marți, 21 septembrie 2021
E timpul sa-ti faci o asigurare Casco
joi, 16 septembrie 2021
Preturile la RCA au explodat
Majorările de preţuri vin pe fondul problemelor mari în care se află liderul pieţei RCA, City Insurance, companie cu peste 3 milioane de clienţi în România.
Conducerea ASF nu a luat inca o decizie în privinţa situaţiei de la City Insurance în ciuda faptului că purtătorul de cuvânt al ASF anunţase că se va lua o decizie cu privire la procedura de faliment în cazul companiei.
Datele din ultimele zile arată că Euroins, al doilea mare asigurător RCA, cu preţuri la fel de mici ca City, a majorat tarifele şi cu 600 de lei în unele cazuri, iar alţi asigurători au aplicat majorari.
Problemele grave în care se află liderul RCA, City Insurance, au început să se resimtă în piaţă din ce în ce mai puternic în luna septembrie, şoferii cu daune care prezintă poliţe RCA de la City fiind refuzaţi de service-urile auto de teama falimentului companiei. Acesta este contextul în care principalii competitor ai City de pe piaţa RCA au început să majoreze semnificativ preţurile poliţelor.
marți, 14 septembrie 2021
Adeverinta salariat necesara la internarea in spital 2021
Adeverinta salariat necesara la internarea in spital 2021!
Asta e titlul.
Stiu ca suna ciudat insa e mai mult decat amuzant.
In 2021, la internarea in orice spital de stat, ti se solicita aceasta vestita adeverinta. Dupa indelungi cautari in online .... nu am reusit sa o gasesc.
Evident ma gandesc sa sun la CNAS.
O tanti draguta-mi spune ca de la spital NU trebuia sa mi se ceara nici o adeverinta. Doamna din spital trebuia sa verifice online aici http://www.casan.ro/page/verificare-asigurat.html calitatea de asigurat.
Cum sa faca ea asta in conditiile in care nu exista calculator pe acel birou???
Trecand cu greu peste asta insist la CNAS sa-mi dea un formular. Degeaba.
Minute de nervi mai tarziu reusesc sa identific pretiosul formular.
Dau un share ca sa va ajut si pe voi.
Ce-mi doresc este insa sa nu aveti nevoie de el.
Sanatate multa!
sâmbătă, 17 iulie 2021
Modificare importanta HU-GO vinieta Ungaria
Începând cu data de 1 iulie 2021 National Toll Payment Services (HU-GO) a încadrat automat în cea mai nefavorabilă categorie de poluare (EURO 0) autovehiculele de marfă cu o masa totală de peste 3,5 tone, înmatriculate în străinătate, înregistrate în sistemul HU-GO, la care proprietarii sau deținătorii nu pot dovedi în mod satisfăcător categoria de poluare în care este încadrat vehiculul lor.
Așadar aveți URGENT obligația să completați corect în profilul dumneavoastra HU-GO datele de înregistrare suplimentare, obligatorii (marca, anul de fabricație, seria de șasiu), respectiv pentru a încărca documentul vehiculului (Cartea de Identitate a Vehiculului - CIV sau Autorizatia C.EM.T.) care atestă categoria de poluare.
Vă rugăm totodată, să ștergeți din profilul HU-GO vehiculele care nu se mai află în proprietatea dumneavoastra.
Până când nu are loc furnizarea corectă a datelor de înregistrare suplimentare (marca, anul de fabricație, seria de șasiu), respectiv încărcarea documentul vehiculului care atestă categoria de poluare (CIV-ul sau autorizația C.EM.T.), HU-GO vă va încadra automat în cea mai nefavorabilă categorie de poluare (categoria „C”, în sistemul HU-GO „EURO 0”), autovehiculele care nu îndeplinesc obligația menționată mai sus.
Link pentru logare încărcare documente: https://hu-go.hu/
URGENT - cei ce nu au încărcat documentele necesare în platforma HU-GO au fost încadrați automat la norma de poluare EURO 0
joi, 11 februarie 2021
ORANGE "completeaza" 2 zile din convorbirile pe cartelele prepay
Interesanta miscarea Orange. Incepand cu 11 Februarie 2021, au avut loc o serie de modificari in ce priveste reincarcarea electronica directa Orange PrePay, dupa cum urmeaza:
- Dezactivarea optiunilor de reincarcare directa Optiune 4 eur - 30 zile valabilitate, Optiune 5 eur - 30 zile valabilitate si Optiune DATE 5 eur - 30 zile valabilitate;
- Activarea unor optiuni noi de reincarcare directa, cu aceleasi denominatii si resurse, dar cu 28 zile valabilitate.
Orange castiga astfel 2 zile la fiecare incarcare. Practic Orange castiga o incarcare la 12 luni pe fiecare client in parte. Faceti matematica simpla si vedeti ce iese.
Este vorba de o scumpire a serviciilor? De ce a fost necesar acest tertip rusinos?
Later edit ...
Valabilitatile noi se aplica doar produselor vandute de distribuitorii Orange si nu produselor vandute de Orange direct. Oare Consiliul Concurentei din Romania mai functioneaza?
# Noapteacahotii #orange #prepay
joi, 14 ianuarie 2021
ASF amendeaza Euroins si City Insurance
ASF amendeaza City Insurance și Euroins cu 500 de mii de lei, respectiv 450 de mii de lei, pentru plata cu întârziere a despăgubirilor aferente dosarelor de daună RCA.
Urmare a aspectelor constatate in urma control lui efectuat la cele doua societati de asigurare, Consiliul A.S.F. a decis următoarele:
- Sancționarea Societății de Asigurare – Reasigurare City Insurance S.A., conform prevederilor legale, cu amendă în valoare de 500.000 lei;
- Sancționarea societății Euroins România Asigurare Reasigurare S.A., conform prevederilor legale, cu amendă în valoare de 450.000 lei.
miercuri, 13 ianuarie 2021
Emiterea de roviniete si peaj va fi intrerupta
CNAIR informează că în data de 15.01.2021, în intervalul orar 00:05 - 06:00, emiterea rovinietelor și a peajelor va fi întreruptă ca urmare a unor lucrări de actualizare a tehnologiilor sistemului informatic.
Astfel, informăm utilizatorii rețelei de drumuri naționale și autostrăzi că:
- achitarea peajului pentru utilizarea podurilor peste Dunăre între Fetești și Cernavodă în data de 15.01.2021, se poate realiza până cel târziu ora 24:00 a zilei următoare;
- în cazul în care utilizează în data de 15.01.2021 infrastructura pentru care se aplica tariful de utilizare, pot achita rovinieta până cel târziu la ora 24:00 a zilei respective.
Comunicatul oficial este listat aici.
vineri, 2 octombrie 2020
Sanctiune drastica pentru Euroins
Autoritatea de Supraveghere Financiară (A.S.F.) a sancționat societatea Euroins România Asigurare Reasigurare cu amendă în cuantum de 600.000 de lei, respectiv 1,5 milioane de lei, ca urmare a deficiențelor constatate în activitatea societății, în urma desfășurării unui control inopinat și a derulării activității de supraveghere.
De asemenea, A.S.F. a decis sancționarea Directorului General și a Directorului Executiv cu amendă în sumă de 100.000 de lei fiecare și retragerea aprobărilor acordate de către Autoritate.
Este prima sanctiune de acest calibru pentru o societate de asigurari din România.
joi, 27 august 2020
Fara RCA pe hartie la bordul masinii
Se va modifica Norma ASF 20/2017 astfel încât dovada asigurării RCA să poată fi făcută inclusiv cu contractul de asigurare, nu doar cu polița de asigurare, iar ambele acte să poată fi prezentate în format tipărit sau în format electronic.
In lipsa acestor acte, existența asigurării RCA va putea fi verificată de autorități direct în baza lor de date. Însă acest lucru va fi valabil numai în cazul asigurărilor obligatorii emise în România.
Modificare legislativa vine foarte tarziu dar e bine venita.
vineri, 19 iunie 2020
Atac malware cu Posta Romana
Sender: info@twist.com.ua
Ukraina.