„Din fericire, camionagii români nu obişnuiesc să plece în cursă în week-end, aşa că au fost relativ puţine cazuri de staţionare a camioanelor. Cele mai multe staţionări au fost ale camioanelor străine. Noi, sâmbătă, aveam raportate 48 de camioane staţionate. Cu tot cu cele ale altor confederaţii patronale, să fi fost vreo 200 de camioane blocate. În schimb, străinii au fost cu miile: turci, ucrainieni, sârbi, bulgari, moldoveni”, a spus Hagiu.
Din cauza vremii extreme din ultimele două zile, autorităţile au dispuns închiderea temporară a tuturor autostrăzilor din România, precum şi a mai multor drumuri naţionale.
”Pe noi nu ne preocupă acum strict problema camioanelor, ci contextul în care s-a ajuns la această situaţie. Din nou s-au amestecat informaţiile şi nu au căpătat coerenţă, ba că autostrada este închisă, ba că este deschisă. Din nou autorităţile s-au bâlbâit. Parazăpezile lipsesc cu desăvârşire. Este o bătaie de joc ceea ce numeşte CNADNR parazăpezi, şi cred că au mai cheltuit şi o groază de bani pe ele. La nivelul Ministerului Transporturilor din nou este beznă”, a mai spus Hagiu.