Potrivit legislației din România, în cazul în care un șofer circulă fără rovinietă, autoritățile îl pot sancționa în termen de cel mult patru luni.
Este important de știut că după depășirea acestui termen, fapta se prescrie. Până în 2018, prescrierea intervenea în șase luni de la săvârșirea faptei, nu în patru luni.
Cât timp mai poti circula fără rovinietă -
dacă ai fost amendat
După ce șoferul fost sancționat pentru circularea pe drumurile publice fără rovinietă valabilă, autoritățile au la dispoziție două luni pentru a-l informa despre aplicarea amenzii. În tot acest timp, șoferul nu mai poate fi sancționat pentru circularea fără rovinietă valabilă.
„În intervalul de la data săvârșirii contravenției până la data comunicării procesului-verbal de constatare a contravenției nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru lipsa rovinietei valabile pentru același vehicul”, scrie, concret, în OG 15/2002.
Asta înseamnă că, cel puțin teoretic, termenul maxim dintre două amenzi pentru circularea fără rovinietă valabilă ar putea fi de cel mult șase luni: termenul până la care fapta se prescrie (patru luni) + termenul în care autoritățile trebuie să-l anunțe pe cel sancționat (două luni).
Până în 2018, prescrierea intervenea în șase luni de la săvârșirea faptei, nu în patru, ca acum.
Care este termenul maxim între două amenzi -
pentru lipsa rovinietei
Termenul maxim dintre două amenzi pentru circularea fără rovinietă valabilă ar putea fi de cel mult șase luni: termenul până la care fapta se prescrie (patru luni) la care se adauga termenul în care autoritățile trebuie să-l anunțe pe cel sancționat respectiv de două luni.
Rovinieta trebuie plătită înainte de a circula -
pe un drum național
Rovinieta trebuie plătită înainte de a circula în afara localității de domiciliu. Dacă ziua de început a perioadei de valabilitate a rovinietei este ziua în curs, valabilitatea acesteia începe la ora înregistrării informațiilor privind achitarea ei în baza de date a autorităților și expiră la sfârșitul ultimei zile a duratei pentru care a fost achitată.