joi, 11 februarie 2021

ORANGE "completeaza" 2 zile din convorbirile pe cartelele prepay

Interesanta miscarea Orange. Incepand cu 11 Februarie 2021, au avut loc o serie de modificari in ce priveste reincarcarea electronica directa Orange PrePay, dupa cum urmeaza:


  • Dezactivarea optiunilor de reincarcare directa Optiune 4 eur  - 30 zile valabilitate,   Optiune 5 eur - 30 zile valabilitate si Optiune DATE 5 eur - 30 zile valabilitate;
  • Activarea unor optiuni noi de reincarcare directa, cu aceleasi denominatii si resurse, dar cu 28 zile valabilitate.



 


Orange castiga astfel 2 zile la fiecare incarcare. Practic Orange castiga o incarcare la 12 luni pe fiecare client in parte. Faceti matematica simpla si vedeti ce iese.


Este vorba de o scumpire a serviciilor? De ce a fost necesar acest tertip rusinos?



Later edit ...

Valabilitatile noi se aplica doar produselor vandute de distribuitorii Orange si nu produselor vandute de Orange direct. Oare Consiliul Concurentei din Romania mai functioneaza?


# Noapteacahotii #orange #prepay

joi, 14 ianuarie 2021

ASF amendeaza Euroins si City Insurance

 

ASF amendeaza City Insurance și Euroins cu 500 de mii de lei, respectiv 450 de mii de lei, pentru plata cu întârziere a despăgubirilor aferente dosarelor de daună RCA.


Urmare a aspectelor constatate in urma control lui efectuat la cele doua societati de asigurare, Consiliul A.S.F. a decis următoarele:

  • Sancționarea Societății de Asigurare – Reasigurare City Insurance S.A., conform prevederilor legale, cu amendă în valoare de 500.000 lei;
  • Sancționarea societății Euroins România Asigurare Reasigurare S.A., conform prevederilor legale, cu amendă în valoare de 450.000 lei.

miercuri, 13 ianuarie 2021

Emiterea de roviniete si peaj va fi intrerupta

CNAIR informează că în data de 15.01.2021, în intervalul orar 00:05 - 06:00, emiterea rovinietelor și a peajelor va fi întreruptă ca urmare a unor lucrări de actualizare a tehnologiilor sistemului informatic.


Astfel, informăm utilizatorii rețelei de drumuri naționale și autostrăzi că:


- achitarea peajului pentru utilizarea podurilor peste Dunăre între Fetești și Cernavodă în data de 15.01.2021, se poate realiza până cel târziu ora 24:00 a zilei următoare;


- în cazul în care utilizează în data de 15.01.2021 infrastructura pentru care se aplica tariful de utilizare, pot achita rovinieta până cel târziu la ora 24:00 a zilei respective.   

Comunicatul oficial este listat aici.

vineri, 2 octombrie 2020

Sanctiune drastica pentru Euroins

 Autoritatea de Supraveghere Financiară (A.S.F.) a sancționat societatea Euroins România Asigurare Reasigurare cu amendă în cuantum de 600.000 de lei, respectiv 1,5 milioane de lei, ca urmare a deficiențelor constatate în activitatea societății, în urma desfășurării unui control inopinat și a derulării activității de supraveghere. 

De asemenea, A.S.F. a decis sancționarea Directorului General și a Directorului Executiv cu amendă în sumă de 100.000 de lei fiecare și retragerea aprobărilor acordate de către Autoritate.

Este prima sanctiune de acest calibru pentru o societate de asigurari din România.

joi, 27 august 2020

Fara RCA pe hartie la bordul masinii

 Se va modifica Norma ASF 20/2017 astfel încât dovada asigurării RCA să poată fi făcută inclusiv cu contractul de asigurare, nu doar cu polița de asigurare, iar ambele acte să poată fi prezentate în format tipărit sau în format electronic.

In lipsa acestor acte, existența asigurării RCA va putea fi verificată de autorități direct în baza lor de date. Însă acest lucru va fi valabil numai în cazul asigurărilor obligatorii emise în România.

Modificare legislativa vine foarte tarziu dar e bine venita.

vineri, 19 iunie 2020

Atac malware cu Posta Romana


Poșta Româna este folosită zilele acestea în atacuri de tip malware prin intermediul unor mesaje pe e-mail, a atenționat saptamana aceasta CERT-RO. Modul de operare este prin receptionarea unui email in care sunteti anuntati ca ati primit un colet prin Posta Romana iar urmarirea traseului postal este printr-ul link inserat in email. Linkul trimite - la accesare - spre un download de malware prin care datele utilizatorului dar si controlul asupra dispozitivului acestuia sunt preluate. La accesarea acestuia, utilizatorul descarcă de fapt malware, prin care atacatorii pot prelua controlul dispozitivelor și fura datele personale.

Recomandari CERT-RO pentru evitarea infectării:

- Atenție la sursa e-mail-urilor primite, la textul mesajelor și la atașamentele pe care doriți să le accesați! Faceți verificări, acolo unde aveți suspiciuni și nu accesați link-ul.
- Validați mereu cu expeditorul informația primită, în cazul în care nu identificați clar despre ce este vorba. Acordați o atenție sporită corectitudinii textului primit, în special din partea unor companii sau instituții.
-Verificati domeniul web de pe care s-a trimis emaiul.

Sender: info@twist.com.ua
Ukraina.

Mesajul arata asa:

"
Pachetul dvs. este pe drum

Data de livrare planificată: sâmbătă, 22/06/2020
Acest mesaj a fost trimis pentru a vă informa că pachetul dvs. a fost procesat pentru livrare. Faceți clic pe linkul de urmărire de mai jos pentru a vizualiza Detaliile de expediere și pentru a verifica starea de tranzit reală a expedierii.

Faceți clic pentru a vizualiza detaliile expedierii și numărul de urmărire.

Cu respect sincer
Poșta Română



Toate mărcile comerciale, numele comerciale sau mărcile de serviciu care apar în legătură cu serviciile Poșta Română sunt proprietatea proprietarilor respectivi."

joi, 18 iunie 2020

Cel mai avantajos mod de a schimba valuta astazi

Ai niste bani si vrei sa-i schimbi in valuta forte - EURO, USD sau GPB  - cat mai avantajos?

1. REVOLUT - aplicatia pentru telefonie mobila
Suma maximă pentru care se pot face in fiecare luna schimburi valutare fără comision este de 5.000 lei. Valoarea ce trece peste 5.000 lei este taxata cu 0,5%.

2. Unicredit Bank, are un interval orar ce se numeşte "Happy Hour" şi este legat de un "Genius Cont". In intervalul 13.15 - 14,15 (zile lucrătoare) se pot face conversii valutare prin internet şi mobile banking între lei, euro şi dolari, la curs BNR, în limita a 1.000 euro sau echivalent.


3.  Raiffeisen Bank are un interval orar numit "Smart Hour" între orele 10 şi 11 (zile lucrătoare) in care se pot schimba fara costuri - la cursul BNR - eq. 1500 euro (echivalent lei) prin intermediul aplicaţiei Smart Mobile sau Raiffeisen Online Internet Banking. 

4. Intesa Sanpaolo Bank are o facilitate ce se numeşte "Brunch Exchange", disponibilă prin internet banking, iar limita de sumă este de 1.500 euro sau echivalent; intervalul orar fiind între orele 11 - 13 (zile lucrătoare).

Acum stii!

miercuri, 13 mai 2020

Bancile in vremea COVID 19

Zilele acestea, avand nevoie sa dechid un cont bancar nou pe firma; ma gandesc serios sa folosesc mijloacele moderne de comunicare cu bancile.

Zis si facut!

Intru pe bcr.ro, bancatransilvania.ro si brd.ro. Banci mari in Romania, cu prestigiu, cota de piata si reclame fudule la TV.

Le iau pe rand:

1. BCR (Banca Comerciala Romana)
Completez atent, la persoane juridice, un formular special conceput pentru clientii ce doresc sa fie contactati.

In mintea mea imi inchipuiam o conversatie cu o duduie pregatita care sa-mi comunice o adresa de email unde sa trimit documentele firmei si care sa ma programeze la o data ulterioara pentru a semna documentele bancii.
Gresit!

Dupa completarea si trimiterea formularului, la exact 3 zile, ma contacteaza o domnisoara ce-mi comunica senin ca ea se ocupa de ... persoane fizice. De asemenea-mi recomanda sa ma duc personal la ghiseul bancii pentru ca ... nu ma poate ajuta. Ha?

2. Banca Transilvania
Completez un formular destinat celor intereseati in deschiderea unui cont nou de persoane juridice. Stupoare!
Formularul completat ... nu se trimite. O eroare de toata frumusetea se afiseaza pe ecran.
Hmm ... Zic sa ajut oamenii si completez un alt formular in care-i instiintez ca nu le merge formularul.
Dupa exact 2 zile primesc pe email: "Multumim pentru sesizarea dvs. bla bla bla ..."

Nimic despre dorinta mea ...

3. BRD (Banca Romana pentru Dezvoltare)
Completez un formular destinat celor intereseati in deschiderea unui cont nou de persoane juridice.
Trimit! Succes!

A trecut o saptamana de atunci.
Oare ma mai suna cineva?
Ce ziceti?

Toate experienta de mai sus este disponibila in continuare oricui :)


miercuri, 22 aprilie 2020

Cum platesc amenda rovinieta ?


Daca ai primit o amenda pentru lipsa rovinietei stii deja ca marea problema o reprezinta plata acesteia.
Bineinteles ca legiuitorul nu s-a gandit sa faca plata unei amenzi rovinieta un lucru simplu.

Chiar deloc!

Sunt 2 metode de plata amenda rovinieta:

A. In contul Trezoreriei de domiciliu

Prima varianta ar fi sa mergeti la Trezoreria de pe raza adresei de domiciliu, sa stati la coada (asta daca nimeriti in timpul programului de gravide pe care-l au 8-12/13/14), cu amenda in mana, cu buletinul si cu banii aferenti. 

Atentie la CORONAVIRUS!

A doua varianta este sa platiti din banca dvs (OP sau internet banking) direct in contul de TREZORERIE alocat acestor tipuri de amenzi.

Cel mai greu va fi sa gasiti contul de Trezorerie potrivit.

Aici gasiti lista tuturor conturilor din tara - CONT TREZORERIE PLATA AMENDA ROVINIETA

Atentie la selectie sa fie pentru persoane juridice sau persoane fizice.

Cautati Trezoreria de domiciliu din lista. Din lista nesfarsita de denumiri si conturi cautati "Venituri din amenzi si alte sanctiuni aplicate de catre alte institutii de specialitate". Contul de trezorerie listat la aceasta categorie este cel corect.

Ca sa sumarizez, amenzile cauzate de lipsa rovinietei se pot plăti la trezoreriile de domiciliu. Contul în care trebuie să plătiți amenda îl găsiți pe site-ul ANAF. După ce ați achitat amenda, trebuie să trimiteți dovada către Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică (CESTRIN) pe e-mail sau fax. 

  • TELEFON dedicat rovinieta: 021/317.11.25 sau 021/315.15.82
  • FAX: 021/315.15.84
  • E-MAIL: info.rovinieta@cestrin.ro


B. Pe Ghiseul.ro doar pentru persoane fizice

Stiu ca nu toti avem cont pe Ghiseul.ro dar, citind cele de mai sus cred ca a venit momentul sa-ti faci cont. Nu doare si nu ar trebui sa-ti puna mari probleme desi ...



Se poate plati si fara cont pe Ghiseul.ro insa-ti recomand sa-ti faci unul chiar si pentru simplu motiv de a avea o evidenta online a platii tale.

Dupa / daca ce ti-ai facut cont sau poate ca aveai deja, ai grija ca plata amenda rovinieta este posibila doar pentru persoane fizice. Prin ghiseul.ro persoanele juridice nu pot achita deocamdata (pe cand va fi posibil oare?) amenzile cauzate de lipsa rovinietei.

Dupa ce te-ai logat pe site cauta tabul "AMENZI".
Completeaza campurile cu atentie si ai grija ca doar "beneficiarul" amenzii poate achita pe contul sau de pe Ghiseul.ro - sau nu (dilema - pot achita pentru alcineva)?

Alegeti "institutia de domiciul" acolo unde aveti domiciliul in buletin.
La "Tip amenda" selectati "Amenzi aplicate de alte institutii".

Din pacate definitia difera de la un ora s la altul dar ar trebui sa fie ceva de tipul "Amenzi diverse".

Spre surprinderea mea sunt orase unde NU se poate plati acest tip de amenda, spre exemplu Constanta.

Incredibil!

La sectoarele Bucurestiului e si mai mare ghiveciul - denumiri diferite, sintagme ciudat folosite etc.

In concluzie .... cum v-o fi norocul! Nu toti au "sansa" sa plateasca prin Ghiseul.ro ... asa ca va trebui sa va intoarceti la punctul A de mai sus.

Nu as vrea sa finalizez articolul fara sa nu ma minunez de lipsa de competenta si implicare a autoritatilor. Se incaseaza milioane de euro din amenzile de rovinieta si ei nu fac nimic ca sa usureze plata acestora.

Cum e posibil ca in 2020 A.D. pe un website dedicat incasarii de contributii / taxe / impozite / amenzi sa se foloseasca (atat de elementar) denumiri diferite in functie de orasul selectat?

Umilirea cetateanului este o practica comunista din vremea lui Stalin. Cate generatii vor trebui sa moara pentru ca statul roman - prin institutiile si functionarii sai - sa inteleaga ca este in slujba cetatenilor ei si nu impotriva acestora?

Va rog sa comentati! 
Va asigur ca voi transmite gandurile voastre acolo unde sa si doara!








marți, 21 aprilie 2020

Propunere - Transportatorii de mărfuri, scutiți de rovinietă și taxă de pod anul acesta

Transportatoril de marfă ar putea fi scutiți de la plata tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale, respectiv a celui de trecere a podurilor, până la finele acestui an, prevede un proiect legislativ initiat de UDMR.

”Se scutesc temporar de la plata tarifului de utilizare și a tarifului de trecere prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări de Legea 424/2002 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2002 privind introducerea unor tarife de utilizare a infrastructurii de transport rutier, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Ordonanța, vehiculele de transport marfă și vehiculele mixte definite la art. 1 alin. (l) lit, a2), respectiv lit. a3) din Ordonanță, transporturile de marfă de orice categorie, cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone”, prevede proiectul propus de UDMR. 

Scutirea ar urma să fie valabilă până la 31 decembrie 2020, ora 24. Utilizatorii care au achitat deja tariful de utilizare beneficiază de o durată de utilizare care excede data de intrare în vigoare a noilor prevederi, iar din 1 ianuarie 2021 vor utiliza diferența de perioadă corespunzând duratei neutilizate. 

Pentru a intra în vigoare, proiectul trebuie aprobat de ambele Camere ale Parlamentului și promulgat de șeful statului.