Camera Deputaților a votat, în calitate de cameră decizională, legea prin care sunt stabilite noi cuantumuri pentru amenzile contravenționale aplicate celor care circulă fără rovinietă. Legea va intra în vigoare la 30 de zile după publicarea în Monitorul Oficial.
Senatul, în calitate de primă cameră sesizată, a votat proiectul de lege la începutul lunii mai.
Înaintea acestei modificări, cuantumul minim de amendă era de 250 de lei pentru autoturisme, iar cel maxim de 500 de lei.
În privința celorlalte categorii, cuantumurile erau:
- Min. 3.000 și Max. 4.500 lei – aplicabilă vehiculelor de transport marfă cu MTMA ≥ 12,01, cu minim 4 axe inclusiv;
- Min. 2.750 și Max. 3.000 lei – aplicabilă vehiculelor de transport marfă cu MTMA ≥12,01, cu maximum 3 axe inclusiv;
- Min. 1.750 și Max. 2.250 lei – aplicabilă vehiculelor de transport marfă cu 7,5 t ≤ MTMA <12,00t; – vehiculelor de transport persoane cu mai mult de 23 de locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto);
- Min. 1.250 și Max. 1.750 lei – aplicabilă vehiculelor de transport marfă cu 3,5 t < MTMA ≤ cu 7,5 t; vehiculelor de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto) şi maximum 23 de locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto);
- Min. 750 lei și Max. 1.250 lei – aplicabilă vehiculelor de transport marfă cu 0t mai mic decât MTMA ≤ 3,5 t.