miercuri, 16 septembrie 2009

Rovinietele, verificate electronic din vara lui 2010

Sistemul electronic de verificare a rovinietelor va fi functional în totalitate din vara anului viitor, atunci cind, odată cu introducerea sistemului de monitorizare a rovinietei, nu va mai fi nevoie de aplicarea unor autocolante, potrivit informatiilor remise de Ministerul Transporturilor.

Din ianuarie 2010 ar urma să funcţioneze noul sistem, care o perioadă va merge în paralel cu vechea rovinietă cu autocolant. Din vara anului viitor, odată cu implementarea integrală a sistemului, urmează ca, odată cu plata rovinietei, numărul maşinii să fie introdus într‑o bază de date, iar ulterior, prin intermediul camerelor instalate pe drumurile naţionale, să se verifice dacă a fost sau nu achitată rovinieta.
Iniţial, va fi instalat un număr de 25 de camere de supraveghere, urmînd ca numărul acestora să crească treptat.

Sursa: MT

joi, 6 august 2009

Taxa pe pod de la Fetesti ramane!

CE: Un stat care percepe vinieta poate pune taxa pe pod
Un stat care percepe vinieta, asa cum este Romania, poate aplica taxe pentru utilizarea de drumuri si poduri, a comunicat Serviciul de presa al CE, la o solicitare Mediafax, adaugand ca deocamdata nu a fost primita de catre Comisie o plangere referitoare la taxa de pod Fetesti-Cernavoda.
"Aquis-ul comunitar in materie de taxe de drumuri - respectiv directiva 99/62 - nu poate impiedica un stat care percepe vinieta (intre care si Romania) sa aplice taxe pe poduri si tunele", se arata in raspunsul Serviciului de presa al Comisiei Europene.

Pe de alta parte, sursa citata aminteste ca sumele percepute de un stat membru UE pentru utilizarea unei infrastructuri rutiere - pod, tunel, autostrada - nu sunt calificate drept taxe potrivit legislatiei comunitare, fiind insa considerate "remuneratie pentru prestarea unui serviciu".

CE sustine ca nu a primit inca vreo reclamatie in legatura cu taxa de pod.

"Plangerea nu a ajuns la Comisie. Comisia va analiza in amanunt aceasta plangere atunci cand o va primi", se arata in raspunsul CE.

Federatia Operatorilor Romani de Transport Rutier (FORT) a anuntat ca a trimis o sesizare catre Comisia Europeana privitoare la introducerea taxei pentru trecerea podului de la Fetesti. FORT sustine ca taxa introdusa de Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR) incalca tratatul cu Uniunea Europeana.

"Statul roman nu poate sa taxeze acest pod, deoarece este parte din autostrada A2 (Autostrada Bucuresti-Cernavoda -n.r.), iar tratatul cu UE stabileste ca Romania a primit derogare pentru aplicarea vinietei in forma actuala pana la taxarea autostrazilor", se arata intr-un comunicat publicat de FORT.

"In disperare de cauza, datorita pierderii puterii de control si a posibilitatii de a taxa supratonajul in urma modificarilor legislative elaborate de catre reprezentantii FORT cu Ministerul
Transporturilor, CNADNR incearca sa-si demonstreze eficienta scotand de la naftalina un text de ordin al carui articol 1 punctul 5 anul trecut, in contextul discutiilor aprinse dintre patronatele din transporturi si Minister, ar fi fost un fel de gaz pe foc", se mai arata in comunicat.

Taxa pentru podul de la Fetesti a fost introdusa cu acordul UE, care nu a acceptat, insa, varianta emiterii unor abonamente, a declarat, luni, Dorina Tiron, directorul general al Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR).

"Despre aceasta taxa s-a discutat si la Uniunea Europeana, care si-a dat acordul. Exista o posibilitate si pentru varianta de abonamente, dar UE nu a fost de acord, asa ca am scos-o", a afirmat Tiron.

Soferii platesc, incepand de luni, o taxa pentru utilizarea podului Fetesti-Cernavoda, cuantumul acesteia, stabilit in functie de tipul autovehiculului, fiind de 10 lei pentru un autoturism.

Astfel, soferii achita pentru o trecere sapte lei in cazul motocicletelor, 10 lei pentru autoturisme si 35 de lei pentru microbuze si autovehicule cu masa totala maxima autorizata de sub 12 tone. Pentru autobuze, autocare si autovehicule cu masa totala maxima autorizata mai mare sau egala cu 12 tone si cu maximum trei axe (inclusiv) taxa a fost stabilita la 47 de lei, iar pentru camioanele cu masa totala maxima autorizata mai mare sau egala cu 12 tone si cu minimum patru axe tariful este de 68 de lei pentru o trecere, potrivit Companiei de Drumuri.

Cuantumurile au fost stabilite printr-un ordin al fostului ministrul al Transporturilor, Ludovic Orban, emis in februarie 2008 si se aplica pentru vehiculele inmatriculate in Romania si in alte state, pentru fiecare trecere, indiferent de sensul de parcurs.

Deputatul PNL Cristina Pocora i-a cerut duminica ministrului Transporturilor, Radu Berceanu, sa elimine taxa de utilizare a podului pentru localnicii din Fetesti sau sa introduca un abonament cu costuri simbolice, in conditiile in care pentru trecerea zilnica o persoana trebuie sa plateasca lunar peste 500 de lei.


Sursa: DailyBusiness.ro

joi, 25 iunie 2009

Rovinieta va fi emisa doar electronic

Pentru ca incasarile din taxa de drum au scazut drastic, Ministerul Transporturilor ne pregateste rovinieta electronica. Soferii o vor putea cumpara din benzinarii, dar si de pe internet sau prin SMS. Astfel, romanii vireaza suma automat si nu mai au nevoie de cuponul care se lipeste pe parbriz.

Din doi soferi opriti, prin sondaj, unul are rovinieta, altul nu. Cu toate acestea, soselele nationale si autostrazile sunt aglomerate, desi bugetul companiei de drumuri e tot mai mic.

Asa ca sefii de la Transporturi spun ca au gasit solutia. Toate rovinietele vandute vor fi inregistrate intr-o baza de date pe internet, iar cuponul lipit in geam dispare, tot pentru economie. Soferul va pastra cel mult chitanta, dovada ca a facut plata.

In plus, atunci cand toate rovinietele vor fi inregistrate in baza de date, politistii vor cunoaste care masina are rovinieta valabila, tastand numarul de circulatie al vehiculului.

Noul sistem este inca in lucru. E bine sa stiti insa ca din ziua in care intra in vigoare, soferii fara rovinieta care trec pe DN1 vor fi demascati inclusiv de camerele de supraveghere.



"Acest sistem va fi mult mai usor de controlat. Vom face o economie de pana la opt milioane de euro pentru ca nu se mai cumpara acele cupoane care se lipesc in geam."Eusebiu Pistru, secretar de stat Ministerul Transporturilor si Infrastructurii

Sursa: ProTv

miercuri, 15 aprilie 2009

FMI vrea trecerea Romaniei la moneda EUR

Intr-un raport secret al FMI, se doreste ca statele din Uniunea Europeana care nu au adoptat EUR sa ia aceasta decizie cat mai curand, impreuna cu mai multe legiferari in ceea ce priveste stabilitatea preturilor si a cursului valutar si, in special, in privinta datoriei publice.

O pozitie transanta a fost luata recent de Theodor STOLOJAN, Prim-Vicepresedintele PD-L: "Am fi avut mult mai putin de suferit in aceasta perioada de criza, lucru demonstrat deja de statele membre care se afla in zona euro, si as dori sa va spun aici ca este o tara care a intrat in acelasi val cu noi, se cheama Slovacia, care a stiut ce a vrut. Nu a avut nici conditii mai bune, nici probleme mai serioase decat noi in tranzitie, si la 1 ianuarie a intrat in zona euro".

"Ecuatia devine foarte simpla: produci un produs, incasezi euro, ai euro, poti face cheltuieli. Nu ai, te duci la o banca, daca ai credibilitate, primesti un credit. Nu mai merge apelarea la tiparit de bani, la manevratul dobanzilor in sus si in jos. Sigur ca aceasta claritate nu convine la foarte multi, spun ca nu suntem inca pregatiti, ca nu avem conditii. Niciodata nu le vom avea", a adaugat STOLOJAN, citat de MEDIAFAX.

Declaratia liderului politic contrazice declaratia lui Mugur ISARESCU, Guvernatoruul BNR: "Romania trebuie sa respecte calendarul anuntat anterior pentru aderarea la zona euro, respectiv anul 2014. Trecerea la moneda europeana nu este doar o chestiune de vointa, ci si una de putinta. Intri intr-un club, dar inainte trebuie sa respecti regulile jocului. Bineinteles ca este bine sa intram in acest club de protectie, dar inainte de a vorbi despre asta, trebuie sa vedem daca indeplinim conditiile".

Sursa: XPrimm

luni, 19 ianuarie 2009

Au inceput controalele la roviniete

Soferii care nu si-au cumparat rovigneta, "vanati" pe Autostrada Soarelui! A plouat cu amenzi pe Autostrada Soarelui. Politistii i-au "vanat" pe soferii, care nu si-au cumparat rovignete. Si au fost destui cei, care au ignorat taxa de drum.

Acum au de platit o amenda de 500 de lei.

Agentii au dat si peste cativa "viteji", care au prins curaj sa urce la volan, dupa cateva pahare de alcool. Cand se vor trezi, vor afla ca sunt pietoni o vreme.

Unul dintre soferi a fost oprit de politisti, care au vrut sa vada daca si-a cumparat rovigneta. In schimb, au simtit mirosul de alcool si cum era la volan, l-au poftit sa sufle in etilotest. Rezultatul? 0,34 miligrame alcool pur in aerul expirat.
Soferul avea rovigneta, dar a fost amendat pentru bautura cu 540 de lei si a ramas fara permis. Il insoteau trei prieteni, dar nici unul dintre ei nu ii putea lua locul la volan, tot din pricina bauturii. Asa ca au asteptat pana cand a venit cineva, care sa-i duca acasa.
Intre timp, agentii si-au continuat verificarile si au gasit alti soferi care au pornit la drum fara sa fi platit si taxa. Luati la intrebari, s-au incurcat in explicatii.
Altii nu au stiut ca pot sa achite taxa de drum si fara talon, daca acest document este retinut.
Politistii de la Rutiera au verificat 150 de masini. Doar 22 de soferi isi achitasera taxa de drum.
Politistii nu i-au iertat nici pe soferii care nu purtau centura sau nu aveau inspectia tehnica valabila.

Sursa: ProTV

luni, 5 ianuarie 2009

Rovinieta 2009

Nu uitati sa va reinnoiti rovinieta in 2009. Marea majoritate a proprietarilor de autovehicule inregistreaza in aceasta perioada expirarea rovinietei. Taxele de utilizare a infrastructurii rutiere din Romania se achita pentru perioade de 1 zi, 30 de zile sau 12 luni. In functie de frecventa utilizarii drumurilor nationale nu uitati sa o achitati.
Foarte important! Tarifele la roviniete sunt aceleasi ca si in 2008.

ATENTIE!
Amenzile sunt consistente!

Informatii utile:

- TARIFE ROVINIETE - CALCULATOR ROVINIETA ONLINE
- ROVINIETE PENTRU PARCURI AUTO


miercuri, 31 decembrie 2008

Se majoreaza amenzile pentru soferi

Amenzile pentru soferii care incalca regulile de circulatie vor creste de la 1 ianuarie 2009. Astfel, ca urmare a majorarii salariului minim brut pe economie, punctul de amenda va creste de la 54 la 60 de lei. Un punct reprezinta 10% din salariul minim.

Pentru contraventii din clasa I de sanctiuni, printre care se numara si refuzul de a purta centura de siguranta, soferii sunt penalizati cu 2 sau 3 puncte, ceea ce, dupa noile norme, inseamna o amenda cuprinsa intre 120 si 180 de lei.

Pentru contraventiile din clasa a II-a de sanctiuni, cum ar fi trecerea pe culoarea rosie a semaforului, Codul Rutier prevede 5 puncte de penalizare, echivalentul unei amenzi de 300 de lei.

Accidentele usoare nu mai trec pe la Politie

Noul an aduce si o veste buna pentru soferi: in cazul accidentelor usoare, drumul pana la sectia de Politie nu mai este obligatoriu.

Incepand cu 1 ianuarie, intra in vigoare o ordonanta de urgenta care prevede ca anumite accidente usoare nu mai trebuie sa fie inregistrate la politie.

Ordonanta de urgenta se aplica in cazul celor care isi gasesc de exemplu masina lovita in parcare sau care au surpriza neplacuta sa constate ca le-a fost zgariata vopseaua de catre artificiile din noaptea de Revelion.

Cei care au parte de astfel de evenimente neplacute nu mai trebuie sa ajunga, de la 1 ianuarie 2009, la Politie, ci vor trebui sa mearga direct la societatea de asigurare care i-a emis polita CASCO, unde ii va fi eliberata autorizatia de reparatie a masinii.

Pentru a scapa de drumul la Politie, accidentele usoare mai trebuie sa indeplineasca o conditie: sa nu existe nicio cerere de despagubire din partea unei terte persoane.

In lege nu este prevazuta inca o perioada in care soferii sunt obligati sa se prezinte la firmele de asigurari.
Sursa: Ziare.com

sâmbătă, 20 decembrie 2008

RCA aproape dublu in 2009

Toate cele 16 companii autorizate sa vanda RCA au operat cresteri ale tarifelor pentru 2009. O prima cauza ar fi cresterea daunalitatii pentru acest segment de bussiness dar si din cauza deciziei CSA de a majora limitele de despagubire.
Cele mai importante majorari ale tarifelor standard le-au aplicat, conform tabelului de mai jos, companiile ARDAF si ASIBAN - in unele cazuri si de 100% -, in timp ce companiile UNITA si INTERAMERICAN nu au majorat pretul cu mai mult de doua procente.

Calculele au fost realizate pe baza tarifelor RCA publicate pe site-urile companiilor, pentru urmatorul profil de client: persoana fizica de sex masculin, domiciliat in mediul urban, cu varsta de 30 de ani, cu experienta auto de peste 10 ani si cu un istoric favorabil in ceea ce priveste evenimentele rutiere. Precizam ca datele prezentate au un caracter informativ si pot suferi modificari.

Comparatii pentru alte criterii puteti efectua pe portalul de asigurari Asigur.com - o autoritate deja in acest domeniu.

Foarte interesanta este diversificarea vizibila a criteriilor de segmentare a tarifelor RCA pentru persoane fizice, in functie de profilul clientului. De la caz la caz, realizarea acestui profil este influentata de sex, domiciliu, varsta, starea civila sau chiar de marca autovehiculului.

In afara de contracararea fenomenului daunalitatii, in continuare in crestere, dublarea in 2009 a limitelor de despagubire acoperite de asiguratorii RCA la 300 mii EUR pentru daune materiale si la 1,5 mil. EUR pentru vatamari corporale a fost un alt argument pentru majorarile aplicate de companiile de profil.

De asemenea, la baza acestei scumpiri sta si faptul ca tot mai multi romani calatoresc in afara tarii, unde, de cele mai multe ori nivelul despagubirilor atinge valori mai ridicate decat in Romania.




Sursa: 1asig.ro

sâmbătă, 6 decembrie 2008

Afla aici noile valori ale taxei auto

Taxa auto pentru masinile second hand importate din strainatate, potrivit noilor prevederi, va avea valori cuprinse intre 750 si 4.800 de euro, pentru motorizarile de 1,4 si 1,6 litri, indiferent de norma Euro.

Vehiculele cu motoare de capacitate mare, Euro 2, vor putea fi inscrise platind conform noii taxe auto in jur de 25.000 de euro.

Noua taxa auto, majorata de trei ori, se va aplica de la 15 decembrie, pentru toate masinile care nu corespund normelor minime Euro 5, nu sunt hibride sau electrice si au motorizari Euro 4 de peste 2.000 de centimetri cubi, informeaza Mediafax.

Pe langa motoarele Euro 1, cea mai mica taxa va fi cea a motoarelor Euro 3, produse in perioada 2000 - 2004.

Taxa cea mai mare va fi aplicata pentru masinile cu motor Euro 2 produse intre anii 1996 si 2000.

In cazul normelor Euro 1, autoturismele cu motorizare de 1,4 litri vor putea fi inscrise in circulatie platind o taxa de 750 de euro. Pentru aceeasi capacitate cilindrica si Euro 3, proprietarul va plati 1.300 de euro iar pentru motoarele Non Euro de 1,4, taxa va ajunge la 2.200 de euro.

Masinile cu motoare de 1.600 cmc si Euro 1 vor avea o taxa de 1.320 de euro si 2.180 euro pentru cele Euro 3. Pentru motorizarile Non Euro taxa va fi de 3.960 euro iar cea pentru Euro 2 ajunge la aproximativ 4.800 de euro.

Cei care vor achizitiona vehicule second hand cu motorizari de 2 litri vor plati pentru cele Euro 1 o taxa de 2.100 de euro si aproximativ 7.700 de euro in cazul Euro 2.

Taxa pentru masinile cu motorizari de 2 litri si Euro 3 va fi de 3.600 de euro iar pentru Non Euro va ajunge la 6.300 de euro.

Masinile Euro 1 cu motor de 3.000 de cmc vor avea taxa de pana la 6.300 de euro si cele Euro 3 de 9.400 de euro. Pentru motorizarea de 3.000 de cmc Non Euro, taxa va urca pana la 19.000 de euro. In acest caz noua taxa este mult mai mare decat pretul de cumparare.


O pârghie importantă prin care Guvernul acţionează pentru susţinerea industriei auto, afectată de criza financiară internaţională, este modificarea legislaţiei privind taxa pe poluare, a anunţat Purtătorul de Cuvânt al Guvernului, Camelia Spătaru, la finalul şedinţei de Guvern.

„Printr-o Ordonanţa de urgenţă adoptată astăzi, Guvernul a hotărât majorarea de trei ori a cuantumului taxei pe poluare pentru toate autovehiculele înmatriculate pentru prima dată în România. Ordonanţa reia, totodată, măsura adoptată deja de Guvern pentru maşinile euro IV, respectiv scutirea de la plată pentru toate autovehiculele noi înmatriculate atât în România cât şi în celelalte state UE, după 15 decembrie 2008”, a afirmat Camelia Spătaru.

În urmă cu aproximativ două săptămâni, Guvernul a decis scutirea obligaţiei de plată, pe o perioadă de peste un an a taxei pe poluare pentru autoturismele Euro IV, înmatriculate în România sau în alte state membre, şi a căror capacitate nu depăşeşte 2.000 de cmc (centimetri cubi).

Actul normativ va fi trimis spre publicare la Monitorul Oficial după ce va primi avizul Comisiei Europene.


Executivul a hotărât, în şedinţa, majorarea primei de casare pentru stimularea înnoirii parcului auto de la 3.000 de lei noi la 3.800 lei noi (echivalentul a circa 1.000 euro), a afirmat Camelia Spătaru, purtătorul de cuvânt al Guvernului, la finalul şedinţei de Guvern.

Guvernul a avut, astfel, în vedere susţinerea industriei auto şi păstrarea locurilor de muncă din acest domeniu, în această perioadă de criză economică internaţională.

O a doua decizie care a fost luată, în şedinţa de astăzi, vizează continuarea acestui Program şi pentru anul viitor. Fondurile totale prevăzute pentru anul viitor, pentru acest program, se ridică la circa 228 milioane de lei şi provin de la Fondul pentru mediu.

vineri, 5 decembrie 2008

Guvernul tripleaza taxa auto pentru toate masinile rulate

Guvernul a decis, joi, triplarea taxei de poluare auto la achizitionarea tuturor vehiculelor second-hand de import, incepand cu 15 decembrie, si cresterea primei de casare pentru scoaterea din uz a masinilor uzate.

"Noile reglementări majorează de trei ori cuantumul taxei de poluare pentru toate autovehiculele înmatriculate pentru prima dată în România.
Ordonanţa reia totodată măsura adoptată deja de Guvern pentru maşinile Euro 4, respectiv scutirea de la plată pentru toate autovehiculele noi înmatriculate atât în România, cât şi în celelalte state ale UE după 15 decembrie 2008", a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Camelia Spătaru.

Prima de casare a fost majorată de la 3.000 lei la 3.800 lei pentru un număr de 60.000 maşini estimate că vor fi scoase din uz, bugetul total alocat acestui program fiind de 228 milioane lei, afirmă sursele citate.

Taxa auto a fost modificată la 1 iulie 2008, noua formulă prevăzând un cuantum mai mare pentru maşinile noi, însă o valoare semnificativ mai mică pentru autovehiculele vechi. După modificarea taxei auto, vânzările de maşini noi au început să scadă, iar cele de second-hand de import să crească.

Guvernul a decis, în urmă cu aproximativ trei săptămâni, prin ordonanţă de urgenţă, ca taxa de poluare auto percepută la achiziţia maşinilor noi sã fie suspendată începând cu 1 decembrie 2008, până la sfârşitul lunii decembrie 2009, pentru vehiculele Euro 4 cu motorizări de până la 2.000 centimetri cubi înmatriculate pentru prima dată în România şi în Uniunea Europeană.

Executivul a mai decis ca programul de înnoire a parcului auto să continue şi anul viitor, începând cu 1 ianuarie 2009, pentru un număr estimat al maşinilor scoase din uz de 60.000 unităţi, dublu faţă de cota stabilită pentru acest an, cu o primă de casare menţinută atunci la 3.000 lei.