor de dauna avizate, la nivelul intregii piete, a fost de 311.273 dosare, in scadere cu 12 % fata de anul trecut, cand au fost avizate 354.714 dosare.

Numarul dosarelor de dauna platite a scazut de asemenea cu 8%, de la 330.100 dosare in anul 2010 la 302.488 dosare in anul 2011, in timp ce valoarea despagubirilor platite s-a mentinut la acelasi nivel, respectiv 1.602 milioane de lei. Dauna medie platita per total piata a fost pentru anul 2011 in cuantum de 5.297 lei, in timp ce pentru anul 2010 a atins valoarea de 4.855 lei, inregistrand o crestere cu 9%.

In ceea ce priveste rezervele de dauna, la nivelul intregii piete RCA acestea au inregistrat cresteri fata de anul trecut. Rezerva de dauna avizata constituita la data de 31 decembrie 2011, in suma de 1.493 milioane de lei, a inregistrat o crestere cu 33% fata de sfarsitul anului 2010. De asemenea, rezerva pentru daune neavizate (IBNR) a inregistrat o crestere de 23 %, fiind la data de 31 decembrie 2011 in suma de 702 milioane de lei.

miercuri, 21 martie 2012

Autostrada Soarelui - gata anul acesta

"In acest an, mergem la mare pe Autostrada Soarelui", a precizat ministrul, adaugand ca nu accepta nici un fel de intarzieri, in ciuda faptului ca a fost o iarna grea si nu s-a putut lucra.
"Am fost pe santier fara sa anunt si m-am uitat care este stadiul lucrarilor. Sunt aproape 24 de poduri si 3-4 viaducte mari. Se lucreaza la toate, in momentul de fata.
Termenul este 30 iunie, constructorul trebuie sa termine pana la acest termen. Este o lucrare complexa, dar trebuie sa discutam mai putin despre scuze si mai mult despre rezultate. Nu au nici un motiv sa dea vina pe iarna. Sa puna mana sa muncesca si sa termine pe 30 iunie", a afirmat ministrul transporturilor, marti seara, la B1 TV.

Prin renegocierea contractului cu firma constructoare, statul roman a economisit aproape opt milioane de euro, a mai spus Alexandru Nazare.

vineri, 9 martie 2012

Calugarita cu 250 de amenzi la rovinieta

Călugăriţa e şoferiţă la Schitul Ostrov, din Vâlcea, şi are ieşire la drumul naţional exact în locul în care e plasată camera de urmărire a rovinietelor. De câte ori intră şi iese din mănăstire, măicuţa primeşte câte o amendă.
Călugăriţa nu-i singura care are de achitat un număr atât de mare de contravenţii. În Cămăneşti sunt zeci de localnici care au între 100 şi 200 de amenzi date de cei de la Compania Naţională de Autostrazi si Drumuri Nationale.
Legislatia referitoare la rovinieta este astfel făcută încât, dacă treci şi de zece ori pe zi pe sub camerele de supraveghere, eşti obligat să plăteşti tot de atâtea ori contravaloarea rovinietei plus pagube pentru că ai utilizat fără drept drumul naţional.

Sancţiunile sunt în funcţie de categoria maşinii, pleacă de la 250 de lei şi pot ajunge şi la 3.000 de lei.
Numai in judetul Vâlcea, într-un singur an, au fost înregistraţi peste 14.000 de şoferi care circulau fara rovinietă. La nivel de ţară au fost depistaţi în trafic fără rovinietă peste 2 mil. de şoferi.

Sursa: EVZ.ro

miercuri, 29 februarie 2012

Afaceri in scadere pentru Allianz Romania

Allianz-Ţiriac Asigurări a încheiat anul 2011 cu venituri totale din prime de asigurări generale şi de viaţă de 906,3 milioane de lei, în scădere cu circa 12 procente comparativ cu anul anterior, potrivit unui comunicat al companiei. Afacerile de asigurări generale au contribuit în proporţie de 89,6% la realizarea acestor venituri, vânzările de asigurări de viaţă generând restul de 10,4% din subscrieri, se arată în comunicat.
Conform reprezentanţilor companiei, rezultatul operaţional a avut o evoluţie pozitivă, crescând cu 5,4%, până la o valoare de 7,8 milioane de lei, conform cifrelor anuale preliminate în conformitate cu Standardele Internaţionale de Contabilitate.
Rangam Bir, CEO Allianz-Ţiriac Asigurări, a declarat că rămâne mai degrabă prudent în ceea ce priveşte aşteptările pentru 2012: "Considerăm că stabilizarea indicatorilor de venituri din prime este un obiectiv realizabil, chiar în contextul în care incertitudinile privind evoluţiile economiei şi ale pieţelor financiare globale nu s-au risipit. O eventuală îmbunătăţire, fie ea şi timidă, a situaţiei macroeconomice din România ne va permite să ne atingem ţintele concrete de dezvoltare pe care ni le-am propus pentru anul în curs.
Cât priveşte profitabilitatea, suntem mai optimişti. Mizăm, fără echivoc, pe o îmbunătăţire a randamentelor activităţilor pe care le desfăşurăm".
Sursa: Bursa

marți, 28 februarie 2012

Telefoane pentru starea drumurilor

Comandamentului Central de Iarna pune la dispozitia soferilor care nu-si pot amana deplasarile trei numere de telefon, 021.9360, 021. 264.33.33 si 021.264.33.34, la care pot solicita informatii asupra conditiilor meteo si de drum pentru rutele dorite.

Politistii ii sfatuiesc pe conducatorii auto ca, inainte de a porni la drum, sa-si echipeze corespunzator masina pentru sezonul rece si sa se informeze in privinta traseului pe care urmeaza sa-l parcurga, apeland unul dintre numerele de telefon ale Comandamentului Central de Iarna (mentionate mai sus).

De asemenea, Politia Rutiera recomanda conducatorilor auto sa adopte o maniera calma de conducere, fara bruscarea comenzilor vehicululelor, sa efectueze fiecare manevra doar dupa o temeinica asigurare, sa utilizeze preponderent frana de motor si sa evite efectuarea depasirilor, care in asemenea conditii meteo-rutiere se dovedesc extrem de periculoase.

Turistii blocati din cauza viscolului pot suna la linia telverde 0800.86.82.82.
Situatia drumurilor nationale poate fi consultata aici!

Dispecerat Drumuri Naţionale primiti informaţii privind situaţia drumurilor naţionale si informaţii privind restricţiile de circulaţie şi variante de ocolire.

TELEFOANE DISPONIBILE:
021/9360
021/2643333
021/2643334
Email: dispecerat@andnet.ro

luni, 30 ianuarie 2012

Cum platesc o amenda de rovinieta?

Stiu - din propria experienta - ca e dificil sa achiti o eventuala amenda de rovinieta. Din pacate e compusa din doua parti - ambele fiind obligatorii:

1. Amenda contraventionala se achita in termen de 15 zile de la data comunicarii la sediul contravenientului, la unitatile TREZORERIEI STATULUI, ca venit la bugetul de stat.

2. Contravaloarea tarifului de despagubire se achita in contul Directiei Regionale de Drumuri si Poduri de care apartine judetul in care s-a savarsit infractiunea. Mai jos regasiti toate datele DRDP-urilor din tara.

Contravenientul are obligatia sa comunice plata amenzii la CESTRIN, B-dul Iuliu Maniu nr. 401A, sector 6, Bucuresti.

Model proces verbal de amenda rovinieta aici!
Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Bucureşti
021.318.66.94
021.318.66.95
021.318.67.04
Bucureşti, bdul Iuliu Maniu nr. 401A, sector 6

Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Craiova
0251.408.722
0251.482.231
Craiova, calea Severinului nr. 17, jud. Dolj

Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara
0256.309.603
0256.309.632
Timişoara, str. Coriolan Baran nr. 18, jud. Timiş

Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Cluj Napoca
0264.432.537
0264.432.446
Cluj Napoca, str. Decebal nr. 128, jud. Cluj

Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Braşov
0268.547.684
0268.547.695
Braşov, str. Mihail Kogălniceanu nr. 13, bl. C2, sc. 1, jud. Braşov

Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Iaşi
0232.214.430
0232.214.432
Iaşi, str. Gh. Asachi nr. 19, jud. Iaşi

Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Constanţa
0241.584.562
0241.584.371
Constanţa, prelungirea Traian fn, jud. Constanţa

sâmbătă, 28 ianuarie 2012

HELP!

BOSCA MIRCEA IOAN
RO 40 BTRL 0130 1201 5850 68XX
BANCA TRANSILVANIA

Cont de donatii pentru prietenul nostru!
Urmeaza inca o operatie pe creier!

Pentru un om minunat!

HELP!!!!!!!!!!