joi, 2 februarie 2017

Avocatul poporului propune rovinieta pentru o zi la autoturisme

Avocatul Poporului propune posibilitatea plăţii rovinietei pentru o zi şi în cazul autoturismelor, recomandarea fiind făcută în raportul instituţiei pe anul trecut, ce va fi înaintat Parlamentului. 

Se pare că opţiunea de plată a rovinietei pentru o zi a existat în forma iniţială a actului normativ, fiind exclusă printr-o ordonanţă ulterioară iar, potrivit Avocatului Poporului, "motivarea eliminării acestei opţiuni nu se regăseşte în expunerea de motive a legii, nici în nota de fundamentare a ordonanţei de urgenţă".


Avocatul Poporului considera că: 

"Plata tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale trebuie să reflecte durata efectivă a folosinţei, în funcţie de opţiunea utilizatorului, fără a fi impusă o perioadă minimă de 7 zile. Prin urmare este utilă reintroducerea rovinietei pentru o zi şi în cazul autoturismelor, având în vedere că statul are dreptul de a colecta veniturile publice, dar şi obligaţia de a proteja drepturile cetăţenilor, inclusiv cele patrimoniale, astfel încât să se realizeze un just echilibru."

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu