duminică, 29 martie 2020

Valabilitate rovinietei NU se prelungeste automat

Echipa Rovinieta.online, care a lansat pe piaţa locală plata online a rovinietelor, a transmis clienţilor un mesaj referitor la valabilitatea acestora pe perioada stării de urgenţă. Astfel, potrivit unei informări a Companiei Naţionale de Administraţie a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), cei care îşi folosesc maşinile în perioada aceasta pentru a-şi îndeplini sarcinile de serviciu, trebuie să îşi reînnoiască rovinietele, în situaţia în care acestea expiră.
„Rovinieta nu se prelungeşte automat pe perioada stării de urgenţă”, spun reprezentanţii CNAIR.
Potrivit comunicatului transmis în data de 26 martie, citat de companie, „CNAIR informează utilizatorii reţelei de drumuri naţionale şi autostrăzi că rovinietele NU SE ÎNCADREAZĂ în categoria "documentelor eliberate de autorităţile publice", motiv pentru care valabilitatea acestora încetează la sfârşitul ultimei zile a perioadei pentru care a fost achitat tariful."

joi, 26 martie 2020

Valabilitatea rovinietei nu se prelungeşte automat în perioada stării de urgenţă

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere anunţă că valabilitatea rovinietei nu se prelungeşte automat în perioada stării de urgenţă, ca în cazul unor documente eliberate de autorităţile publice, şi că acestea expiră în ultima zi pentru care a fost achitat tariful.

CNAIR: Valabilitatea rovinietei nu se prelungeşte automat în perioada stării de urgenţă
Potrivit unui comunicat al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), rovinietele nu intră în categoria documentelor eliberate de autorităţile publice.

Precizările au fost făcute în contextul înn care CNAIR a înregistrat mai multe întrebări din partea oamenilor pe acest subiect.

„Având în vedere informaţiile apărute în spaţiul public şi întrebările primite în această perioadă cu privire la menţinerea valabilităţii rovinietelor care expiră în perioada stării de urgenţă, CNAIR informează utilizatorii reţelei de drumuri naţionale şi autostrăzi că rovinietele nu se încadrează în categoria , motiv pentru care valabilitatea acestora încetează la sfârşitul ultimei zile a perioadei pentru care a fost achitat tariful”, se arată în comunicat.

vineri, 14 februarie 2020

Orange Romania - raportari 2019

Orange România a realizat o cifră de afaceri în valoare de 299 milioane de euro, în intervalul octombrie-decembrie, în creştere cu 2,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Cifra de afaceri totală pentru 2019 este de 1.112 miliarde de euro, a anunţat, ieri, compania.
La 31 decembrie 2019, Orange România oferea servicii mobile, fixe şi TV pentru 10.941.000 de clienţi, în creştere cu 1,7% comparativ cu finalul T4 2018.
Potrivit datelor companiei, la finalul lunii decembrie, serviciul de televiziune prin cablu şi satelit, Orange Home TV, număra peste 540.000 clienţi, în creştere cu 7% faţă de T4 2018, iar serviciile fixe în bandă largă aveau 352.000 de clienţi, în creştere cu 23% faţă de aceeaşi perioadă din 2018.
În 2019, Orange a continuat investiţiile în infrastructură, oferind acces la conectivitate 4G pentru încă 271.000 de locuitori din 545 de localităţi nou acoperite, a transmis operatorul de telecomunicaţii. Totodată, în 2019 Orange şi-a extins prezenţa 4G+ în peste 1800 de noi localităţi şi în 54 de oraşe. La finalul anului 2019, reţeaua 4G Orange acoperea 98,13% din populaţia ţării şi 100% din cea urbană. 
Apetitul clienţilor pentru date mobile a generat, potrivit datelor companiei, o creştere a consumului de 37% în anul 2019 comparativ cu 2018.
În luna noiembrie 2019, Orange a lansat reţeaua comercială Orange 5G, fiind prima ţară din Grupul Orange în care se lansează servicii 5G. Astfel, la finalul anului 2019 reţeaua 5G cuprindea Bucureşti, Cluj-Napoca şi Iaşi, oraşe în care clienţii se pot bucura de cea mai mare viteză 5G, de până la 1.2Gbps la download şi viteze medii de 600 Mbps, o experienţă similară celei oferite de serviciul de internet prin fibră optică.
În 2019, pe baza măsurătorilor realizate de auditorul extern Systemics PAB, Orange a primit recunoaşterea de "Cea mai bună reţea mobilă din România". Totodată, auditorul LCC a certificat serviciile Orange de voce şi date mobile pentru cele mai bune performanţe, atât în zonele metropolitane, cât şi în cele rurale din România.  

marți, 4 februarie 2020

Here is the fastest recharge method for the Telekom card


Nowadays, you can no longer imagine your life without a telephone. This device has become indispensable for everyone, but not only as a gadget, but also for its functions.
If your phone is charged, you have access to the internet, you can talk to your loved ones and time passes faster. But what do you do when your credit expires? Especially if it happens at an inopportune time, you need a simple, fast and efficient solution with which you can recharge your Telekom card.

Regardless of why you urgently need such a recharge, you should go to the services offered by Incarca.ro. This site is the place where you can quickly recharge your credit, regardless of the network you belong to.

Many people choose to carry out a recharge for the Telekom card through the platform represented by Incarca.ro thanks to the services offered. If you choose to do the same, you will enjoy accessibility, safety, convenience, speed, as well as great prices!

It is also extremely easy to top-up your Telekom card for someone else. Thus, if you have older relatives, if you live far away from them, it only takes two minutes to help them when they are left without credit. You can help them with a recharge from you at home. It is very convenient and simple!

How does it work?

The simplest option for recharging the card does not take more than 2 minutes. All you have to do is fill in the phone number, enter the desired amount and enjoy minutes, sms and mobile data.
All you need is a smartphone, a laptop or a computer to benefit from an internet connection. All data you enter will be encrypted and used exclusively to complete the transaction and provide the necessary data.

What are the benefits of Telekom subscribers?

The Telekom card recharge topup services allow you to supply any amount you want, starting from 3 euros up to 100 euros per transaction.
At the same time, you will enjoy impressive bonuses! For the first recharge of over € 5, you receive 1GB bonus data traffic, valid for 30 days. At the second recharge made online, over 5 €, you receive 2GB. This bonus, subject to the initial conditions, will be granted on each recharge of the Telekom card.

The bonus also applies to Internet Card users, who will also benefit from national data traffic, valid for 30 days.

There is another bonus for Telekom card users, but not for those who own the Internet card. It consists of 50 minutes and 50 sms in the Telekom Romania networks, represented by Telekom Romania Mobile Communications S.A. and the Telekom Romania Communications S.A. network

Enter the website Incarca.ro, choose the option of recharging topup the Telekom card and in only 2 minutes you will solve the problem. In addition, on Incarca.ro you can also make recharges for those in the Orange or Vodafone networks. Enjoy the efficiency and simplicity of the recharge service right from your home!

luni, 3 februarie 2020

Find out what loyalty bonuses you receive for each Vodafone card reload online

If you choose to recharge your Vodafone card through the online service Incarca.ro, you can take advantage of countless bonuses, which are more advantageous, offered directly by the telephone operator.
The recharge process has been simplified and streamlined to the maximum. You can recharge your credit from anywhere, at any time, as long as you have Internet access. All you have to do is enter the phone number, the desired amount and wait for the confirmation message to be successful.
Besides the fact that a Vodafone card reload through Incarca.ro can be done in two steps, you also have bonuses that increase month by month, offered by those from Vodafone.

There are four types of vouchers you receive when you recharge a Vodafone card. Bonuses are offered based on the loyalty group you are a part of - in other words, Vodafone rewards you, at regular intervals, for choosing to stay with them.

The loyalty groups are Prepaid Silver, Prepaid Gold, Prepaid Platinum and Prepaid Titanium. Find out more about these!

Prepaid Silver - This is one of the two loyalty groups you can join, between the first three and twelve months of collaboration with those from Vodafone (the other group being Prepaid Gold). It comes with 500 MB (2 x 250MB) and 100 minutes and national SMS (2 x 50).

Prepaid Gold - Depending on the age of the network, as well as the value of the credit you chose when you made a Vodafone card reload, you have the opportunity to benefit from Prepaid Gold benefits for a long time, from 3 months. at 10 years. Bonuses in this group include 1,000 MB (2 x 500 MB) and 200 national minutes, as well as SMS (2 x 100).

Prepaid Platinum - This group is for those who have been with Vodafone for at least 1 year and at most 15. If you fall into this category, you will benefit from 1,500 MB (2 x 750 MB) and 400 minutes and national SMS (2 x 200).
Prepaid Titanium - If you have been using Vodafone services for more than two years, you can enjoy the Prepaid Titanium option and its benefits, 2,000 MB (2 x 1000MB) and 600 minutes / national SMS (2 x 300).

Top up mobile phone now!

The bonuses are allocated to each upload and are valid for 28 days. You can benefit from this from the first 3 months of age on the Vodafone network.

To find out which loyalty group you belong to, you have three ways. Either sign in to your MyVodafone account, or call * 100 #, the "Loyalty program" branch, or * 222, the "Your credit, reload and loyalty program" branch

Apply to Vodafone card recharge services offered by Incarca.ro and take advantage of low costs and uninterrupted availability of services. Moreover, the history of the orders placed by you remains saved, a process that will ease your next reloads. None of the services offered are subject to additional charges.

Performing a Vodafone phone recharge has never been easier and faster! Convince yourself of the efficiency of the service offered by Incarca.ro.

vineri, 27 decembrie 2019

Top 50 de companii din economie după ritmul de creştere al businessului în ultimii cinci ani

In Decembrie 2019 Ziarul Financiar a publicat o analiza foarte interesanta si in acelasi timp onoranta pentru Scala Assistance. 

Cu titlul Feţii-Frumoşi ai economiei“ cresc în cinci ani cât alţii în 30. Top 50 de companii din economie după ritmul de creştere al businessului în ultimii cinci ani. Afacerile celor 50 de jucători au avansat de la 149 mil. lei în 2014 la 14,4 mld. lei în 2018, ceea ce înseamnă un ritm de creştere de 9.500%” Scala Assistance a fost plasata pe un extraordinar loc 6.

Mulțumim #zf #ziarulfinanciar pentru publicarea "Top 50 companii din economie după ritmul de creștere al business ului în ultimii 5 ani" (2014-2018). Articolul poate fi accesat aici!

Business-ul de distribuție online a rovinietelor a pornit la drum în anul 2007 la inițiativa celor doi fondatori ai afacerii - Dan Ciceu și Dan Alexandru Cobeanu.



După 11 ani, în 2018, compania a ajuns la o cifra de afaceri de 228 milioane de lei sprijinita fiind de o echipa de 13 oameni inimoși fără de care, cu siguranță, nu s-ar fi reușit aceasta performanta extraordinara.
Le mulțumim astfel pentru dedicarea si curajul cu care si-au lasat pentru totdeauna amprenta asupra pieței de distribuție a rovinietelor din Romania.

Concret, cifrele care au plasat Scala Assistance pe locul 6 pentru intervalul 2014 - 2018 în acest top reflecta o creștere a cifrei de afaceri de aproximativ 8.900%.

Finalul anului 2018 a coincis cu încheierea unei etape în evoluția Scala Assistance și începerea alteia cu perspective cel puțin la fel de bune.

Revenim în curând cu cifrele pentru 2019

Sărbători fericite și un 2020 de excepție!

La multi Ani & Sarbatori fericite!

2019 a fost un an exceptional din toate punctele de vedere.
Va dorim un 2020 plin de bucurie, fericire si energia necesara pentru a va indeplini toate visele si pentru a finaliza cu succes tot ce v-ati propus.
Craciun fericit si un 2020 plin de prosperitate!
--
2019 has been an exceptional year. 
We wish you for 2020 to be full of joy, happiness and energy to fulfil all your dreams and projects.
Merry Christmas and a Prosperous 2020!

Verifica online inmatricularea unei masini

Legea nr. 241/2019 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.14/2017 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, a fost publicata recent în Monitorul Oficial continand o modificare ce permite DRPCIV sa publice online un instrument foarte util necesar in verificarea  situatiei proving inmatricularea unui autovehicul.
Practice se dă posibilitatea celor interesați de a afla, fără bataie de cap, care este situația înmatriculării unui autovehicul. Astfel, persoanele care doresc să afle mai multe detalii despre o mașină pot face această verificare chiar din fața calculatorului sau telefonului și în mod gratuit. De dezvoltarea și gestionarea aplicației informatice se ocupă, potrivit textului documentului, Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV).
DRPCIV a realizat și pus pe website-ul propriu aplicația care permite verificarea situației înmatriculării unei mașiniAstfel, cei care doresc să vadă dacă o mașină este înmatriculată sau nu o pot face deja.
Tot in aceasta pagina se mai pig face verificari online asupra disponibilitatii  numarului de inmatriculare in cazul in care doriți un numar preferential.
Ne modernizam - ce sa mai ...

miercuri, 27 noiembrie 2019

Comunicat Vodafone

Stimati clienti Re-incarcare.ro si Incarca.ro,

Va informam ca in intervalul 27 Nov ora 23:00 - 28 Nov ora 8:00, Vodafone efectueaza o serie de lucrari de mentenanta pentru flow-urile de prepaid, drept urmare nu vor functiona reincarcarile efectuate prin E-voucher PIN si Scratch Cards in USSD, IVR si Online.



Recomandam clientilor care cumpara E-voucher PINs si Scratch Cards in ziua de 27 noiembrie sa le foloseasca oricand, cu exceptia intervalului mentionat.

miercuri, 20 noiembrie 2019

O noua aparitie in presa

In ziua de astazi, site-ul operatorului tau de telefonie mobila nu mai reprezinta singura optiune pentru reincarcarea cartelei. Daca ai nevoie de servicii de reincarcare a cartelei Telekom, poti opta pentru site-ul Incarca.ro, o platforma care combina versatilitatea (faptul ca se adreseaza tuturor clientilor din Romania, indiferent de operator) cu numeroase alte beneficii.

Astfel, vei avea parte de servicii de reincarcare a cartelei Telekom, Vodafone sau Orange rapide si simple, in numai 2 minute si 2 pasi, dar si 100% sigure, intrucat datele tale personale sunt criptate si sunt folosite exclusiv in scopul finalizarii comenzii. 

Mai mult decat atat, tot ce ai nevoie pentru a finaliza operatiunea este un dispozitiv conectat la internet (smartphone sau laptop), iar in urma reincarcarii te poti bucura de numeroase bonusuri oferite de compania de telefonie mobila.

Iata, in continuare, cum iti reincarci cartela Telekom pe site-ul Incarca.ro:

- acceseaza prima pagina a site-ului si selecteaza operatorul dorit;

- in prima casuta, trebuie sa bifezi ce pachet de reincarcare doresti; in cazul tau (reincarcare cartela Telekom), vei avea de ales intre: Reincarcare Directa, Telekom Credit PIN, Reincarcare cu optiune promo si Reincarcare cu Minute; in cazul optiunii cu PIN la final, vei primi pe e-mail un voucher cu codul PIN care trebuie inserat; optiunile fara PIN vor putea fi finalizate si activate imediat ce ai efectuat plata;

- in cea de-a doua casuta, va trebui sa alegi tipul de reincarcare online, mai precis suma pe care doresti sa o reincarci sau minutele, in functie de optiune; iata in continuare care sunt sumele disponibile: pentru Reincarcare Directa - 5-125 de euro, Credit PIN - 5-200 de euro, Reincarcare cu optiune promo - 5-6 euro;

- in final, in cea de-a treia casuta, va trebui sa completezi numarul de telefon pentru care accesezi servicii de reincarcare a cartelei Telekom; ulterior, trebuie sa completezi adresa de e-mail, pentru a primi detalii legate de tranzactie, dar si factura fiscala aferenta.

Inainte de finalizarea comenzii pentru reincarcarea cartelei Telekom, trebuie sa parcurgi Termenii si conditiile si sa bifezi optiunea "Accept", iar apoi sa apesi butonul "Incarca". 

Acesta te va duce in pagina de confirmare a platii, unde va trebui sa verifici si sa validezi datele comenzii tale - numarul de telefon, adresa de e-mail, operatorul de telefonie selectat, valoarea selectata pentru reincarcare online si suma aferenta.

In acelasi ecran, in partea dreapta, vei putea consulta lista cu bonusurile pe care le vei primi in urma reincarcarii cartelei Telekom: 50 de minute si 50 de SMS-uri in retea si intre 1 si 2 GB trafic de date in prima luna. 

In fine, ultima etapa o reprezinta plata securizata, care se va efectua in pagina procesatorului de plati PayU. PayU este una dintre cele mai importante companii de procesare plati, iar optiunile pe care le ai la dispozitie sunt: Visa/MasterCard/Eurocard sau BT24 de la Banca Transilvania.

Imediat dupa finalizarea platii, vei beneficia de reincarcarea cartelei Telekom, pe numarul de telefon specificat. Intregul proces va dura 2-3 minute, iar comanda va fi activata in cel mai scurt timp.