Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) va introduce o noua procedura de verificare a firmelor care cer inregistrarea codului de TVA care va avea trei filtre de selectie. In prima faza, vor fi analizate datele companiei cu o aplicatie informatica. Daca apar suspiciuni, va avea loc un interviu la Fisc si, in ultima instanta, va fi facut un control la sediul societatii, a declarat, pentru Capital, seful institutiei, Gelu Stefan Diaconu. "Incepand cu 1 februarie vom introduce noua procedura de inregistrare in scopuri de TVA care va fi derulata prin structuri specializate din cadrul compartimentelor de informatii fiscale. La momentul atribuirii codului de inregistrare vom face verificare preliminara. Pentru majoritatea solicitantilor durata obtinerii codului de inregistrare va fi de doar 24 de ore fata de 3 zile acum. Pentru cei care au profil de risc ridicat intervin verificari inclusiv prin Antifrauda. Important este sa nu se mai inregistreze firme care au ca unic scop evaziunea fiscala la TVA pentru ca aici principala cauza este activitatea firmelor fantoma", a declarat presedintele ANAF.
Sursa: Capital.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu