Se afișează postările cu eticheta rovigneta. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta rovigneta. Afișați toate postările

luni, 6 martie 2023

Care este termenul în care se transmite amenda pentru lipsa rovinietei?

Potrivit legislației din România, în cazul în care un șofer circulă fără rovinietă, autoritățile îl pot sancționa în termen de cel mult patru luni.

Este important de știut că după depășirea acestui termen, fapta se prescrie. Până în 2018, prescrierea intervenea în șase luni de la săvârșirea faptei, nu în patru luni.

Cât timp mai poti circula fără rovinietă - 

dacă ai fost amendat

După ce șoferul fost sancționat pentru circularea pe drumurile publice fără rovinietă valabilă, autoritățile au la dispoziție două luni pentru a-l informa despre aplicarea amenzii. În tot acest timp, șoferul nu mai poate fi sancționat pentru circularea fără rovinietă valabilă.

„În intervalul de la data săvârșirii contravenției până la data comunicării procesului-verbal de constatare a contravenției nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru lipsa rovinietei valabile pentru același vehicul”, scrie, concret, în OG 15/2002.

Asta înseamnă că, cel puțin teoretic, termenul maxim dintre două amenzi pentru circularea fără rovinietă valabilă ar putea fi de cel mult șase luni: termenul până la care fapta se prescrie (patru luni) + termenul în care autoritățile trebuie să-l anunțe pe cel sancționat (două luni).

Până în 2018, prescrierea intervenea în șase luni de la săvârșirea faptei, nu în patru, ca acum.

Care este termenul maxim între două amenzi -

pentru lipsa rovinietei

Termenul maxim dintre două amenzi pentru circularea fără rovinietă valabilă ar putea fi de cel mult șase luni: termenul până la care fapta se prescrie (patru luni) la care se adauga termenul în care autoritățile trebuie să-l anunțe pe cel sancționat respectiv de două luni.

Rovinieta trebuie plătită înainte de a circula -

pe un drum național

Rovinieta trebuie plătită înainte de a circula în afara localității de domiciliu. Dacă ziua de început a perioadei de valabilitate a rovinietei este ziua în curs, valabilitatea acesteia începe la ora înregistrării informațiilor privind achitarea ei în baza de date a autorităților și expiră la sfârșitul ultimei zile a duratei pentru care a fost achitată.



Ce este rovinieta ?

Rovinieta este un sistem de taxare a utilizării drumurilor publice în România. Este necesară achiziționarea unei roviniete pentru a putea circula cu autovehiculul pe autostrăzi, drumuri naționale și județene, iar costul variază în funcție de perioada de valabilitate și categoria de autovehicul. 

Rovinieta poate fi achiziționată din mai multe locații, inclusiv online, de la benzinării sau de la centrele de distribuție autorizate.

Sistemul de roviniete a fost introdus în România în anul 2005, pentru a finanța construcția și întreținerea drumurilor publice. Există trei categorii de autovehicule pentru care se pot achiziționa roviniete: autoturisme, autovehicule de transport marfă cu masa totală maximă autorizată de până la 3,5 tone etc.

rovinieta


Rovinieta poate fi achiziționată pentru diferite perioade de timp, cum ar fi o zi, o săptămână, o lună sau un an. Costul variază în funcție de categoria de autovehicul și perioada de valabilitate alese.


Pentru a evita amenzi, este important să achiziționezi rovinieta înainte de a intra pe drumurile publice. 

Există controale rutiere regulate, care verifică dacă autovehiculele au rovinietă valabilă. În caz contrar, șoferii pot fi amendați cu sume semnificative.

vineri, 20 ianuarie 2017

Categorii si tarife noi la roviniete

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a anunţat că începând cu astazi 20.ianuarie, ora 00:00, vor intra în vigoare noile valori ale tarifului de utilizare (rovinieta); tarifele, stabilite în funcţie de tipul de vehicul şi durata de utilizare a infrastructurii rutiere, se vor schimba.

Astazi 20 ianuarie, în intervalul orar 00:00 – 02:00 există posibilitatea funcţionării cu întreruperi a sistemului informatic de emitere, gestiune, monitorizare şi control al rovinietei (SIEGMCR), întreruperi ce vor fi cauzate de implementarea noilor tarife. În situaţia în care utilizatorii reţelei de drumuri naţionale nu vor avea posibilitatea achitării rovinietei în intervalul orar menţionat anterior, au obligaţia de a achita tariful corespunzător până la sfârşitului zielei de 20 ianuarie, pentru a evita aplicarea de sancţiuni contravenţionale. Rovinietele achitate anterior datei menţionate îşi menţin valabilitatea;


Până la finalizarea condiţiilor tehnice de implementare cu operatorii de telefonie mobilă din România a noilor categorii (G si H), emiterea rovinietelor prin intermediul serviciului de mesagerie scurtă (SMS) se va putea realiza doar pentru categoriile A, B, C, D, E, F. La momentul la care vor fi definitivate condiţiile tehnice pentru implementarea serviciului de emitere roviniete prin SMS pentru categoriile G si H, CNAIR va informa utilizatorii reţelei de drumuri naţionale cu privire la acest aspect.

miercuri, 18 ianuarie 2017

Revolutia digitala in afaceri


SCALA ASSISTANCE, compania care a introdus digitalizarea în cazul plăţii taxelor de drum, a ajuns la afaceri de 41 milioane de euro. 

De la o idee inovatoare la liderul pieţei de profil   

Antreprenorii Dan Ciceu şi Dan Alexandru Cobeanu sunt tinerii care au revoluţionat plăţile online, lansând site-ul www.roviniete.ro, ca un răspuns la o necesitate evidentă a pieţei şi drept un instrument de plată simplu şi extrem de util conducătorilor auto.

Compania SCALA ASSISTANCE este în momentul de faţă singura din România care are ca principal obiect de activitate emiterea şi distribuţia de roviniete.   Cumpararea rovinietei online 



Citeste mai mult:

Sursa: ADEVARUL.RO

joi, 26 iunie 2014

Noile vignete in Europa

Letonia introduce taxa de drum de la 1 iulie!

De la 1 iulie 2014 în Lituania devine obligatorie taxa de drum pentru autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone. Autoturismele și autocarele pentru transport persoane vor fi scutite de noua taxă.
Valoarea taxei va fi calculată în funcție de masa totală a mijlocului de transport, numărul de axe, clasa ecologică a motorului. Totodată, este important de știut că noua taxă de drum va fi achitată pentru o zi, o săptămână, o lună și un an.

Germania vrea să introducă viniete pentru utilizarea autostrăzilor din 2016!

Ministerul Transporturilor din Germania intenţionează să introducă viniete pentru autoturisme începând cu anul 2016. Preţul acestora nu a fost încă publicat, iar potrivit mass-media  ar putea costa în jur de 100 de euro pe an.

duminică, 30 ianuarie 2011

Rovigneta din Romania

Rovinieta este cunoscută sub denumirea de „vinietă” sau „taxă auto”, fiind obligatorie de la 1 ianuarie 2005 pentru toate vehiculele de transport marfă sau persoane care circulă pe reţeaua de drumuri naţionale, fiind impusa prin Ordonanţa 15/2002. Mai exact, rovinieta reprezintă “documentul care atestă achitarea tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România, ale cărui model, formă şi condiţii de eliberare se stabilesc prin normele metodologice aprobate prin ordin al ministrului transporturilor”.[1]

Scopul acestei taxe auto este acela de a acoperi într-o anumită măsură costurile suportate de către stat pentru construcţia reţelei de drumuri naţionale din România, pentru infrastructură nouă, respectiv pentru întreţinerea acesteia.

Începand din 1 august 2010, nu mai este obligatorie lipirea rovinietei pe parbriz, tariful de utilizare a drumurilor naţionale fiind plătit prin intermediul unui sistem informatic, asa-numita “rovinieta electronica”, conform unui proiect al Ministerului Transporturilor. Acestea vor putea  fi cumparate atât în modul clasic, din benzinării sau diverse unităţi  agreate, cât şi prin sms  sau online pentru comoditatea conducătorului, siguranţa confidenţialităţii datelor fiind oferită de ePayment. Mai multe detalii despre plata online cu ajutorul cardului de credit/debit, respectiv prin transfer bancar/ordin de plată găsiţi aici.

CNADNR face verificări constant prin intermediul unor terminale mobile privitor la datele de identificare ale vehiculelor de controlat, prin dispozitive video ce presupun înregistrarea  traficului rutier şi filmarea numerelor de înmatriculare ale  autoturismelor. În cazul în  care sistemul de detecţie al companiei va identifica un număr de  înmatriculare care nu există în baza de date, acesta va fi raportat  automat, fiind oprite în trafic doar vehiculele pentru care există suspiciunea că deţinătorii nu au achitat acest tarif. Odată cu aplicarea amenzii contravenţionale, şoferilor li se va reţine certificatul de înmatriculare al vehiculului până la prezentarea dovezii de achitare a rovinietei.

Pentru autoturisme se vor plăti despăgubiri în funcţie de tipul vehiculului, respectiv între 28 şi 1.210 euro, şi amenzi cuprinse între 250 şi 4.500 de lei, acestea reprezentând o sumă egală cu tariful pe un an, în funcţie de tipul vehiculului folosit care nu deţine rovinieta valabilă. Plata acestora se va face indiferent de numărul ocaziilor în care conducătorul a fost prins fără rovinietă în decurs de o lună.

Rovinietele sunt obligatorii atât persoanelor fizice cât şi celor juridice din ţară sau străinătate, motiv pentru care până în prezent Roviniete.ro înregistrează mai bine de 481.837 de roviniete vândute , ca dovadă a siguranţei şi încrederii conducătorilor auto, numărul acestora crescând în medie cu 10% în fiecare zi. Avantajele oferite persoanelor juridice reprezintă un plus, având ca efect direct eficientizarea timpului la achiziţia rovinietei.

Preţul rovinietelor diferă în funcţie de tipul vehiculului şi de perioada pentru care doriţi să fie valabilă. Pentru uşurinţă puteţi utiliza calculatorul de roviniete, şi în mai puţin de 2 minute aflaţi cât aveţi de plată pentru rovinieta potrivită nevoilor voastre. De menţionat că achitarea acesteia se va face la cursul de schimb BNR valabil pentru ultima zi din luna anterioară datei achitării tarifului.

Informaţii utile pentru conducătorii auto:

    * dacă amenda este plătită în mai puţin de 48 de ore, valoarea acesteia va scădea cu 50%
    * rovignietele obţinute înainte de introducerea acestui sistem electronic sunt valabile până la expirarea lor
    * la plata rovinietei, oriunde şi în orice formă, nu se primeşte un exemplar din contractul comercial (care în general este obligatoriu să existe între un furnizor de sevicii şi beneficiar), aceasta va fi datorată doar furnizorului de servicii, fără să fiţi obligati la redactarea contractului
    * poate fi achiziţionată şi pentru autovehiculele care au încă numere provizorii, doar cu cartea tehnică
    * baza de date se actualizează la 24 de ore, deci dacă mergeţi de exemplu pe autostradă fără rovinietă şi sunteţi surpinşi de camera care depistează lipsa rovinietei, puteti merge liniştiţi mai departe, dar să cumparaţi cu prima ocazie, în mai puţin de 24 de ore o rovinietă macar pentru 7 zile.

În  încheiere, recomand achiziţia unei roviniete online, întrucât pentru cei 3 euro măcar pe care îi plătiţi pentru 7 zile, nu mai staţi cu stresul de pe o zi pe alta, mai ales atunci când ştiţi că nu circulaţi doar pe străzile oraşului vostru. Mai mult de atât, de unde?

PS: eu déjà mi-am cumparat rovinieta online pentru următoarele 12 luni, altfel nu vă mai recomandam!
[1] Conform ORDONANŢEI Nr. 15 din 24 ianuarie 2002 privind introducerea tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România.

Sursa: Nametii.com

vineri, 14 ianuarie 2011

Rovinieta online

De fiecare dată când am un drum de făcut (nu foarte des, dar suficient încât să nu pot să fiu numit şofer de duminică) şi evident am bani de dat pe benzina a cărei preţ este aliniat la U.E. (a nu se citi Udrea Elena), mă opresc să alimentez şi să cumpăr ceea ce se numeşte rovinietă.
Mă întreb demult ce face un cetăţean care de exemplu locuieşte în Bragadiru (localitate aflată la câţiva kilometri de Bucureşti), sau în Buftea, ştiut fiind faptul că majoritatea locuitorilor acestor aşezări umane lucrează în capitală. Oare îşi fac rovinietă pe un an întreg?

 Trecem peste întrebările mele existenţiale şi ne întoarcem la subiect adică la rovinietă.
Site-ul în cauză oferă (ceea ce nu ştiam până acum) posibilitatea achiziţionării acestor chestii online, asta pentru că oricum trebuie să le cumpărăm, chiar dacă practic banii daţi pe ele nu se regăsesc în infrastructură, aşa cum se întâmplă în alte ţări. Cum eu sunt un cetăţean onest, căruia nu-i place să ia amendă aiurea, treaba asta cu roviniete.ro, unde poti să-ţi cumperi una online e chiar utilă.
Să zicem că uiţi de ea şi te trezeşti pe drum. Să mai zicem că ai la tine laptop-ul şi un stick de internet (fie el in cea mai mare retea sau intr-una mai mică dar mai bună). Tragi pe dreapta, infigi stick-ul, intri pe site şi o cumperi, îţi vine pe mail, aşa că singura problemă pe care ai putea s-o ai este să te oprească organele şi să se uite cruciş la ecranul laptop-ului tău sau, mai rău, să facă mişto de tine precum că încerci să faci tu mişto de ei. Însă acum nu te mai opreşte nimeni, fiind electronică, decât dacă n-o ai.

A! Uitasem, ca s-o cumperi online ai nevoie logic şi de card, fie el Visa sau Master Card, dar de obicei nu asta e problema românului, ne descurcăm foarte bine când vine vorba de carduri cu care să ne facem datorii…
Şi dacă ar exista vreo sugestie, ar fi aceea de a avea posibilitatea să plătesc şi prin SMS, sau Mobile Pay, cum i se mai spune, asta pentru că există încă destui oameni care n-au card disponibil sau nu-l au deloc.

Dar poate pe viitor…

Sursa: Cuzu.ro

joi, 30 decembrie 2010

Rovinieta electronica

Sistemul rovinietelor a fost introdus in Romania in 2002 (cf. legislatiei in vigoare – OG 15/2002, aprobata de Legea 424/2002) si reprezinta taxa pentru folosirea retelei de drumuri nationale. Intr-un fel, ar fi o treaba desteapta, atata vreme cat banii incasati ar fi folositi pentru imbunatatirea drumurilor sau terminarea autostrazilor.
Fiecare tara din Europa are propriul sistem de viniete. Nici nu poti intra in tara respectiva daca nu achizitionezi la intrare vinieta lor. In Bulgaria costa 5 euro pentru 7 zile sau 34 euro pe an (nu exista autostrazi cu taxa), in Ungaria e 4 euro pentru 4 zile sau 133 euro pe an, in Austria 7,60 euro pentru 10 zile sau 72,60 euro anual (+ taxe pentru autostrazi – Innsbruck – Brenner 8 euro, St.Anton – Arlberg 13,30 etc),  in Franta sunt peste 80 de portiuni cu taxa pe autostrazi, cea mai ieftina fiind aprox. 2,60 euro iar cea mai scumpa 49,60 euro, in Grecia sunt autostrazi cu preturi intre 1 si 3 euro, in Italia preturile variaza intre 10 si 20 euro pentru automobile (in functie de distanta, tipul de constructie al autostrazii si tipul vehiculului), in Spania, intre 6 si 13 euro in functie de autostrada, in Cehia, 10 euro pentru 10 zile sau 47 euro pe an, Slovenia 15 euro pe 7 zile sau 95 euro anual, iar exemplele pot continua…
Se observa ca preturile sunt mai mari fata de cele practicate in Romania, si chiar daca tarile europene au mii de kilometri de autostrazi si intregi retele de drumuri nationale ori regionale, si nivelul amenzilor este pe masura. In Romania, daca te prinde fara rovinieta, platesti 28 de euro – despagubire (valoarea rovinietei pe un an) + amenda propriu-zisa, intre 250 si 500 de lei; pe cand in Slovenia, spre exemplu, amenda poate fi intre 300 si 800 euro sau 150 euro daca se plateste pe loc!
Ganditi-va ca exista tari in care trebuie sa platiti pentru fiecare autostrada pe care vreti sa o folositi, plus vinieta care se plateste separat. Cum ar fi sa platesti in Romania pentru fiecare drum national sau autostrada? Taxe pentru autostrada Bucuresti – Pitesti, Bucuresti – Constanta, Gilau – Turda si pentru fiecare noua autostrada care se va mai construi, basca drumurile nationale?!? Se vehiculeaza ca se va plati pentru fiecare 100 de km de autostrada. In viitor! Insa pana atunci, taxa de drumuri perceputa in prezent este unica. Si rezonabila ca pret. Si oricum nu esti obligat sa platesti pentru un an de zile, ci strict pentru cat ai nevoie. Vrei sa iesi din localitate, platesti pentru o saptamana, o luna sau un an. Evident ca daca iei pentru un an, taxa e mai mica, deci esti in avantaj. Adica 3 euro pentru o saptamana, 7 euro pentru 30 de zile, 13 euro pentru 90 de zile si 28 de euro pentru un an – pentru autoturisme.
Daca pana acum cateva luni, mai toti proprietarii de autovehicule incercau sa fenteze sistemul si sa nu-si cumpere roviniete chiar daca ieseau din localitate (deci foloseau drumurile nationale), mergand pe principiul ca “las’ ca merge si asa, poate nu ma prinde (politia)”, de data asta lucrurile s-au schimbat prin implementarea sistemului de roviniete electronice.  De la 1 octombrie 2010 a intrat in vigoare ordonanta prin care se introduce rovinieta electronica, desi sistemul trebuia aplicat inca de la 1 august…
Cum functioneaza noul sistem? Toate rovinietele vandute sunt inregistrate intr-o baza de date (pe internet) pe care politia o acceseaza doar printr-o simpla tastare a numarului de inmatriculare al vehiculului. Sau se folosesc de camerele de supraveghere care pot “citi” de la 20 de metri numarul de inmatriculare si este verificat automat. Unde sunt amplasate camerele care detecteaza lipsa rovinietei puteti vedea aici (numarul lor e in crestere, asa ca degeaba incercati sa le ocoliti…). O treaba buna este si faptul ca “plasturii” lipiti (cum am botezat eu cupoanele de rovinieta) pe geam dispar.  Scapi astfel de aspectul ala inestetic al unui geam plin de cupoane, basca nu te mai chinui sa cureti an de an lipiciul de sub ele. Trebuie sa pastrezi cel mult chitanta prin care se face dovada ca ai facut plata (desi cred ca nici de asta nu mai e nevoie, din moment ce sunt verificate online).
Eu am achizitionat Rovinieta electronica in noiembrie a.c. pentru ca obisnuiesc sa ies din oras aproape in fiecare week-end.  Dupa cum spuneam intr-un alt articol, eu si sotul meu suntem pasionati de fotografiat si preferam sa investim banii in accesorii foto decat sa platim amenzi ca n-am achizitionat rovinieta. Daca vechile roviniete se puteau cumpara doar de la oficii postale sau/si benzinarii, ei bine rovinietele electronice pot fi cumparate si online. Eu am folosit site-ul roviniete.ro pe care il voi si recomanda cu aceasta ocazie. De ce roviniete.ro? In primul rand pentru ca este autorizat de Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania, in al doilea rand ca se poate plati prin card Visa/Visa Electron si Mastercard/Maestro dar si prin transfer bancar, livrarea rovinietei se face imediat (pe e-mail), iar confirmarea livrarii rovinietei se face pe e-mail sau sms. In prezent se pot lauda ca au vandut peste 480.000 de roviniete, iar numarul lor este in crestere.
Site-ul detine un calculator online (conexiune securizata!) in care se introduce tipul vehiculului, data de cand vreti sa intre in vigoare rovinieta, selectati apoi perioada (1 luna, 90 de zile sau 1 an) si vi se afiseaza pretul. Apoi selectati cum efectuati plata – daca prin transfer bancar sau card. Dupa cum spuneam adineauri, livrarea rovinietei se face pe e-mail, imediat ce plata a fost confirmata. Printati foaia – asta este practic dovada pe care o prezentati politistilor atunci cand este cazul. Simplu, scurt si la obiect! Fara bataie de cap, fara stat la coada, fara stres!
Pe site mai gasiti si legislatia aferenta rovinietelor, detalii despre cum se cumpara, serviciile oferite firmelor si, in plus, un calculator si posibilitatea de a achizitiona si vinieta ungureasca. Bineinteles, daca nu te descurci, ti se pare greoi sistemul (desi eu garantez ca nu este!), poti sa-i contactezi direct pe specialistii lor si te vor ajuta!  De asemenea, recomand sa urmariti periodic sectiunea lor de comunicate. De exemplu, ultimul lor comunicat (27.12.2010) anunta faptul ca “Soferii care nu platesc taxa de drum vor fi verificati si  sanctionati de calculator. Masura va fi aplicata incepand de anul  viitor, iar dispozitivele de control vor face parte dintr-un sistem  informatic compact care va fi cumparat de Compania Nationala de  Autostrazi si Drumuri. Practic, pe soselele din Romania vor fi amplasate  posturi de control dotate cu camere de luat vederi, care vor recunoaste  numerele de inmatriculare ale masinilor de la o distanta de 20 de  metri. Numarul de inmatriculare al autoturismului va fi verificat in  baza de date si, in cazul in care nu a fost platita rovinieta,  proprietarul masinii va fi amendat“. Continuarea o puteti citi aici.
Nu-mi ramane decat sa va recomand sa cumparati rovinieta pentru a evita orice problema si pentru a va bucura din plin de orice iesire din oras!

Sursa: Sfatul Zilei

marți, 28 decembrie 2010

Vinieta de Romania

Pe la inceputul anului acesta vedeam o stire, pe unul din canalele de stiri, cum ca, autoritatea in materie de drumuri nationale de la noi, si anume - Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania, va realiza in anul 2010 un recensamant al tuturor vehiculelor care ruleaza pe drumurile tarii.
Am cautat de curant pe net sa vad ce s-a mai intamplat in legatura cu acest subiect. Astfel, am gasit ca acest recensamant s-a desfasurat din luna aprilie pana in luna noiembrie si a presupus înregistrarea manuala, indiferent de ţara în care sunt înmatriculate, a vehiculelor. Acestea au fost încadrate în 11 categorii: biciclete şi motociclete, autoturisme, microbuze cu maxim 9 locuri, autocamionete şi autospeciale cu masa maximă de 3,5 tone, autocamioane cu 2 axe, autocamioane cu 3 sau 4 axe, vehicule articulate (tip TIR) şi remorchere cu trailer cu peste 4 axe, autobuze şi autocare, tractoare cu/fără remorcă şi vehicule speciale, autocamioane cu remorcă (tren rutier), vehicule cu tracţiune animală.

Daca veti cauta pe google "Recensamântul Circulatiei Rutiere 2010" veti gasi cum s-a desfasurat acesta in diferite judete din tara. Acest recensamant s-a incheiat in data de 20 noiembrie urmand ca rezultatele lui lui sa fie prelucrate si concluziile sa fie facute publice in primul trimestru al anului urmator. In asteptarea acestor concluzii, am cautat si alte statistici.
Astfel, parcul auto national insuma, la data de 31 martie 2010, peste 5,3 milioane de autovehicule, cu 27.279 mai putine fata de inceputul lunii, date regasite intr-un document statistic al Directiei Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor din cadrul Politiei Romane.
Citind o astfel de statistica imi vine in minte o intrebare simpla: cate oare dintre vehiculele care ruleaza pe meleagurile tarii noastre platesc controversata rovinieta?
Rovinieta sau rovigneta este taxa pe care orice masina care utilizeaza reteaua de drumuri nationale din Romania trebuie sa o achite (art. 1 alin. 1 lit.j din OG 15/2002, aprobata de Legea 424/2002).
Rovinieta este deci un document sau mai nou, o inregistrarea in format electronic care atesta achitarea tarifului de utilizare a retelei de drumuri nationale din Romania.
Se spune ca daca nu iesi din localitate cu masina nu trebuie sa ai platita rovinieta.
Gresit! Cat se poate de gresit! Unele drumuri principale ce traversează oraşele fac parte din reţeaua naţională de drumuri, şi iţi trebuie rovinietă ca să circuli pe ele.
Tariful de utilizare este structurat in functie de durata de utilizare a retelei de drumuri nationale din Romania (o zi, 30 de zile, 90 de zile, 12 luni). Durata de utilizare cuprinde durata de parcurs, precum si durata de stationare.
Mai nou, de la 1 octombrie, Compania de Autostrăzi a introdus rovinieta electronică. Tarifele nu se modifică. Controlul se va face automat, iar amenzile vor fi trimise acasă.
Roviniete.ro autorizat de Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (C.N.A.D.N.R.) este locul ideal pentru calcularea vinietelor, atat pentru Romania, cat si pentru Ungaria (pe care o poti plati in lei), pentru cumpararea vinietei electronice online, informatii despre pentru cine se aplica aceasta, legislatie la zi, si nu in ultimul rand, servicii specializate pentru companii.


Aici gasiti de asemenea, cea mai facila modalitate de achitare a tarifelor de utilizarea retelei de drumuri nationale din Romania - rovinieta electronica.
Calculatorul de roviniete are si optiunea de cumparare online si este foarte usor de folosit. Cele 5 etape de parcurs sunt urmatoarele:
1 - Detalii autovehicul + data intrarii in vigoare a rovinietei
2 - Calcul costuri, in functie de perioada dorita (7 zile, 30 zile, 90 zile, 12 luni)
3 - Modalitati de plata (ordin de plata/transfer bancar sau online prin card de credit/debit)
4 - Detalii personale, atat ale posesorului vehiculului, cat si al vehiculului in cauza
5 - Finalizarea comenzii.
Deci, etapele sunt destul de simple: dupa selectarea produsului dorit si calcularea valorii rovinietei, nu mai trebuie decat sa introduceti datele personale si sa achitati comanda. Achitarea se poate face fie prin serviciul e-Payment (card de debit/credit), fie prin virament bancar (ordin de plata). Pentru serviciul e-Payment, site-ul este securizat si garantat de VeriSign, cel mai mare furnizor de servicii de securizare a site-urilor din lume.
Dupa confirmarea platii nu va ramane decat sa asteptati livrarea rovinietei electronice pe e-mail. De asemenea, veti primi o confirmare a comenzii d-voastra pe mail sau sms.

Site-ul roviniete.ro vine in ajutorul firmelor care detin un parc auto propriu, atat prin realizarea unei oferte personalizate si adaptate firmei respective, cat si prin sistemul gratuit de avertizare a scadentei rovinietelor, care te anunta cu ceva timp inainte ca se apropie perioada pentru care a fost platita rovinieta, data de la care ea nu mai este valabila si, cu acordul clientului emiterea unei noi roviniete.

In concluzie, daca doriti sa economisiti timp, sa primiti imediat si gratuit, pe e-mail, rovinieta electronica, roviniete.ro este partenerul pe care nu trebuie sa il scapati din vedere.


Update: Am primit pe mail dupa publicarea acestui post, o lista a amplasamentelor cititoarelor de roviniete. O postez, dar nu stiu cat este de corecta:
- Autostrada A 1 la Km. 70 + 460
- Autostrada A 2 la Km. 12 + 450
- D.N. 1 Bucuresti – Ploiesti Km. la 48 + 800
- D.N. 2 Buzau – Ramnicul Sarat la Km. 115 + 080
- D.N. 2 A Slobozia – Constanta la Km. 113 + 500
- D.N. 5 Bucuresti – Giurgiu la Km. 28 + 120
- D.N. 6 Bucuresti – Alexandria la Km. 60 + 450
- D.N. 7 Ramnicu Valcea – Sibiu la Km. 188 + 900
- D.N. 7 Deva – Arad la Km. 411 + 865
- D.N. 17 Vatra Dornei – Bistrita la Km. 85 + 380.
As veni si eu cu o completare: intre Ramnicu Valcea si Calimanesti este amplasat un cititor automat de roviniete, la Seaca.
Asa ca, mare atentie!