Autostrada Sudului este un proiect care nu poate fi făcut rapid, într-un an, dar de care partea de sud a ţării are nevoie, a afirmat Victor Ponta, după o întâlnire cu primarii USL din judeţul Olt. Premierul a mai spus că în perioada imediat următoare vor fi căutate surse de finanţare pentru centura ocolitoare a municipiului Slatina, însă autostrada nu se poate face într-un an.
”Prima e centura pentru Slatina, pe care cred că putem să o facem foarte uşor şi o să căutăm în următoarea perioadă finanţarea necesară. În ce priveşte Autostrada Sudului, cred foarte mult într-un proiect pe care, însă, să fiu foarte corect, probabil nu-l vom face anul acesta, nici într-un an. Sudul ţării şi Oltenia nu se pot dezvolta fără infrastructură. E bine că avem aeroportul la Craiova, dar şi acolo mai trebuie investit, însă fără drumuri bune va fi foarte greu să se dezvolte”, a spus premierul, citat de Agerpres.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu