miercuri, 12 decembrie 2007

Tariful rovinietei va CRESTE cu pana la 77%

Ministerul Transporturilor a publicat un proiect de Ordonanta de Urgenta a Guvernului pentru modificarea OG 15/2002 privind introducerea tarifului de utilizare a retelei de drumuri nationale din Romania in cadrul caruia nu se mai face referire la gradul de poluare al vehiculelor. Tarifele sunt prin urmare unificate pentru fiecare categorie de vehicul in parte, fara a mai exista diferentierile din prezent in functie de standardul de depoluare Euro in care se incadreaza vehiculul. Unificarea tarifelor ii dezavantajeaza cel mai mult pe proprietarii de vehicule Euro 4, Euro 3 si Euro 2, care vor avea de achitat tarife cu pana la 77% mai mari decat in prezent.


Sursa: rbtransport.ro

sâmbătă, 8 decembrie 2007

UE impune Romaniei: " 2 luni si taxa dispare "

Dupa refuzul noii metode de calcul trimisa de statul roman catre Comisia Europeana, aceasta a trecuta la a doua etapa a procedurii de infrangement impotriva Romaniei problema legata de taxa de prima inmatriculare. CE pune la dispozitie un ultimatum de 2 luni pentru a se conforma celorlalte state membre Uniunii Europene cu modul de taxare a acestui tip de taxa, in caz contrar se va inainta o plangere la Curtea Europeana de Justitie.

"Avem o perioada de doua luni pentru ca, impreuna cu oficialii europeni, sa fie analizate si discutate toate aspectele asa incat sa ajungem la o pozitie de comun acord", a specificat purtatorul de cuvant al Guvernului, Camelia Spataru.

Guvernul Romaniei aminteste ca taxa de prima inmatriculare reprezinta un instrument de protectie a mediului in acord cu reglementarile de limitare a emisiilor de dioxid de carbon.

miercuri, 5 decembrie 2007

TAXA AUTO DE PRIMA INMATRICULARE RAMANE, SE SCHIMBA UNELE DETALII TEHNICE

Taxa auto de prima înmatriculare nu va fi eliminata, urmând sa fie modificate doar anumite aspecte tehnice, în conformitate cu exigentele Comisiei Europene, a declarat, marti, primul-ministru Calin Popescu-Tariceanu. Acesta a subliniat ca aceste schimbari vizeaza doar corelarea valorii în vama a automobilului cu valoarea lui reziduala, iar taxa ramâne un instrument important de reducere a poluarii.

„Nu se pune problema reducerii sau eliminarii, ceea ce se pune problema este ca, pe baza observatiilor facute de Comisie, suntem într-un proces de discutii si probabil ca anumite aspecte vor fi modificate. Aceste aspecte sunt de ordin pur tehnic si se refera la valoarea în vama a vehiculelor, la care nu se poate aplica o taxa mai mare decât valoarea lor reziduala. Taxa ramâne în vigoare si este destinata protectiei mediului si când spun mediul înteleg nu doar natura, ci si oamenii”, a declarat Tariceanu.

El a aratat ca, daca anumite prevederi sunt considerate de Comisia Europeana neconforme cu legislatia europeana, ministrul Varujan Vosganian are mandat sa discute la Bruxelles si ulterior Guvernul va veni cu propuneri care sa elimine aceste „asa-zise neconcordante”.

Sursa: Rompres

Vosganian anunta introducerea unor proceduri de contestare a taxei de prima inmatriculare

Ministrul finantelor si economiei, Varujan Vosganian, a declarat ca modificarile la taxa auto vor viza redefinirea notiunii de masina noua, corelarea intre nivelul taxei si valoarea de piata a masinii si introducerea unor proceduri de contestare pentru persoanele care se simt nedreptatite.
Vosganian a avut, marti, la Bruxelles, o intalnire cu Laszlo Kovacs, comisarul european pe probleme de fiscalitate, partea romana, reprezentata de ministrul Economiei si Finantelor, ocazie cu care a prezentat punctul de vedere al Guvernului, potrivit unui comunicat al Ministerului Finantelor si Economiei.

"Guvernul Romaniei isi exprima toata disponibilitatea de a colabora cu reprezentantii Comisiei in vederea solutionarii acestei situatii si evitarii unui proces la Curtea Europeana. Ma bucur ca, prin pozitia sa de astazi (marti, n.r.), comisarul european a confirmat aceeasi atitudine si de partea Comisiei Europene”, a declarat Varujan Vosganian.

Potrivit comunicatului de presa, ministrul finantelor a afirmat ca Romania va relua, de saptamana viitoare, discutiile tehnice legate de modalitatea de aplicare care trebuie sa fie concordanta atat cu obiectivul de protectie a mediului, cat si cu reglementarile comisiei in materie de taxare si impozitare.

"Pot sa afirm ca proiectul de modificare va fi asumat de Guvern sub forma de ordonanta de urgenta si va cuprinde o serie de mentiuni de ordin tehnic. Ma refer aici la o mai buna corespondenta intre nivelul taxei si valoarea de piata a masinii, la redefinirea termenului de masina noua si la introducerea unor proceduri de contestare pentru persoanele care se simt nedreptatite”, a spus Vosganian.

Sursa: NewsIN

duminică, 2 decembrie 2007

Nu se va mai plati taxa de mediu pentru camioane

"A fost publicata Legea nr. 292/2007 care modifica Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu. La articolul 9, litera b) a fost eliminata mentiunea ca taxele sunt platite si pentru emisiile provenite de la surse mobile, mentinandu-se taxa doar pentru operatorii economici detinatori de surse stationare a caror utilizare afecteaza factorii de mediu.

Din aceasta modificare rezulta ca nu se mai plateste taxa de mediu pentru camioane (surse mobile).


Textul legii este publicat mai jos."

Sursa: BursaTransport.ro





PARLAMENTUL ROMANIEI

L E G E pentru modificarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu

Parlamentul Romaniei adopta prezenta lege.

Articol unic. – Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 1193 din 30 decembrie 2005, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 105/2006, se modifica dupa cum urmeaza:

1. La articolul 9, litera b) a alineatului (1) va avea urmatorul cuprins:

„b) taxele pentru emisiile de poluanti in atmosfera, datorate de operatorii economici detinatori de surse stationare a caror utilizare afecteaza factorii de mediu, in cuantumul prevazut in anexa nr. 1;”

2. La articolul 11, alineatul (1) va avea urmatorul cuprins:

„Art. 11. – (1) Sumele prevazute la art. 9 alin. (1) lit. a), b), e) si f) se declara si se platesc lunar de catre persoanele juridice si persoanele fizice care desfasoara activitatile respective, pana la data de 25 inclusiv a lunii urmatoare celei in care s-a desfasurat activitatea.”

Aceasta lege a fost adoptata de Parlamentul Romaniei, cu respectarea prevederilor art. 75 si ale art. 76 alin. (2) din Constitutia Romaniei, republicata.

PRESEDINTELE CAMEREI DEPUTATILOR

Bogdan Olteanu

PRESEDINTELE SENATULUI

Nicolae Vacaroiu

Bucuresti, 2 noiembrie 2007

Nr. 292

marți, 6 noiembrie 2007

Legea privind asigurarea obligatorie a locuintelor a fost adoptata in Senat

Senatul a adoptat cu 73 de voturi pentru si 1 impotriva proiectul de lege al Guvernului privind asigurarea obligatorie a locuintelor. Aceasta prevede ca incepand cu data la care se implinesc 90 de zile de la adoptarea normelor de catre Comisia de Supraveghere a Asigurarilor, emise in aplicarea legii, persoanele fizice si juridice sunt obligate sa-si asigure locuintele impotriva dezastrelor naturale indiferent daca sunt imobilele sunt in mediul urban sau rural.

Suma asigurata ce poate fi acordata conform legii este de 20.000 de euro sau 10.000 de euro in functie de tipul locuintei. Sumele reprezinta echivalentul in lei la cursul de schimb BNR. Locuinta este de tip A daca are o structura de rezistenta din beton armat, metal, ori lemn si de tip B daca are o structura de rezistenta din caramida nearsa sau din orice materiale nesupuse unui tratament termic sau chimic.

De asemenea, pentru constructiile cu destinatie de locuinte aflate in coproprietate, se va incheia cate un contract de asigurare obligatorie pentru fiecare parte.

Sursa: The Money Channel

joi, 1 noiembrie 2007

Prima sanctiune de pe piata pensiilor private

Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) a retras avizul pentru 41 de agenti de marketing ai ING Fond de Pensii la cererea companiei de administrare, a comunicat institutia.

In urma analizelor interne, ING a considerat ca cei 41 de agenti au facut fraude in activitatea de vanzare a pensiilor private obligatorii (pilonul II) si a reziliat contractele de colaborare cu acesti agenti. De asemenea, ING a sesizat organele de cercetare penala, conform CSSPP.

Aceasta este prima sanctiune formala acordata de Comisie pentru vanzatorii de pensii de pe piata. CSSPP a tinut insa sa precizeze ca retragerea avizului pentru cei 41 de agenti a venit la initiativa ING Fond de Pensii si nu a Comisiei.

Sursa: ZF.ro

marți, 23 octombrie 2007

Groupama a cumparat BT Asigurari

Compania de asigurari franceza Groupama a achizitionat 90% din compania BT Asigurari, in urma unei tranzactii de circa 90 milioane euro. Acesta nu este pretul final, existand probabilitatea de a se modifica in functie de rezultatele financiare anuale ale asiguratorului roman.
Grupul francez intentioneaza sa se situeze in urmatorii trei-cinci ani in primele cinci companii de pe piata romaneasca de profil.
"Estimez ca in urmatorii trei-cinci ani, Romania va deveni pentru noi cea mai importanta piata din regiune dupa cea Rusia, obiectivul nostru concret fiind ocuparea uneia din primele cinci pozitii de pe piata romaneasca de asigurari", a precizat pentru Wall-Street Jean-Francois Lemoux, International General Manager Groupama.

BT Asigurari s-a situat anul trecut pe locul zece pe piata romaneasca de profil. Cifra de afaceri a asiguratorului s-a ridicat la 132,3 milioane de lei (aproape 40 de milioane de euro).

Momentan asiguratorul va activa pe piata cu numele de BT Asigurari, insa compania va prelua numele actionarului majoritar si vom asista la o campanie de rebranding. "Ne vom reintalni cu oficialii BT pentru a defini strategia companiei de asigurari pentru urmatorul an. Inca nu am decis daca vom schimba conducerea companiei, insa potrivit politicii noastre, numim doi-trei manageri la conducerea fiecarei divizii", a apreciat Jean-Francois Lemoux.

Groupama este unul dintre cei mai importanti asiguratori francezi, clasandu-se pe locul trei si are filiale in Grecia, Italia, Marea Britanie, Portugalia, Spania, Ungaria, Turcia, China si Vietnam.

duminică, 7 octombrie 2007

RCA-ul se va scumpi anul viitor

Comisia de Supraveghere a Asigurarilor apreciaza ca polita va creste deoarece limitele de despagubire se vor majora cu 50% in anul 2008.

In anul in curs limita de despagubire aferenta pagubelor materiale pentru RCA este de 100 de mii de euro. Anul viitor, in urma majorarii limita de despagubire se va ridica la 150 de mii de euro.

In conditiile in care accidentele au ca rezultate vatamari corporale, limita de despagubire se va ridica la 750.000 de euro anul viitor, fata de 500.000 de euro in prezent.

Asiguratorii au scumpit politele RCA cu circa 45% pentru persoanele fizice si cu circa 70 la suta pentru societati in acest an.

Sursa: The Money Channel

marți, 2 octombrie 2007

Cinci intrebari referitoare la pensiile private obligatorii

In urmatoarele patru luni, urmeaza sa va alegeti un fond de pensii obligatorii administrate privat.

Pe plan mediatic a inceput avalansa reclamelor, iar incepand de maine va fi lansata campanie de informare privind pensiile private obligatorii, initiata de autoritati. Cu toate acestea sunt intrebari, la care nu se raspunde in campaniile publicitare, informeaza Adevarul.
Publicatia propune raspunsul la cinci intrebari importante.

"Cum o sa primesc contributia la sfarsitul perioadei de cotizare?"

Dupa ce salariatul a cotizat timp de 25, 35 de ani, contribuabilul va beneficia de pensia obligatorie adminstrat privat, cand va implini varsta legala de retragere din activitate (60 de ani femeile, 65 de ani barbatii). Pensia va fi primita pe o perioada cuprinsa intre 5 - 20 de ani, in functie de intervalul de timp, pe care-l stabiliti cu administratorul.

"Ce se intampla cu banii daca mor mai devreme?"

Spre deosebire de pensie de stat, care nu se mosteneste, pensia privata obligatorie si cea facultativa va fi mostenita de urmasii dumneavostra. Insa, pensia nu poate fi ridicata inainte de varsta legala de pensionare, in conditiile in care decesul participantului are loc inainte.

"Ce se intampla daca nu mai contribui?"

Daca nu mai cotizati deoarece nu mai sunteti angajat si ati devenit patron sau liber profesionist, banii nu vor fi retrasi, ci se vor investi in continuare de catre administratorul fondului de pensii.

"Cat de sigur e sistemul?"

Autoritatile s-au asigurat ca administratorul fondului nu poate sa-si insuseasca banii contribuabililor, deoarece acestia sunt depozitati in banca. Fiecare fond de pensii are obligatia de a-si alege o banca depozitar.
Fondurile de pensii private, in sine nu vor falimenta nicodata, insa administratorul fondului poate da faliment, fapt care nu se rasfrange asupra banilor contribuabililor. Exista un Fond de Garantare, care va cotiza pensiile private, daca adminsitratorul fondului a falimentat. Fondul de garantare presupune contributia tuturor administratorilor, cu o suma, a carei valoare este fixata anual de Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP).

"Cum citesc un prospect de pensii? "

Mihai Seitan, director partener la firma de brokeraj de pensii FinCo&Partners si fost presedinte al Casei Nationale de Pensii considera ca cele mai importante date se refera la: prezentarea companiei (daca ati mai auzit de ea?, ce actionari are?), nivelul comisioanelor si politica investitionala.

"Aici este de urmarit cum isi alege firma investitiile, daca sunt cu expunere mare pe bursa sau daca investeste cu precadere in titluri de stat (varianta buna pentru cei conservatori)", a detaliat Seitan pentru Adevarul.
Gradul de risc al fondului este determinat de procentul alocat investitiilor cu titlurile listate.

Sursa: Adevarul

marți, 25 septembrie 2007

Zece chestiuni, care trebuie stiute inainte de a adera la un fond de pensii obligatorii

Startul la aderarea fondurilor de pensii a fost demarat pe data de 17 Septembrie 2007. In urmatoarea perioada se vor desfasura ample campanii de informare si de publicitare privind fondurile de pensii obligatorii. Autoritatile se implica in acest demers, astfel Florentina Stefanescu, director de comunicare al CSSPP a propus un decalog al chestiunilor, pe care trebuie sa le avem in vedere atunci alegem un fond de pensii. Aceste informatii au fost prezentate in cadrul emisiunii Finante Personale, difuzate pe The Money Channel.

Cele 10 reguli sunt:

1. Inainte de a adera la un fond de pensii, participantul trebuie sa fie informat asupra ofertelor a cat mai multor administratori, care au obtinut autorizatia de la CSSPP.

2. Verificati daca agentii de marketing sunt avizati de catre CSSPP.

3. Verificati actul de aderare si elementele de siguranta ale acestuia, respectiv seria si numarul unic alocat de catre CSSPP, datele de contact ale administratorului.

4. Verificati autorizarea administratorului, a prospectului schemei de pensii si a fondului de pensii administrat privat.

5. Citirea prospectelor schemelor de pensii se face cu atentie

6. Acordati o atentie deosebita valoarii comisioanelor de administrare percepute de administrator, caracteristicilor politicii de investitii etc.

7. Tineti cont ca semnarea actului individual de aderare inseamna ca v-ati oferit acordul la contractul de societate civila prin care este infiintat acel fond si la prospectul schemei de pensii private. Totodata, aceasta inseamna ca v-ati asumat si clauzele, prevazute in acte.

8. Veti semna doua acte individuale de aderare, in original.

9. Trebuie sa semnati un singur act individual de aderare. Daca ati semnat mai multe, veti avea surpriza neplacuta ca la finalizarea perioadei de aderare, sa figurati in Registrul participantilor ca "invalidat". Aceasta inseamna ca nu veti mai putea alege dumneavoastra fondul de pensii si ca veti fi repartizat aleatoriu de catre un soft al CSSPP.

10. Informati-va de pe siteul CSSPP, www.csspp.ro.




Sursa: The Money Channel, 18 septembrie 2007