duminică, 30 ianuarie 2011

Rovigneta din Romania

Rovinieta este cunoscută sub denumirea de „vinietă” sau „taxă auto”, fiind obligatorie de la 1 ianuarie 2005 pentru toate vehiculele de transport marfă sau persoane care circulă pe reţeaua de drumuri naţionale, fiind impusa prin Ordonanţa 15/2002. Mai exact, rovinieta reprezintă “documentul care atestă achitarea tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România, ale cărui model, formă şi condiţii de eliberare se stabilesc prin normele metodologice aprobate prin ordin al ministrului transporturilor”.[1]

Scopul acestei taxe auto este acela de a acoperi într-o anumită măsură costurile suportate de către stat pentru construcţia reţelei de drumuri naţionale din România, pentru infrastructură nouă, respectiv pentru întreţinerea acesteia.

Începand din 1 august 2010, nu mai este obligatorie lipirea rovinietei pe parbriz, tariful de utilizare a drumurilor naţionale fiind plătit prin intermediul unui sistem informatic, asa-numita “rovinieta electronica”, conform unui proiect al Ministerului Transporturilor. Acestea vor putea  fi cumparate atât în modul clasic, din benzinării sau diverse unităţi  agreate, cât şi prin sms  sau online pentru comoditatea conducătorului, siguranţa confidenţialităţii datelor fiind oferită de ePayment. Mai multe detalii despre plata online cu ajutorul cardului de credit/debit, respectiv prin transfer bancar/ordin de plată găsiţi aici.

CNADNR face verificări constant prin intermediul unor terminale mobile privitor la datele de identificare ale vehiculelor de controlat, prin dispozitive video ce presupun înregistrarea  traficului rutier şi filmarea numerelor de înmatriculare ale  autoturismelor. În cazul în  care sistemul de detecţie al companiei va identifica un număr de  înmatriculare care nu există în baza de date, acesta va fi raportat  automat, fiind oprite în trafic doar vehiculele pentru care există suspiciunea că deţinătorii nu au achitat acest tarif. Odată cu aplicarea amenzii contravenţionale, şoferilor li se va reţine certificatul de înmatriculare al vehiculului până la prezentarea dovezii de achitare a rovinietei.

Pentru autoturisme se vor plăti despăgubiri în funcţie de tipul vehiculului, respectiv între 28 şi 1.210 euro, şi amenzi cuprinse între 250 şi 4.500 de lei, acestea reprezentând o sumă egală cu tariful pe un an, în funcţie de tipul vehiculului folosit care nu deţine rovinieta valabilă. Plata acestora se va face indiferent de numărul ocaziilor în care conducătorul a fost prins fără rovinietă în decurs de o lună.

Rovinietele sunt obligatorii atât persoanelor fizice cât şi celor juridice din ţară sau străinătate, motiv pentru care până în prezent Roviniete.ro înregistrează mai bine de 481.837 de roviniete vândute , ca dovadă a siguranţei şi încrederii conducătorilor auto, numărul acestora crescând în medie cu 10% în fiecare zi. Avantajele oferite persoanelor juridice reprezintă un plus, având ca efect direct eficientizarea timpului la achiziţia rovinietei.

Preţul rovinietelor diferă în funcţie de tipul vehiculului şi de perioada pentru care doriţi să fie valabilă. Pentru uşurinţă puteţi utiliza calculatorul de roviniete, şi în mai puţin de 2 minute aflaţi cât aveţi de plată pentru rovinieta potrivită nevoilor voastre. De menţionat că achitarea acesteia se va face la cursul de schimb BNR valabil pentru ultima zi din luna anterioară datei achitării tarifului.

Informaţii utile pentru conducătorii auto:

    * dacă amenda este plătită în mai puţin de 48 de ore, valoarea acesteia va scădea cu 50%
    * rovignietele obţinute înainte de introducerea acestui sistem electronic sunt valabile până la expirarea lor
    * la plata rovinietei, oriunde şi în orice formă, nu se primeşte un exemplar din contractul comercial (care în general este obligatoriu să existe între un furnizor de sevicii şi beneficiar), aceasta va fi datorată doar furnizorului de servicii, fără să fiţi obligati la redactarea contractului
    * poate fi achiziţionată şi pentru autovehiculele care au încă numere provizorii, doar cu cartea tehnică
    * baza de date se actualizează la 24 de ore, deci dacă mergeţi de exemplu pe autostradă fără rovinietă şi sunteţi surpinşi de camera care depistează lipsa rovinietei, puteti merge liniştiţi mai departe, dar să cumparaţi cu prima ocazie, în mai puţin de 24 de ore o rovinietă macar pentru 7 zile.

În  încheiere, recomand achiziţia unei roviniete online, întrucât pentru cei 3 euro măcar pe care îi plătiţi pentru 7 zile, nu mai staţi cu stresul de pe o zi pe alta, mai ales atunci când ştiţi că nu circulaţi doar pe străzile oraşului vostru. Mai mult de atât, de unde?

PS: eu déjà mi-am cumparat rovinieta online pentru următoarele 12 luni, altfel nu vă mai recomandam!
[1] Conform ORDONANŢEI Nr. 15 din 24 ianuarie 2002 privind introducerea tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România.

Sursa: Nametii.com

miercuri, 26 ianuarie 2011

Protest la pompa -Cluj Napoca

Blocarea unei benzinarii - plan de actiune care sa fie si eficient - presupune sa ne comportam civilizat, ca niste clienti obisnuiti, care doresc sa foloseasca facilitatile statiei de alimentare.
In momentul in care va decideti sa boicotati o benzinarie, asigurati-va temeinic ca ati citit sfaturile de mai jos, ca toti participantii le-au inteles si le vor aplica. Luati legatura cu cat mai multe persoane pentru a va sincroniza protestele. Orele cele mai potrivite pentru proteste sunt 17-20.
- Incolonati-va uniform la pompe, ca pentru o alimentare obisnuita. Daca benzinaria este deja blocata, asteptati la rand fara sa dati semne de nervozitate;
- NU afisati niciun fel de insemne ale campaniei, nu strigati lozinci sau sloganuri, nu va manifestati in niciun fel - sunteti in benzinarie ca un client oarecare!
- NU folositi sub nicio forma claxonul, pentru a nu da motive politistilor sa va amendeze;
- Apelati la serviciile gratuite oferite de benzinarie - spalati-va temeinic geamurile, numerele de inmatriculare, farurile si stopurile, verificati presiunea in pneuri si umflati-le (inclusiv roata de rezerva!), chiar daca pe urma va trebui sa dati drumul la putin aer din ele. Daca angajatul benzinariei doreste sa va ajute, refuzati-l politicos;
- Daca angajatul benzinariei va spune ca acele servicii sunt doar pentru clienti, alimentati cu grija, sa nu depasiti unul sau doi litri. Platiti, daca se poate, cu fise, dupa ce va plimbati printre rafturi si cautati cu atentie ceva ce... nu gasiti;
- Puteti folosi pentru plata carduri goale, oricate aveti, pana la urma veti putea achita cu fise;
- Daca achitati cu fise, dati mai putini bani si, la sesizarea casierului, cereti renumararea lor!
Completati pe urma cu restul de platit, vorbind politicos cu casierul;
- Cereti cat mai multe informatii de la casa vizavi de produsele oferite (din ce sunt facute cornurile?, apa minerala este veche?, cati litri de gaz are o butelie de camping?, lemnele pentru gratar sunt din fag sau din stejar?, cate pagini are revista X? etc);
- In cazul in care la statia de benzina apare un echipaj de politie si va cere sa va legitimati, conformati-va. Vorbiti politicos cu oamenii legii, nu le dati motive sa va amendeze. Nu protestati sub nicio forma in fata oamenilor legii, atrageti-le atentia ca sunteti clienti pasnici, care doresc sa foloseasca serviciile statiei de alimentare. Daca sunteti amendati abuziv, amenintati sau fortati sa parasiti locatia. Nu uitati sa cereti la randul dumneavoastra organelor de ordine sa se legitimeze, este dreptul vostru!





- Pastrati bonurile de la casa, pentru a putea demonstra oamenilor legii ca sunteti in benzinarie in calitate de client!
- In cazul in care politistii va cer sa parasiti benzinaria, conformati-va, faceti un ocol si asezati-va cuminti din nou la coada;
- Nu blocati circulatia in zona, folositi-va doar de dreptul de a alimenta si, prin  urmare, de a beneficia de serviciile gratuite ale benzinariei;
- Daca un client care nu participa la protest este deranjat de actiunea dumneavoastra, ignorati-l, nu va certati sub nicio forma cu el! Nu incercati sa il constientizati asupra protestului nostru!

Sursa: CityNews.ro

Parcul auto al Romaniei

Parcul auto a crescut nesemnificativ in 2010. Avem peste 900.000 de masini mai vechi de 20 de ani
Parcul auto din Romania a crescut anul trecut cu 1,8%, la peste 5,42 milioane de vehicule, din care 4,3 milioane sunt autoturisme, cu 6,4% mai multe fata de 2009, potrivit datelor Directiei Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV).
In ceea ce priveste structura pe varsta, cele mai multe dintre vehicule, aproape 1,3 milioane, aveau o vechime cuprinsa intre sase si zece ani, 1,1 milioane vehicule intre trei si cinci ani, iar aproape 640.000 aveau o vechime de pana la doi ani. Numarul vehiculelor cu o vechime de peste 20 de ani era de 932.000 unitati.

In Bucuresti erau inscrise cele mai multe vehicule, respectiv 1,17 milioane, urmat de judetul Timis cu peste 203.000 unitati si Cluj cu mai mult de 202.000 unitati. La polul opus, cu cele mai putine masini inscrise, se afla Tulcea, cu 40.500 vehicule inscrise.

Parcul de vehicule mai cuprindea la sfarsitul anului trecut aproape 500.000 de autoutilitare, 50.000 de tractoare si circa 26.000 de motociclete. De asemenea, la sfarsitul anului trecut erau inregistrate peste 172.000 de remorci si 13.000 de subcategorii de remorci si 370 de autorulote. Parcul de autobuze si microbuze numara aproximativ 40.000 de unitati.

Cele mai multe vehicule sunt echipate cu motorizari pe benzina, aproape 60%.

In 2009, parcul auto a crescut fata de 2008 cu 5%, la peste 5,32 milioane de vehicule.

Numarul autoturismelor noi inmatriculate anul trecut a scazut cu 18,5%, la 94.541 unitati, in timp ce in decembrie, comparativ cu aceeasi luna din 2009, a urcat cu 10,2%, la 12.472 unitati, potrivit datelor DRCPIV.

duminică, 16 ianuarie 2011

Boicot la pompa!

Am cautat taxele incluse in benzina de la 1 ianuarie 2011:

- acciza este de 467 EUR / tona

- taxa de drum este de 125 EUR / tona

- taxa de solidaritate (cate un cent / litru - motivul este acoperirea prejudiciului creat in urma falimentului Bancorex), adica 10 EUR / tona

Producatorul are pretul de aproximativ 370 EUR / tona.

Astfel rezulta urmatorul pret pe tona de benzina: 370+467+125+10=972 EUR / tona (taxe si accize)

Se adauga TVA de 24 %, adica 233.28 EUR

Totalul este de 1205.28 EUR / tona

Un litru de benzina este 1,205 EUR (aproximativ 5.15 RON)

Producatorul incaseaza 370 EUR / tona

Statul incaseaza 835.28 EUR / tona


Citynews.ro, Mesagerul de Cluj si Servus_Cluj declanseaza astazi o campanie de boicotare a benzinariilor din Romania! Cei care fac profituri de sute de milioane de euro din banii romanilor, sfidand criza, trebuie sa devina constienti ca soferii romani nu sunt niste vite de muls si ca au intins coarda prea tare.
Ne asumam responsabilitatea pentru acest protest, la care va invitam sa participati cu totii!

Boicotul „maruntisului” ne-a bucurat, insa nu este suficient. Va propunem sa ne organizam mai temeinic, astfel incat blocada noastra comerciala sa aiba efect. Ii rugam pe toti cei interesati sa urmareasca aceasta campanie ca sa afle detalii despre ziua si felul in care ne vom organiza protestele. Firme de taximetrie, transportatori, oameni de afaceri sau simpli soferi sunt chemati sa taxeze impreuna cu noi nesimtirea benzinarilor!


ASA CA, OAMENI BUNI REVOLTA ESTE UN CUVANT PREA MIC - DA MAI DEPARTE DACA ESTI ROMAN !!

vineri, 14 ianuarie 2011

Rovinieta online

De fiecare dată când am un drum de făcut (nu foarte des, dar suficient încât să nu pot să fiu numit şofer de duminică) şi evident am bani de dat pe benzina a cărei preţ este aliniat la U.E. (a nu se citi Udrea Elena), mă opresc să alimentez şi să cumpăr ceea ce se numeşte rovinietă.
Mă întreb demult ce face un cetăţean care de exemplu locuieşte în Bragadiru (localitate aflată la câţiva kilometri de Bucureşti), sau în Buftea, ştiut fiind faptul că majoritatea locuitorilor acestor aşezări umane lucrează în capitală. Oare îşi fac rovinietă pe un an întreg?

 Trecem peste întrebările mele existenţiale şi ne întoarcem la subiect adică la rovinietă.
Site-ul în cauză oferă (ceea ce nu ştiam până acum) posibilitatea achiziţionării acestor chestii online, asta pentru că oricum trebuie să le cumpărăm, chiar dacă practic banii daţi pe ele nu se regăsesc în infrastructură, aşa cum se întâmplă în alte ţări. Cum eu sunt un cetăţean onest, căruia nu-i place să ia amendă aiurea, treaba asta cu roviniete.ro, unde poti să-ţi cumperi una online e chiar utilă.
Să zicem că uiţi de ea şi te trezeşti pe drum. Să mai zicem că ai la tine laptop-ul şi un stick de internet (fie el in cea mai mare retea sau intr-una mai mică dar mai bună). Tragi pe dreapta, infigi stick-ul, intri pe site şi o cumperi, îţi vine pe mail, aşa că singura problemă pe care ai putea s-o ai este să te oprească organele şi să se uite cruciş la ecranul laptop-ului tău sau, mai rău, să facă mişto de tine precum că încerci să faci tu mişto de ei. Însă acum nu te mai opreşte nimeni, fiind electronică, decât dacă n-o ai.

A! Uitasem, ca s-o cumperi online ai nevoie logic şi de card, fie el Visa sau Master Card, dar de obicei nu asta e problema românului, ne descurcăm foarte bine când vine vorba de carduri cu care să ne facem datorii…
Şi dacă ar exista vreo sugestie, ar fi aceea de a avea posibilitatea să plătesc şi prin SMS, sau Mobile Pay, cum i se mai spune, asta pentru că există încă destui oameni care n-au card disponibil sau nu-l au deloc.

Dar poate pe viitor…

Sursa: Cuzu.ro

joi, 13 ianuarie 2011

Tu ce știi despre rovinieta online?

Rovinieta este cunoscută sub denumirea de „vinietă” sau „taxă auto”, fiind obligatorie de la 1 ianuarie 2005 pentru toate vehiculele de transport marfă sau persoane care circulă pe reţeaua de drumuri naţionale, fiind impusa prin Ordonanţa 15/2002. Mai exact, rovinieta reprezintă “documentul care atestă achitarea tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România, ale cărui model, formă şi condiţii de eliberare se stabilesc prin normele metodologice aprobate prin ordin al ministrului transporturilor”.[1]

Scopul acestei taxe auto este acela de a acoperi într-o anumită măsură costurile suportate de către stat pentru construcţia reţelei de drumuri naţionale din România, pentru infrastructură nouă, respectiv pentru întreţinerea acesteia.

Începand din 1 august 2010, nu mai este obligatorie lipirea rovinietei pe parbriz, tariful de utilizare a drumurilor naţionale fiind plătit prin intermediul unui sistem informatic, asa-numita rovinieta electronica, conform unui proiect al Ministerului Transporturilor. Acestea vor putea  fi cumparate atât în modul clasic, din benzinării sau diverse unităţi  agreate, cât şi prin sms  sau online pentru comoditatea conducătorului, siguranţa confidenţialităţii datelor fiind oferită de ePayment. Mai multe detalii despre plata online cu ajutorul cardului de credit/debit, respectiv prin transfer bancar/ordin de plată găsiţi aici.

CNADNR face verificări constant prin intermediul unor terminale mobile privitor la datele de identificare ale vehiculelor de controlat, prin dispozitive video ce presupunî înregistrarea  traficului rutier şi filmarea numerelor de înmatriculare ale  autoturismelor. În cazul în  care sistemul de detecţie al companiei va identifica un număr de  înmatriculare care nu există în baza de date, acesta va fi raportat  automat, fiind oprite în trafic doar vehiculele pentru care există suspiciunea că deţinătorii nu au achitat acest tarif. Odată cu aplicarea amenzii contravenţionale, şoferilor li se va reţine certificatul de înmatriculare al vehiculului până la prezentarea dovezii de achitare a rovinietei.

Pentru autoturisme se vor plăti despăgubiri în funcţie de tipul vehiculului, respectiv între 28 şi 1.210 euro, şi amenzi cuprinse între 250 şi 4.500 de lei, acestea reprezentând o sumă egală cu tariful pe un an, în funcţie de tipul vehiculului folosit care nu deţine rovinieta valabilă. Plata acestora se va face indiferent de numărul ocaziilor în care conducătorul a fost prins fără rovinietă în decurs de o lună.
Rovinietele sunt obligatorii atât persoanelor fizice cât şi celor juridice din ţară sau străinătate, motiv pentru care până în prezent Roviniete.ro înregistrează mai bine de 481.837 de roviniete vândute , ca dovadă a siguranţei şi încrederii conducătorilor auto, numărul acestora crescând în medie cu 10% în fiecare zi. Avantajele oferite persoanelor juridice reprezintă un plus, având ca efect direct eficientizarea timpului la achiziţia rovinietei.

Preţul rovinietelor diferă în funcţie de tipul vehiculului şi de perioada pentru care doriţi să fie valabilă. Pentru uşurinţă puteţi utiliza calculatorul de roviniete, şi în mai puţin de 2 minute aflaţi cât aveţi de plată pentru rovinieta potrivită nevoilor voastre. De menţionat că achitarea acesteia se va face la cursul de schimb BNR valabil pentru ultima zi din luna anterioară datei achitării tarifului.
Informaţii utile pentru conducătorii auto:
  • dacă amenda este plătită în mai puţin de 48 de ore, valoarea acesteia va scădea cu 50%
  • rovignietele obţinute înainte de introducerea acestui sistem electronic sunt valabile până la expirarea lor
  • la plata rovinietei, oriunde şi în orice formă, nu se primeşte un exemplar din contractul comercial (care în general este obligatoriu să existe între un furnizor de sevicii şi beneficiar), aceasta va fi datorată doar furnizorului de servicii, fără să fiţi obligati la redactarea contractului
  • poate fi achiziţionată şi pentru autovehiculele care au încă numere provizorii, doar cu cartea tehnică
  • baza de date se actualizează la 24 de ore, deci dacă mergeţi de exemplu pe autostradă fără rovinietă şi sunteţi surpinşi de camera care depistează lipsa rovinietei, puteti merge liniştiţi mai departe, dar să cumparaţi cu prima ocazie, în mai puţin de 24 de ore o rovinietă macar pentru 7 zile.
În  încheiere, recomand achiziţia unei roviniete online, întrucât pentru cei 3 euro măcar pe care îi plătiţi pentru 7 zile, nu mai staţi cu stresul de pe o zi pe alta, mai ales atunci când ştiţi că nu circulaţi doar pe străzile oraşului vostru. Mai mult de atât, de unde?
PS: eu déjà mi-am cumparat rovinieta online pentru următoarele 12 luni, altfel nu vă mai recomandam!

[1] Conform ORDONANŢEI Nr. 15 din 24 ianuarie 2002 privind introducerea tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România

duminică, 9 ianuarie 2011

Rovinieta electronica - acum si online!

Dragi soferi! V-ati saturat ca de fiecare data cand plecati din oras sa cautati prin nenumarate benzinarii si oficii postale o Rovinieta? Ei bine, de acum este posibila achizitionarea online a acesteia. Daca inainte nu prea gaseati rovinieta pentru perioada dorita, acum pe siteul roviniete.ro aveti posibilitatea sa alegeti dintre: 7 zile, 30 de zile, 90 de zile si 12 luni. Preturile pleaca de la 3 si ajung pana la 28 euro pentru un autoturism.

Siteul www.roviniete.ro este unul acreditat de C.N.A.D.N.R si va ofera mai multe servicii. In primul rand exista un calculator de viniete atat pentru Romania cat si pentru Ungaria. Acesta calculeaza pretul rovinietei in functie de automobil (de la autoturism si pana la TIR). Daca aveti mai multe masini atunci puteti cere o oferta personalizata. Este foarte interesant pentru ca rovinieta este trimisa imediat prin email, dupa ce faceti plata acesteia, atat direct de pe cardul dumneavoastra, cat si cash, la banca.

De ce sa achitati rovinieta?

Lista camere video rovinietaIn prima luna de la introducerea rovinietei electronice (octombrie 2010) peste 50% din masinile verificate nu au avut platita taxa de drum. Acest lucru a insemnat nenumarate amenzi (si implicit mai multi bani la stat, nu?). Daca pana acum unii soferi mergeau la risc, fara sa-si cumpere rovinieta, gandindu-se ca fie nu vor fi opriti, fie negociaza cu domnul politist, de acum treaba nu mai sta la fel.

Au fost amplasate peste 10-15 camere video pe drumurile nationale care "iti trimit" amenda direct la domiciliu daca nu ai rovinieta cumparata. Cum e posibil acest lucru? Ei bine camerele sunt capabile sa citeasca numarul de inmatriculare al automobilului, interogheaza baza de date in care sunt inregistrate toate masinile ce au achitata taxa de drum, iar daca nu este gasit se face legatura cu baza de date a DRPCIV pentru identificarea contravenientului. Aceste operatii se petrec in cateva secunde, totul fiind online. Odata identificat proprietarului masinii, i se intocmeste un proces verbal si este trimis prin posta.

Probabil gandul va zboara acum la acoperirea numarului de inmatriculare sau ascunderea acestuia in vr-un fel. Sa stiti ca politistii din trafic "ofera" amenzi chiar si in cazul in care nu curatati mizeria de pe placuta de inmatriculare. Acestea pleaca de la 120 de lei.

Daca nu ati achitat taxa de drum trebuie sa platiti atat amenda cat si despagubiri. Amenzile sunt intre 250 si 4500 de lei, iar despagubirile sunt in functie de masina, intre 28 si 1210 euro. Cu banii dati pe amenda si despagubiri va puteti face rovinieta pentru 2 ani de zile. Ce faceti, mai riscati?

Lista cu camerele video pentru rovinieta electronica:
1. Autostrada A1 la km 70 + 460 m
2. Autostrada A2 la km 12 + 450 m
3. DN1 Bucuresti - Ploiesti la km 48 + 800 m
4. DN2 Buzau - Rm. Sarat la km 115 + 080 m
5. DN2A Slobozia - Constanta la km 113 + 500 m
6. DN5 Bucuresti - Giurgiu la km 28 + 120 m
7. DN7 Rm. Valcea - Sibiu la km 188 + 900 m
8. DN6 Bucuresti - Alexandria la km 60 + 450 m
9. DN7 Deva - Arad la km 411 + 865 m
10. DN17 Vatra Dornei - Bistrita la km 85 + 380 m

Atentie! Acestea sunt doar 10 locatii fixe, alte 84 de camere sunt mobile si verifica instantaneu plata taxei de drum.

Sursa: Alistar

sâmbătă, 8 ianuarie 2011

Rovinieta online…simplu si comod :)

In primul rand chestia cu rovinieta mi se pare o mare prostie, necesitatea achizitionarii ei este o aberatie. Taxa ascunsa sub acest nume este o tampenie, probabil suntem tara cu cele mai multe taxe “pe mersul pe strada”: taxe in accize pt combustibil, taxa “podului”- pentru ca traversez podul :) ) O aberatie :D In fine rovinieta….o taxa pentru ca circul pe drumurile nationale, o taxa pentru repararea& intretinerea acesora…totusi bugetul statului nu inseamna si acest lucru?
In fine, nu asta e discutia: M-am confruntat acum ceva timp cu urmatoarea situatie: trebuia sa cumpar rovinieta si nu aveam de unde: cautam o posta si acolo unde era deschisa (ea posta) nu mergea sistemul, alta era in renovare, la alta erau toti pensionarii din cartier..si m-am lasat pagubas. Dupa care am inteles ca la PETROM se gaseste….fac o scanare a amintirilor vizuale sa vad unde este un petrom….:D
Am gasit acum un site de unde iti poti achizitiona rovinieta online, este vorba despre roviniete.ro. Fara efort, deplasare si toate inconvenientele amintite de mine. Puteti achizitiona roviniete pentru o perioada cuprinsa intre 30 de zile si 12 luni. Plata se poate face si online cu ajutorul cardului, dar si direct la banca in numerar :D.

vineri, 7 ianuarie 2011

Rovinieta electronică - simplu şi eficient

Încet, încet lucrurile încep să se mişte şi în societatea românească. E drept că nu pe deplin la nivelul economiei, însă la nivelul serviciilor tindem spre normalitatea existentă în ţările dezvoltate ale lumii.
În urmă cu câţiva ani, cu prilejul unei vizite în străinătate, eram uimit să văd cum un om obişnuit, fără studii superioare sau cine ştie ce noțiuni informatice în afara celor elementare, îşi plăteşte cu lejeritate facturile, achită taxele, achiziţionează diverse bunuri sau servicii, direct din faţa calculatorului.  Între timp, evoluţia mediului virtual românesc a făcut să devin şi eu de ceva vreme adeptul efectuării cât mai multor operaţiuni online, atât din raţiuni de cost inferior, cât şi din motive de comoditate. Numesc acest lucru comoditate, dar aş putea să folosesc şi termenul de simţ practic, deoarece nu văd motivul pentru care ar trebui să îndur aglomeraţia din unele magazine, de la unele ghişee ale băncilor sau ale unor administraţii financiare, când multe din aceste operaţiuni pot fi făcute cu succes şi în siguranţă cu ajutorul computerului (sau, de ce nu, telefonului sau tabletei, mai nou) şi al conexiunii la internet.
Dacă achitarea unor facturi şi cumpărarea unor bunuri le realizam de mai multă vreme din mediul online, abia anul trecut am contractat  pentru prima dată o asigurare RCA online şi totul a fost foarte simplu şi eficient.
În acest context, la sfârşitul lui 2010, am luat la cunoştinţă cu plăcere de existenţa site-ului roviniete.ro, care oferă posibilitatea de a achiziţiona online Rovinieta. Cum eu îmi cumpăr, de obicei, rovinieta pentru un an de zile, site-ul a apărut chiar la ţanc, fiindcă pe 11 februarie, deci nu peste multă vreme, îmi expiră actuala rovinietă. Anul acesta am scăpat aşadar, cu ajutorul calculatorului şi al site-ului nou apărut, de încă o corvoadă şi de timp pierdut inutil.
Am observat şi verificat serviciul Calculator roviniete cu opţiune de cumpărare online. Am reuşit astfel să văd cât mă va costa rovinieta pentru întreg anul, am văzut că există posibilitatea de a plăti online prin carte de credit/debit, dar şi prin ordin de plată sau cash direct la bancă.
Livrarea rovinietei se face extrem de simplu, prin e-mail.
De asemenea, pentru cei care îşi fac cont pe site, există posibilitatea de a primi informaţii despre termenul când expiră rovinieta, graţie sistemului gratuit de avertizare a scadenţelor rovinietelor.
Iată aşadar un serviciu util, binevenit pentru toţi cei care doresc să respecte legea în privinţa circulaţiei pe drumurile naţionale, un serviciu care simplifică atât informarea cu privire la costurile implicate, dar şi procurarea efectivă a rovinietei.

Sursa: Mobile Universe

miercuri, 5 ianuarie 2011

S-au scumpit vinietele pentru Ungaria!

Mai bine pe drumurile noastre decat pe drumurile lor! Nu de alta, dar sunt mai ieftine. Anul Nou a adus scumpiri ale taxelor de drum din Ungaria. Acestea au crescut cu aproape 8% din 2011. Prin comparatie, in Romania preturile rovinietelor, care oricum erau mult mai mici decat in Ungaria, au ramas aceleasi ca anul trecut, anunta site-ul www.roviniete.ro.

Vestea buna este insa ca ungurii au eliminat tariful diferentiat pentru sezonul de vara. Astfel, vignieta pe patru zile va avea acelasi pret tot timpul anului. Pana anul trecut, soferii care cumparau acest tip de vignieta in perioada mai septembrie plateau cu peste 30% mai mult decat in restul anului.


Vinieta de Ungaria de 5 ori mai scumpa decat rovinieta!

Daca in 2010 pretul unei viniete Ungaria pentru autoturisme (autovehicule cu masa autorizata de pana in 3,5 tone) valabila patru zile era de 1170 de forinti (HUF) sau 1530 HUF in perioada de vara, adica intre 4 si 5,5 euro, acum tariful a ajuns la 1650 HUF, respectiv aproape 6 euro. In ceea ce priveste vinieta de o luna, pretul acesteia a crescut cu un euro, ajungand la 4.500 HUF, adica 16 euro.

Scumpirea e resimtita in buzunare si mai rau cand vine vorba de cumpararea unei viniete valabile un an, in cazul careia pretul a urcat cu aproape 10 euro, de la 134 de euro la 144 de euro, echivalentul a 40.000 de forinti.

Prin comparatie, in Romania rovinieta de sapte zile costa 3 euro, cea de o luna 7 EUR, iar rovinieta valabila un an nu depaseste 28 de euro, adica de 5 ori mai putin decat la vecinii ungari.


Economie la plata online

Daca scumpirile nu aveti cum sa le evitati, puteti insa sa economisiti timp, nervi si bani cumparandu-va vinieta de Ungaria din acelasi loc de unde o luati pe cea de Romania: de pe site pe site-ul www.roviniete.ro! Printr-un singur click veti primi imediat vinieta, care este emisa si expediata 100% electronic. Prin intermediul site-ului, plata vinietei de Ungaria se face in LEI, evitandu-se astfel pierderea de bani cauzata de conversia valutara.


Firma Scala Assistance SRL esre distribuitor de viniete autorizat de Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania si de State Motorway Management Company Ltd. (Allami autopalya Kezelo Zrt.) din Ungaria.

Sursa: CityNews.ro