vineri, 22 ianuarie 2010

Rovinieta in 2010 va deveni electronica de la 1 august

Sistemul electronic de emitere si control al rovinietei va intra în functiune la 1 august 2010, urmand ca soferii sa achite CNADNR tarifele anuale ca si despagubiri în functie de tipul vehiculului pentru situatia in care sunt depistati in trafic fara taxa de drum achitata, respectiv între 28 şi 1.210 euro, dar si amenzi pentru neplata acestor tarife de utilizare a infrastructurii nationale de drumuri cuprinse între 250 şi 4.500 de lei.

Sumele provenite din despagubiri vor fi venituri extra bugetare ale Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) şi reprezintă o sumă egală cu tariful pe un an, în funcţie de tipul vehiculului folosit fără a deţine rovinieta valabilă, se arată într-un comunicat al Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii (MTI), remis, joi, agenţiei MEDIAFAX.

Tarife anuale / despagubiri:

* 28 de euro pentru autoturisme
* 96 de euro pentru vehiculele de marfă cu masa până la 3,5 tone
* 320 de euro pentru camioanele cu masa între 3,5-7,5 tone
* 560 de euro pentru camioanele cu masa între 7,5 şi 12 tone şi vehiculele de transport pasageri cu mai mult de 23 de locuri
* 720 de euro pentru camioanele cu masa mai mare de 12 tone şi trei axe

şi
1.210 tone pentru vehiculele cu masa mai mare de 12 tone şi patru axe

Amenzi:

* între 250 şi 500 de lei pentru autoturisme
* între 750 şi 1.200 lei pentru vehiculele cu masa maximă de 3,5 tone
* până la 4.500 de lei pentru camioanele cu masa de minim 12 tone şi patru axe

Pentru introducerea sistemului, MTI a elaborat un proiect de ordonanţă de guvern.

"Acest sistem va face posibilă controlarea în mod automat a tuturor vehiculelor, prin identificarea automată vizuală a numerelor de înmatriculare (numai imaginea din zona numerelor de înmatriculare), înregistrată la momentul tranzitării, poziţia geografică de unde s-a facut înregistrarea, precum şi controlarea în teren", se precizează în comunicat.

CNADNR va urmări eşantioane de trafic şi va transmite către personalul care face verificări ordine de lucru prin intermediul unor terminale mobile privitor la datele de identificare ale vehiculelor de controlat.

Astfel, vor fi oprite în trafic doar vehiculele pentru care există suspiciunea că deţinătorii nu au achitat acest tarif.

Odată cu aplicarea amenzii contravenţionale, şoferilor li se va reţine certificatul de înmatriculare a vehiculului până la prezentarea dovezii de achitare a ro vinieta.

Proiectul mai prevede înjumătăţirea cuantumului amenzilor contravenţionale, eliminând posibilitatea de reţinere a 25% din cuantumul acestora de către instituţia din care face parte agentul constatator.

CNADNR a selectat la începutul anului consorţiul Novensys Corporation/UTI Systems pentru a livra sistemul de viniete electronice, valoarea contractului fiind de 35,96 milioane de lei, fără TVA.

duminică, 3 ianuarie 2010

Casco si RCA cu scumpiri in 2010

Companiile de asigurari au majorat constant, in ultimii ani, tarifele pentru politele RCA si Casco, in conditiile in care valoarea daunelor a crescut de la an la. Astfel, in 2010, politele RCA s-ar putea scumpi cu cel putin 20%, insa cele Casco vor avea cresteri mai mici sau chiar stagnari, fiind influentate si de cursul de schimb. Aflati din articol cum va schimba piata sistemul "bonus-malus".
Cresterea este influentata de evolutia frecventei daunelor si majorarea tarifelor la manopera si piese, a subliniat Mihail Tecau, presedinte directorat BCR Asigurari.

Alfred Vlcek, vicepresedintele Uniqa Asigurari, se asteapta ca tarifele asigurarilor auto sa se majoreze cu 20-30% in 2010, fata de 2009.

La Casco, acesta vede o crestere de circa 10%, dat fiind faptul ca oricum deja preturile sunt foarte mari.

In acelasi timp, reprezentantii din domeniu estimeaza ca valoarea daunei medii, unul dintre factorii ce duc la cresterea tarifelor, ar putea avea o crestere de 10-20% in 2010.

In primele 9 luni din 2009, dauna medie pe RCA a fost de 4.356 lei, in crestere cu peste 20% fata de aceeasi perioada a anului trecut.

Sistemul bonus-malus ii va "forta" pe soferi sa fie mai prudenti


Introducerea sistemul bonus-malus pentru asigurarile obligatorii de raspundere civila auto (RCA), incepand cu 1 ianuarie 2010, ii va face pe soferii romani sa fie mai responsabili, pentru a nu plati prime cu pana la 200% mai mari, in cazul in care au mai multe daune intr-un an, sunt de parere specialistii din piata.

Astfel, un sofer care nu a avut niciun accident intr-o perioada de un an poate primi un bonus de 10%, reducerea putand ajunge chiar si la 50% din pretul politei in decurs de 7 ani, in absenta unui eveniment rutier. In acelasi timp, pentru soferii cu daune, la tariful RCA se va aplica un coeficient de malus de 45% pentru primul eveniment rutier si o majorare de pana la 200% in cazul celor care produc mai multe accidente.

"Asiguratii persoane fizice si utilizatorii persoane fizice ai unor autovehicule comercializate in leasing vor incerca macar sa fie mai responsabili, avand in vedere majorarile de prima pentru o dauna (+45%) sau doua (+80%), platite in baza politei precedente", a spus Radu Ionescu, sef birou auto in cadrul Generali Asigurari.

"Constientizand ca pretul politei este direct influentat de comportamentul in trafic, soferul va fi mai prudent si va respecta, speram, mai mult partenerii de trafic. Dar trebuie sa fim realisti si sa constientizam ca sistemul nu va functiona de la inceput. Exista riscul ca cineva care are deja daune sa nu le solutioneze pe RCA, ci direct pe Casco", a spus Alfred Vlcek, vicepresedintele Uniqa Asigurari.

El a adaugat ca anul 2010 va fi unul experimental pentru toata lumea, iar din 2011 se vor simti avantajele pentru clientii fara daune, pentru ca vor putea sa beneficieze de preturi foarte bune si multe beneficii.

Politele RCA in format electronic vor fi obligatorii

Incepand cu 1 ianuarie 2010, procedura de emitere electronica (online) la politelor RCA va fi obligatorie, urmand sa se aplice concomitent cu sistemul bonus-malus.

La 1 iulie 2010, ar putea intra in vigoare reglementarile privind asigurarea obligatorie a locuintelor impotriva cutremurelor, alunecarilor de teren si inundatiilor, amanata in 2009.

Fondul locativ national cuprinde 8 milioane de unitati, din care, potrivit datelor CSA, doar cel mult 15% beneficiaza de protectie printr-o polita de asigurare facultativa.

Potrivit unei estimari a Ministerului Administratiei si Internelor (MAI), valoarea primelor subscrise dupa introducerea legii privind asigurarea obligatorie a locuintelor va atinge 150 milioane de euro.

Sursa: dailybusiness.ro

sâmbătă, 28 noiembrie 2009

Noile norme RCA au intrat in vigoare

Comisia de Supraveghere a Asigurarilor a elaborat noile Norme privind asigurarea obligatorie de raspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, acestea fiind publicate ieri, 27 noiembrie, in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 812.

Astfel, printre principalele modificari, se regasesc si intrarea in vigoare a sistemului bonus-malus incepand cu 1 ianuarie 2010. Acesta va fi structurat pe 14 clase de bonus si 8 clase de malus, clasa B0 fiind atribuita soferilor fara un istoric in asigurare. Reducerea sau majorarea va avea ca perioada de referinta anul calendaristic anterior incheierii unei noi polite si va fi aplicata tarifelor notificate si utilizate de catre societatea de asigurari la care asiguratul doreste sa incheie o polita RCA. Astfel, pot fi acordate maxim doua clase de bonus pentru o perioada de referinta sau cel mult o clasa de malus. Asiguratorii vor verifica daunalitatea asiguratilor prin interogarea bazei de date CEDAM sau, cand interogarea acesteia nu este posibila din motive tehnice, se poate face in baza unei declaratii pe proprie raspundere din partea clientului.

De asemenea, politele RCA vor fi emise in format electronic incepand cu data de 1 ianuarie a anului care urmeaza.

In ceea ce priveste nivelul de maxim 15% al comisionului aplicat primelor incasate pentru politele RCA, acesta va ramane in vigoare pana la data de 1 iulie 2010, cand ar putea fi rectificat. Nu a fost facuta, insa, o diferentiere intre nivelul comisionului acordat brokerilor de asigurare si cel acordat agentilor.

Pentru pagubele materiale produse in urma accidentelor in 2010, limita minima de despagubire va fi de 500.000 EUR, in timp ce pentru 2011, aceasta va fi de 750.000 EUR. Pentru despagubirile acordate pentru vatamari corporale si deces limitele de despagubire au fost stabilite la 2,5 mil. EUR pentru 2010 si 3,5 mil. EUR pentru 2011.

miercuri, 16 septembrie 2009

Rovinietele, verificate electronic din vara lui 2010

Sistemul electronic de verificare a rovinietelor va fi functional în totalitate din vara anului viitor, atunci cind, odată cu introducerea sistemului de monitorizare a rovinietei, nu va mai fi nevoie de aplicarea unor autocolante, potrivit informatiilor remise de Ministerul Transporturilor.

Din ianuarie 2010 ar urma să funcţioneze noul sistem, care o perioadă va merge în paralel cu vechea rovinietă cu autocolant. Din vara anului viitor, odată cu implementarea integrală a sistemului, urmează ca, odată cu plata rovinietei, numărul maşinii să fie introdus într‑o bază de date, iar ulterior, prin intermediul camerelor instalate pe drumurile naţionale, să se verifice dacă a fost sau nu achitată rovinieta.
Iniţial, va fi instalat un număr de 25 de camere de supraveghere, urmînd ca numărul acestora să crească treptat.

Sursa: MT

joi, 6 august 2009

Taxa pe pod de la Fetesti ramane!

CE: Un stat care percepe vinieta poate pune taxa pe pod
Un stat care percepe vinieta, asa cum este Romania, poate aplica taxe pentru utilizarea de drumuri si poduri, a comunicat Serviciul de presa al CE, la o solicitare Mediafax, adaugand ca deocamdata nu a fost primita de catre Comisie o plangere referitoare la taxa de pod Fetesti-Cernavoda.
"Aquis-ul comunitar in materie de taxe de drumuri - respectiv directiva 99/62 - nu poate impiedica un stat care percepe vinieta (intre care si Romania) sa aplice taxe pe poduri si tunele", se arata in raspunsul Serviciului de presa al Comisiei Europene.

Pe de alta parte, sursa citata aminteste ca sumele percepute de un stat membru UE pentru utilizarea unei infrastructuri rutiere - pod, tunel, autostrada - nu sunt calificate drept taxe potrivit legislatiei comunitare, fiind insa considerate "remuneratie pentru prestarea unui serviciu".

CE sustine ca nu a primit inca vreo reclamatie in legatura cu taxa de pod.

"Plangerea nu a ajuns la Comisie. Comisia va analiza in amanunt aceasta plangere atunci cand o va primi", se arata in raspunsul CE.

Federatia Operatorilor Romani de Transport Rutier (FORT) a anuntat ca a trimis o sesizare catre Comisia Europeana privitoare la introducerea taxei pentru trecerea podului de la Fetesti. FORT sustine ca taxa introdusa de Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR) incalca tratatul cu Uniunea Europeana.

"Statul roman nu poate sa taxeze acest pod, deoarece este parte din autostrada A2 (Autostrada Bucuresti-Cernavoda -n.r.), iar tratatul cu UE stabileste ca Romania a primit derogare pentru aplicarea vinietei in forma actuala pana la taxarea autostrazilor", se arata intr-un comunicat publicat de FORT.

"In disperare de cauza, datorita pierderii puterii de control si a posibilitatii de a taxa supratonajul in urma modificarilor legislative elaborate de catre reprezentantii FORT cu Ministerul
Transporturilor, CNADNR incearca sa-si demonstreze eficienta scotand de la naftalina un text de ordin al carui articol 1 punctul 5 anul trecut, in contextul discutiilor aprinse dintre patronatele din transporturi si Minister, ar fi fost un fel de gaz pe foc", se mai arata in comunicat.

Taxa pentru podul de la Fetesti a fost introdusa cu acordul UE, care nu a acceptat, insa, varianta emiterii unor abonamente, a declarat, luni, Dorina Tiron, directorul general al Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR).

"Despre aceasta taxa s-a discutat si la Uniunea Europeana, care si-a dat acordul. Exista o posibilitate si pentru varianta de abonamente, dar UE nu a fost de acord, asa ca am scos-o", a afirmat Tiron.

Soferii platesc, incepand de luni, o taxa pentru utilizarea podului Fetesti-Cernavoda, cuantumul acesteia, stabilit in functie de tipul autovehiculului, fiind de 10 lei pentru un autoturism.

Astfel, soferii achita pentru o trecere sapte lei in cazul motocicletelor, 10 lei pentru autoturisme si 35 de lei pentru microbuze si autovehicule cu masa totala maxima autorizata de sub 12 tone. Pentru autobuze, autocare si autovehicule cu masa totala maxima autorizata mai mare sau egala cu 12 tone si cu maximum trei axe (inclusiv) taxa a fost stabilita la 47 de lei, iar pentru camioanele cu masa totala maxima autorizata mai mare sau egala cu 12 tone si cu minimum patru axe tariful este de 68 de lei pentru o trecere, potrivit Companiei de Drumuri.

Cuantumurile au fost stabilite printr-un ordin al fostului ministrul al Transporturilor, Ludovic Orban, emis in februarie 2008 si se aplica pentru vehiculele inmatriculate in Romania si in alte state, pentru fiecare trecere, indiferent de sensul de parcurs.

Deputatul PNL Cristina Pocora i-a cerut duminica ministrului Transporturilor, Radu Berceanu, sa elimine taxa de utilizare a podului pentru localnicii din Fetesti sau sa introduca un abonament cu costuri simbolice, in conditiile in care pentru trecerea zilnica o persoana trebuie sa plateasca lunar peste 500 de lei.


Sursa: DailyBusiness.ro

joi, 25 iunie 2009

Rovinieta va fi emisa doar electronic

Pentru ca incasarile din taxa de drum au scazut drastic, Ministerul Transporturilor ne pregateste rovinieta electronica. Soferii o vor putea cumpara din benzinarii, dar si de pe internet sau prin SMS. Astfel, romanii vireaza suma automat si nu mai au nevoie de cuponul care se lipeste pe parbriz.

Din doi soferi opriti, prin sondaj, unul are rovinieta, altul nu. Cu toate acestea, soselele nationale si autostrazile sunt aglomerate, desi bugetul companiei de drumuri e tot mai mic.

Asa ca sefii de la Transporturi spun ca au gasit solutia. Toate rovinietele vandute vor fi inregistrate intr-o baza de date pe internet, iar cuponul lipit in geam dispare, tot pentru economie. Soferul va pastra cel mult chitanta, dovada ca a facut plata.

In plus, atunci cand toate rovinietele vor fi inregistrate in baza de date, politistii vor cunoaste care masina are rovinieta valabila, tastand numarul de circulatie al vehiculului.

Noul sistem este inca in lucru. E bine sa stiti insa ca din ziua in care intra in vigoare, soferii fara rovinieta care trec pe DN1 vor fi demascati inclusiv de camerele de supraveghere.



"Acest sistem va fi mult mai usor de controlat. Vom face o economie de pana la opt milioane de euro pentru ca nu se mai cumpara acele cupoane care se lipesc in geam."Eusebiu Pistru, secretar de stat Ministerul Transporturilor si Infrastructurii

Sursa: ProTv

miercuri, 15 aprilie 2009

FMI vrea trecerea Romaniei la moneda EUR

Intr-un raport secret al FMI, se doreste ca statele din Uniunea Europeana care nu au adoptat EUR sa ia aceasta decizie cat mai curand, impreuna cu mai multe legiferari in ceea ce priveste stabilitatea preturilor si a cursului valutar si, in special, in privinta datoriei publice.

O pozitie transanta a fost luata recent de Theodor STOLOJAN, Prim-Vicepresedintele PD-L: "Am fi avut mult mai putin de suferit in aceasta perioada de criza, lucru demonstrat deja de statele membre care se afla in zona euro, si as dori sa va spun aici ca este o tara care a intrat in acelasi val cu noi, se cheama Slovacia, care a stiut ce a vrut. Nu a avut nici conditii mai bune, nici probleme mai serioase decat noi in tranzitie, si la 1 ianuarie a intrat in zona euro".

"Ecuatia devine foarte simpla: produci un produs, incasezi euro, ai euro, poti face cheltuieli. Nu ai, te duci la o banca, daca ai credibilitate, primesti un credit. Nu mai merge apelarea la tiparit de bani, la manevratul dobanzilor in sus si in jos. Sigur ca aceasta claritate nu convine la foarte multi, spun ca nu suntem inca pregatiti, ca nu avem conditii. Niciodata nu le vom avea", a adaugat STOLOJAN, citat de MEDIAFAX.

Declaratia liderului politic contrazice declaratia lui Mugur ISARESCU, Guvernatoruul BNR: "Romania trebuie sa respecte calendarul anuntat anterior pentru aderarea la zona euro, respectiv anul 2014. Trecerea la moneda europeana nu este doar o chestiune de vointa, ci si una de putinta. Intri intr-un club, dar inainte trebuie sa respecti regulile jocului. Bineinteles ca este bine sa intram in acest club de protectie, dar inainte de a vorbi despre asta, trebuie sa vedem daca indeplinim conditiile".

Sursa: XPrimm

luni, 19 ianuarie 2009

Au inceput controalele la roviniete

Soferii care nu si-au cumparat rovigneta, "vanati" pe Autostrada Soarelui! A plouat cu amenzi pe Autostrada Soarelui. Politistii i-au "vanat" pe soferii, care nu si-au cumparat rovignete. Si au fost destui cei, care au ignorat taxa de drum.

Acum au de platit o amenda de 500 de lei.

Agentii au dat si peste cativa "viteji", care au prins curaj sa urce la volan, dupa cateva pahare de alcool. Cand se vor trezi, vor afla ca sunt pietoni o vreme.

Unul dintre soferi a fost oprit de politisti, care au vrut sa vada daca si-a cumparat rovigneta. In schimb, au simtit mirosul de alcool si cum era la volan, l-au poftit sa sufle in etilotest. Rezultatul? 0,34 miligrame alcool pur in aerul expirat.
Soferul avea rovigneta, dar a fost amendat pentru bautura cu 540 de lei si a ramas fara permis. Il insoteau trei prieteni, dar nici unul dintre ei nu ii putea lua locul la volan, tot din pricina bauturii. Asa ca au asteptat pana cand a venit cineva, care sa-i duca acasa.
Intre timp, agentii si-au continuat verificarile si au gasit alti soferi care au pornit la drum fara sa fi platit si taxa. Luati la intrebari, s-au incurcat in explicatii.
Altii nu au stiut ca pot sa achite taxa de drum si fara talon, daca acest document este retinut.
Politistii de la Rutiera au verificat 150 de masini. Doar 22 de soferi isi achitasera taxa de drum.
Politistii nu i-au iertat nici pe soferii care nu purtau centura sau nu aveau inspectia tehnica valabila.

Sursa: ProTV

luni, 5 ianuarie 2009

Rovinieta 2009

Nu uitati sa va reinnoiti rovinieta in 2009. Marea majoritate a proprietarilor de autovehicule inregistreaza in aceasta perioada expirarea rovinietei. Taxele de utilizare a infrastructurii rutiere din Romania se achita pentru perioade de 1 zi, 30 de zile sau 12 luni. In functie de frecventa utilizarii drumurilor nationale nu uitati sa o achitati.
Foarte important! Tarifele la roviniete sunt aceleasi ca si in 2008.

ATENTIE!
Amenzile sunt consistente!

Informatii utile:

- TARIFE ROVINIETE - CALCULATOR ROVINIETA ONLINE
- ROVINIETE PENTRU PARCURI AUTO


miercuri, 31 decembrie 2008

Se majoreaza amenzile pentru soferi

Amenzile pentru soferii care incalca regulile de circulatie vor creste de la 1 ianuarie 2009. Astfel, ca urmare a majorarii salariului minim brut pe economie, punctul de amenda va creste de la 54 la 60 de lei. Un punct reprezinta 10% din salariul minim.

Pentru contraventii din clasa I de sanctiuni, printre care se numara si refuzul de a purta centura de siguranta, soferii sunt penalizati cu 2 sau 3 puncte, ceea ce, dupa noile norme, inseamna o amenda cuprinsa intre 120 si 180 de lei.

Pentru contraventiile din clasa a II-a de sanctiuni, cum ar fi trecerea pe culoarea rosie a semaforului, Codul Rutier prevede 5 puncte de penalizare, echivalentul unei amenzi de 300 de lei.

Accidentele usoare nu mai trec pe la Politie

Noul an aduce si o veste buna pentru soferi: in cazul accidentelor usoare, drumul pana la sectia de Politie nu mai este obligatoriu.

Incepand cu 1 ianuarie, intra in vigoare o ordonanta de urgenta care prevede ca anumite accidente usoare nu mai trebuie sa fie inregistrate la politie.

Ordonanta de urgenta se aplica in cazul celor care isi gasesc de exemplu masina lovita in parcare sau care au surpriza neplacuta sa constate ca le-a fost zgariata vopseaua de catre artificiile din noaptea de Revelion.

Cei care au parte de astfel de evenimente neplacute nu mai trebuie sa ajunga, de la 1 ianuarie 2009, la Politie, ci vor trebui sa mearga direct la societatea de asigurare care i-a emis polita CASCO, unde ii va fi eliberata autorizatia de reparatie a masinii.

Pentru a scapa de drumul la Politie, accidentele usoare mai trebuie sa indeplineasca o conditie: sa nu existe nicio cerere de despagubire din partea unei terte persoane.

In lege nu este prevazuta inca o perioada in care soferii sunt obligati sa se prezinte la firmele de asigurari.
Sursa: Ziare.com