vineri, 25 mai 2012

DRDP Cluj decapitata!

Ion Pantelimon, directorul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Cluj a fost schimbat din funcţie.


În urma vizitei de lucru efectuată în județul Cluj, precum și a sesizărilor primite,  ministrul  Transporturilor și Infrastructurii, Ovidiu Silaghi, a dispus Corpului de Control din cadrul Direcției Generale de Control al MTI  efectuarea  unui control tematic la Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din Romania - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Cluj.
Controlul s-a desfășurat în perioada 22 – 24.05.2012 și a avut ca obiectiv verificarea derulării contractelor încheiate de Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Cluj, pentru realizarea obiectivului de investiţii „Varianta de ocolire Cluj – Est”.
În urma verificărilor efectuate s-au constatat grave probleme manageriale, constând în luarea unor decizii controversate referitoare la derularea investiției menționate.

Demisie la varf in CNADNR

Daniela Drăghia a demisionat de la conducerea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR), locul său fiind luat de directorul adjunct economic al companiei, Ionuţ Maşala.

"Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Ovidiu Silaghi, a semnat ordinul de încetare a preluării atribuţiilor funcţiei de director general al CNADNR de către Daniela Drăghia", se arată într-un comunicat al Ministerului Transporturilor.
Instituţia nu face alte precizări.

Daniela Drăghia şi-a dat demisia în urma unor diferenţe de opinie privind strategia de investiţii prin fonduri europene pe coridorul IV paneuropean. Daniela Drăghia a fost numită în funcţie în martie anul trecut, când la conducerea Ministerului Transporturilor se afla Anca Boagiu. Anterior, ea a ocupat postul de director adjunct pentru proiectele cu finanţare externă.

Sursa: ZF.ro

marți, 15 mai 2012

Avocatul Poporului cere schimbarea legislaţiei privind rovinieta

Conducerea Camerei Deputaților a trimis, luni, Comisiei pentru Industrii, un raport special realizat de Avocatul Poporului privind unele deficiențe constatate în privința amenzilor pentru rovinietă. Printre recomandările Avocatului Poporului se numără “analizarea posibilității achiziționării rovinietei pentru o zi” in cazul autoturismelor.
“Instituția Avocatul Poporului a fost sesizată de mai mulți petiționari care au contestat sancțiunile contravenționale aplicate pentru neachitarea rovinietei”, se arată în raportul special. Potrivit documentului, reclamanții au invocat printre altele lipsa semnăturii olografe a agentului constatator în condițiile în care legea prevede că lipsa semnăturii atrage după sine nulitatea procesului-verbal, notează AP. Alte sesizări au fost legate de cuantumul amenzilor aplicate și al tarifelor de despăgubire, data comunicării proceselor-verbale, imposibilitarea achiziționării rovinietei pentru o zi, menționează Avocatul Poporului.

În ceea ce privește cuantumul amenzilor, reclamanții s-au plâns de primirea mai multor amenzi în aceeași zi, condiție în care Avocatul Poporului este de părere că “suma achitată de contravenient, care trebuie să plătească tot atâtea amenzi și tarife de despăgubire câte contravenții a săvârșit, este excesivă și nu este proportional cu gradul de pericol social al faptei”.

În Raportul special se mai menționează reclamațiilor unor petiționari cărora le-au fost comunicate procesele-verbale ale amenzii cu 2-5 zile înainte de data limită a plății acestora. “Comunicarea cu doar câteva zile înainte de expirarea termenului de prescripție îngrădește dreptul contravenientului de acces la justiție”, susține Avocatul Poporului în această privință.

Avocatul Poporului mai propune în document “achitarea unui singur tarif de despăgubire cu ocazia întocmirii primului proces-verbal contravențional” precum și “garanții adecvate și suficiente pentru a proteja cetățenii împotriva unor abuzuri ale autorităților publice”. Ultima măsură se referă la faptul că amenzile pot fi emise și în lipsa contravenientului, cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri. “Apreciem că dispozițiile legale referitoare la constatarea amenzilor prin mijloacele tehnice omologate trebuie corelate cu măsuri de natură să asigure acestora protecție adecvată împotriva arbitrariului autorității publice”, notează Avocatul Poporului în Raportul special privind sancțiunile aplicate conducătorilor de vehicule, în baza Ordonanței Guvernului 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România.

Sursa: REALITATEA.NET

marți, 8 mai 2012

Contesta amenda la rovinieta!

Contestaţiile împotriva amenzilor pentru rovinietă trebuie atacate în instanţă. Cu alte cuvinte, trebuie să vă judecaţi cu CNADNR.

Primul pas este să aflaţi care este judecătoria competentă. Odată cu aflarea competenţei teritoriale, va trebui să formulaţi contestaţia împotriva amenzii pentru lipsa rovinietei.

Contestaţiile împotriva amenzilor trebuie să aibă o redactare specifică. Nu sunt aplicabile în totalitate condiţiile de la celelalte contravenţii. După redactarea contestaţiei, se ataşează actele necesare şi se trimit către judecătoria competentă. Judecatoria va înregistra cererea şi va stabili un termen de judecată, urmând ca la termen să se pronunţe asupra contestaţiei.

Unde trebuie atacat?

- Contravenţiile similare şi consecutive sunt abuzive. Astfel, există multe cazuri în care pe aceeaşi secţiune de drum se întâmplă să se circule 2-3 zile la rând sau chiar săptămânal. În astfel de cazuri, amenzile pentru lipsa rovinietei au fost considerate abuzive.

- CNADNR nu are baze de date actualizate. Cu alte cuvinte, există posibilitatea ca, deşi o persoană a fost radiată din registrele administraţiei financiare şi de la poliţie cu privire la calitatea sa de proprietar asupra unui autoturism, CNADNR să sancţioneze respective persoană. Ca atare, există neşansa ca o persoană nevinovată să fie sancţionată pentru fapta altuia şi astfel, cel nevinovat să cumuleze o datorie ridicată din amenzile emise pe numele său pentru o calitate pe care nu o mai are (având în vedere că aceste contravenţii se emit împotriva proprietarului autoturismului şi nu asupra şoferului care conduce autoturismul).

- Localnicii nu au nevoie de rovinietă. În cazul în care un oraş, comună sau sat se află pe un drum naţional prevăzut cu o cameră a CNADNR, locuitorii din acea localitate nu ar trebui să-şi cumpere rovinietă pentru circulaţia în interiorul acelei localităţi (oraş, comună sau sat). Există multe cazuri în care locuitorii sunt sanctionaţi pe nedrept, deşi aceştia nu trebuie să deţina o rovinietă.

Sursa: Capital.ro

AUTOSTRADA pana la TURCI

Vecinii nostri bulgari tocmai au anuntat ca au inceput sa caute parteneriate public-private pentru constructia autostrazii care sa lege Ruse de Istanbul.
Autostrada Ruse-Veliko Tarnovo-Svilengrad-Istanbul face parte din Coridoul 9 si va asigura o conexiune mai rapida dintre podul peste Dunare de la Ruse si Stramtoarea Bosfor.
Cei 300 de km de drum vor fi realizati cel mai probabil de investitori chinezi sau companii din Qatar si Oman, scrie novinite.com. Ministrul Transporturilor din Bulgaria a declarat ca odata ce va fi gata, autostrada va fi taxata cu pana la 7 euro.