joi, 6 august 2009

Taxa pe pod de la Fetesti ramane!

CE: Un stat care percepe vinieta poate pune taxa pe pod
Un stat care percepe vinieta, asa cum este Romania, poate aplica taxe pentru utilizarea de drumuri si poduri, a comunicat Serviciul de presa al CE, la o solicitare Mediafax, adaugand ca deocamdata nu a fost primita de catre Comisie o plangere referitoare la taxa de pod Fetesti-Cernavoda.
"Aquis-ul comunitar in materie de taxe de drumuri - respectiv directiva 99/62 - nu poate impiedica un stat care percepe vinieta (intre care si Romania) sa aplice taxe pe poduri si tunele", se arata in raspunsul Serviciului de presa al Comisiei Europene.

Pe de alta parte, sursa citata aminteste ca sumele percepute de un stat membru UE pentru utilizarea unei infrastructuri rutiere - pod, tunel, autostrada - nu sunt calificate drept taxe potrivit legislatiei comunitare, fiind insa considerate "remuneratie pentru prestarea unui serviciu".

CE sustine ca nu a primit inca vreo reclamatie in legatura cu taxa de pod.

"Plangerea nu a ajuns la Comisie. Comisia va analiza in amanunt aceasta plangere atunci cand o va primi", se arata in raspunsul CE.

Federatia Operatorilor Romani de Transport Rutier (FORT) a anuntat ca a trimis o sesizare catre Comisia Europeana privitoare la introducerea taxei pentru trecerea podului de la Fetesti. FORT sustine ca taxa introdusa de Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR) incalca tratatul cu Uniunea Europeana.

"Statul roman nu poate sa taxeze acest pod, deoarece este parte din autostrada A2 (Autostrada Bucuresti-Cernavoda -n.r.), iar tratatul cu UE stabileste ca Romania a primit derogare pentru aplicarea vinietei in forma actuala pana la taxarea autostrazilor", se arata intr-un comunicat publicat de FORT.

"In disperare de cauza, datorita pierderii puterii de control si a posibilitatii de a taxa supratonajul in urma modificarilor legislative elaborate de catre reprezentantii FORT cu Ministerul
Transporturilor, CNADNR incearca sa-si demonstreze eficienta scotand de la naftalina un text de ordin al carui articol 1 punctul 5 anul trecut, in contextul discutiilor aprinse dintre patronatele din transporturi si Minister, ar fi fost un fel de gaz pe foc", se mai arata in comunicat.

Taxa pentru podul de la Fetesti a fost introdusa cu acordul UE, care nu a acceptat, insa, varianta emiterii unor abonamente, a declarat, luni, Dorina Tiron, directorul general al Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR).

"Despre aceasta taxa s-a discutat si la Uniunea Europeana, care si-a dat acordul. Exista o posibilitate si pentru varianta de abonamente, dar UE nu a fost de acord, asa ca am scos-o", a afirmat Tiron.

Soferii platesc, incepand de luni, o taxa pentru utilizarea podului Fetesti-Cernavoda, cuantumul acesteia, stabilit in functie de tipul autovehiculului, fiind de 10 lei pentru un autoturism.

Astfel, soferii achita pentru o trecere sapte lei in cazul motocicletelor, 10 lei pentru autoturisme si 35 de lei pentru microbuze si autovehicule cu masa totala maxima autorizata de sub 12 tone. Pentru autobuze, autocare si autovehicule cu masa totala maxima autorizata mai mare sau egala cu 12 tone si cu maximum trei axe (inclusiv) taxa a fost stabilita la 47 de lei, iar pentru camioanele cu masa totala maxima autorizata mai mare sau egala cu 12 tone si cu minimum patru axe tariful este de 68 de lei pentru o trecere, potrivit Companiei de Drumuri.

Cuantumurile au fost stabilite printr-un ordin al fostului ministrul al Transporturilor, Ludovic Orban, emis in februarie 2008 si se aplica pentru vehiculele inmatriculate in Romania si in alte state, pentru fiecare trecere, indiferent de sensul de parcurs.

Deputatul PNL Cristina Pocora i-a cerut duminica ministrului Transporturilor, Radu Berceanu, sa elimine taxa de utilizare a podului pentru localnicii din Fetesti sau sa introduca un abonament cu costuri simbolice, in conditiile in care pentru trecerea zilnica o persoana trebuie sa plateasca lunar peste 500 de lei.


Sursa: DailyBusiness.ro