joi, 30 octombrie 2008

Pericol in crestere pe soselele din Romania

Dinamica accidentelor grave, ca factor principal al dimensiunii daunelor inregistrate de piata asigurarilor auto, precum si indisciplina conducatorilor auto reprezinta numai doi factori care duc la cresterea daunalitatii si destabilizarea pietei de profil. In primele noua luni ale anului in curs, numarul accidentelor rutiere a avut o crestere de 26,24% fata de acceasi perioada a lui 2007, de la 5.785 la 7.303, potrivit sefului Directiei Politiei Rutiere, Viorel RECOSEANU.

Bilantul pentru intervalul ianuarie-septembrie 2008 anuntat de reprezentantul Politiei Rutiere indica o crestere cu 10,5% a numarului deceselor din accidente rutiere, de la 1.893, in primele noua luni ale anului anterior, la 2.094, in conditiile in care in intreg anul 2007 s-au inregistrat 2.712 decese. Totodata, numarul ranitilor grav a avut o evolutie semnificativa, de aproape 35%, de la 4.806 la 6.476.

In ceea ce priveste cauzele care au provocat accidentele, in aceasta perioada a continuat cresterea in importanta a factorilor uman si de drum fata de evenimentelor cauzate de starea tehnica a vehiculelor.

Astfel, principalii vinovati au fost soferii, in 58% din cazuri, pietonii, in 24%, iar motociclistii au cauzat 11% din accidente. In localitatile urbane s-a produs cea mai mare parte din accidente, adica 45%, in mediul rural, 32% din total, in timp ce in afara localitatilor s-au inregistrat 235 din evenimentele rutiere.

Daca Romania ocupa in 2007 ultimul loc in Uniunea Europeana in ceea ce priveste siguranta rutiera, clasament condus de franta, Portugalia si Luxemburg, evolutia bilantului accidentelor rutiere nu ofera, din pacate, perspectiva schimbarii pozitiei in acest top nici in anul 2008.
Numarul persoanelor care isi pierd viata in accidente rutiere pe soselele din Romania, calculat la un milion de locuitori, este cu 50% mai mare decat media europeana. Asadar, daca in Uniunea Europeana mor anual 86 de persoane la fiecare un milion de locuitori, in urma accidentelor rutiere de pe soselele Romaniei numarul acestora ajunge la 129 de persoane.

In anul 2007, in Romania, numarul de decese din evenimente rutiere a inregistrat o evolutie de 5,28%, pana la 2.712 de persoane, comparativ cu aproximativ 42.000 la nivelul intregii Uniuni Europene.

Totodata, statisticile s-ar putea inrautati si mai mult in absenta unei infrastructuri corespunzatoare, mai ales in mediul rural, pentru anul 2008 estimandu-se o crestere, pana la 3.000 de decese, din accidente rutiere, potrivit declaratiilor lui Marian NEDELESCU, Presedintele Asociatiei Victimelor Accidentelor de Circulatie.

joi, 23 octombrie 2008

Roviniete.ro pe Mediafax

Soferii romani care calatoresc in Ungaria si conducatorii ungari care intra cu autovehiculul pe teritoriul Romaniei vor putea achizitiona incepand cu aceasta luna www.roviniete.ro de calatorie din punctele vamale de la Nagylak şi Varsand si, ulterior, pana la sfarsitul acestei luni, si din alte puncte vamale. Vinietele vor fi eliberate pe teritoriul Romaniei, respectiv pe teritoriul Ungariei de către o societate comercială care are puncte de lucru în Cluj-Napoca, Vârşand, Kiszombor, Battonya, Nagylak, Artand, Gyula şi on-line prin intermediul site-ului www.roviniete.ro, conform discuţiilor dintre reprezentanţii guvernelor celor două ţări, din şedinţa comună organizată, marţi, la Szeged.

În Ungaria, vinieta este necesară doar pentru autostrăzi, spre deosebire de România unde rovinieta reprezintă taxa de utilizare a drumurilor naţionale.

SZEGED / 14:30, 21.10.2008
Sursa: Mediafax

duminică, 5 octombrie 2008

Noile permise de conducere

Peste câteva zile, românii vor avea un nou permis de conducere. Documentul ce va contine multe elemente de sigurantă, astfel încât sa fie aproape imposibil de falsificat, este tiparit cu cerneala invizibila.

Primele carnete de conducere vor vedea lumina tiparului pe 6 octombrie. Cei care au gândit sistemele de siguranţă ale acestui nou permis auto au "bătut" datele personalizate ale şoferului în profunzime, cu ajutorul laserului. Pe noul document apar două fotografii ale conducătorului auto, din care una este gravată laser. Mai mult, cerneala cu care este tipărit permisul auto este invizibilă, informaţiile înscrise acolo putând fi observate doar la lumina ultravioletă. De asemenea, dacă sunteţi bolnav, dacă aveţi lentile de contact sau aţi făcut modificări maşinii personale pentru că aveţi un handicap, nu mai aveţi cum să ascundeţi. Toate aceste date vor apărea pe noul carnet de conducere, starea de sănătate a şoferilor figurând sub forma unui cod de cifre.


Întrebările din mecanică, necesare

Proaspăt introduse în chestionare, întrebările din mecanică i-au nemulţumit pe candidaţi, care au spus că nu le văd rostul. Comisarul Dan Moşescu (foto), şeful Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor, a explicat: "Într-un chestionar se regăseşte o singură întrebare din mecanică. Viitorii şoferi trebuie să ştie să-şi verifice nivelul uleiului, apa, lichidul de frână, să-şi cunoască maşina".

joi, 11 septembrie 2008

Autoritatile ungare incep operatiunile de cantarire

In cursul acestei luni, autoritatile ungare vor derula un control al greutatii autovehiculelor care circula pe drumurile publice. Actiunea va implica echipe comune ale autoritatilor vamale (VPOP) si de transport (NKH), iar sanctiunea prevazuta pentru depasirea masei totale maxim autorizata fara a detine o autorizatie este de 300.000 de forinti.
Pentru a nu fi sanctionati, transportatorilor care tranziteaza Ungaria li se recomanda sa verifice greutatea vehiculelor la intrarea in Ungaria si sa solicite autorizatie speciala daca este necesar.

Asadar - atentie mare!

marți, 26 august 2008

Din nou fara amenzi la roviniete

Ministrul Transportului a dat ordin ca, pana la 1 septembrie, soferii sa nu fie amendati daca n-au rovinieta. Soferii vor putea circula din nou fara sa fie amendati pentru lipsa rovinietei, pana la 1 septembrie, din cauza problemelor cu distributia noilor modele, o astfel de decizie fiind adoptata si la finele lunii iulie, pentru aproape doua saptamani. Anuntul a fost facut de ministrul Transporturilor, Ludovic Orban.

"Având în vedere că am introdus noile modele de roviniete, am dat o dispoziţie ca până la 1 septembrie să existe toleranţă pentru amendarea celor care nu au rovinietă", a declarat ieri Orban. Ministrul a acuzat compania Petrom că, deşi are roviniete în stoc primite de la Compania de Drumuri (CNADNR) refuză să le comercializeze, pentru a forţa statul să accepte o majorare a comisionului care-i revine companiei petroliere din această afacere.

Majorarea ar fi de la 4 la 6%, iar numărul rovinitelor pe care Petrom le-ar ţine sub tejghea ar depăşi cifra de 800.000. Orban a spus că, în această situaţie, Petrom îşi bate joc de cetăţenii României şi de stat.

Compania petrolieră a replicat, informând că nu doreşte nici o majorare a comisionului şi că s-a ajuns la situaţia în care nu se găsesc roviniete pentru că acestea nu sunt livrate de CNADNR. Petrom spune că a primit doar 260.000 de roviniete, din care a distribuit către staţii, spre vânzare, peste 220.000, iar restul, care se află la sediul companiei nu sunt roviniete pentru autoturisme.

Petrom susţine că a făcut ultima comandă de roviniete către CNADNR în 12 august, dar acestea nu au fost livrate nici până în prezent, deşi ar fi trebuit transmise în zece zile.

Sursa: Cotidianul

marți, 19 august 2008

Informatii privind achitarea tarifului de utilizare a retelei de drumuri nationale din Romania

Temei legal:
- Ordonanta Guvernului nr. 15/2002 privind introducerea tarifului de utilizare a retelei de drumuri nationale din Romania, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 82/01.02.2002;
- Legea 424/2002 pentru aprobarea Ordonantei Guvernului nr. 15/2002, publicata in
Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 468/01.08.2002;
- Ordonanta Guvernului nr. 51/2004 pentru modificarea si completarea Ordonantei
Guvernului nr. 15/2002, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.
680/28.07.2004;
- Legea 415/2004 privind aprobarea Ordonantei Guvernului nr. 51/2004 pentru
modificarea si completarea Ordonantei Guvernului nr. 15/2002, publicata in Monitorul
Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 1002/01.11.2004;
- Legea 101/2007 pentru modificarea Ordonantei Guvernului nr. 15/2002 privind
introducerea tarifului de utilizare a retelei de drumuri nationale din Romania, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 275/25.04.2007;
- Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 157/2007 pentru modificarea si completarea
Ordonantei Guvernului nr. 15/2002, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 885/27.12.2007;
- Ordinul ministrului transporturilor nr. 244/2008 privind aprobarea Normelor
metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare a retelei de drumuri nationale din Romania, publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 184/11.03.2008;
Domeniu de aplicare: a)pentru circulatia pe reteaua de drumuri nationale, exclusiv cele aflate in intravilanul resedintelor de judete si al municipiilor; b)pentru toate categoriile de vehicule inmatriculate temporar sau definitiv in Romania si in
alte state, nediscriminatoriu; c)pentru persoanele fizice si juridice;

TERMENI:

vehicul = orice autovehicul rutier inmatriculat, avand cel putin doua axe, sau un
ansamblu format dintr-un autovehicul si semiremorca ori remorcile tractate de acesta;
utilizator = persoana fizica sau juridica care detine vehicule inmatriculate in Romania
(utilizatori romani) sau care detine vehicule inmatriculate in alte state (utilizatori straini)
Vehiculele de transport mixt se incadreaza in categoria vehiculelor de transport marfa.

Valabilitate:
- Atat pentru utilizatori romani cat si pentru utilizatorii straini tariful de utilizare se poate achita pentru perioade de valabilitate de 1 zi (cu exceptia autoturismelor si a vehiculelor de transport marfa cu masa totala maxima autorizata mai mica sau egala cu 3,5 tone, 7 zile, 30 zile si 12 luni de la data solicitata de utilizator.

Tarife

Tarifele stabilite conform legislatiei se aplica in functie deL: Tip vehicul / Durata de Utilizare / Tarif [EURO](TVA inclus)
Tarifele la roviniete, in timp real corelate cu cursul euro aplicat conform legislatiei se gasesc aici: http://www.roviniete.ro/roviniete-online.php

Sanctiuni:
Cuantumul amenzii contraventionale Tipul vehiculului (lei) minim maxim
- vehicule de transport marfa, cu MTMA ≥ 12,0 tone cu minimum 4 axe (inclusiv) 6.000 - 9.000 RON;
- vehicule de transport marfa, cu MTMA ≥ 12,0 tone cu maximum 3 axe (inclusiv) 4.500 - 6.000 RON;
a) vehicule de transport marfa cu 7,5 tone < MTMA < 12,0 tone
b) vehicule de transport persoane cu mai mult 23 locuri pe
scaune (inclusiv conducatorul auto) 3.500 - 4.500 RON;
a) vehicule de transport marfa, cu 3,5 tone < MTMA ≤ 7,5 tone
b) vehicule de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune (inclusiv conducatorul auto) si maximum 23 locuri pe scaune (inclusiv conducatorul auto) 2.500 - 3.500 RON;
- vehicule de transport marfa cu 0,0 tone < MTMA ≤ 3,5 tone 1.500 - 2.500 RON;
- autoturisme 500 - 1.000 RON;

Distribuitori autorizati:

o Oficii Postale apartinand Companiei Posta Romana (numai pentru utilizatorii romani) –
699 locatii;
o Statii de distributie a carburantilor auto apartinand PETROM – 451 locatii;
o Statii de distributie a carburantilor auto apartinand ROMPETROL – 111 locatii;
o Statii de distributie a carburantilor auto apartinand MOL – 122 locatii;
o Statii de distributie a carburantilor auto apartinand OMV – 72 locatii;
o Puncte de lucru apartinand SC SPEEDY DRIVER SRL – 8 locatii;
o Birouri regionale apartinand UNTRR – 12 locatii;
o SC SCALA ASSISTANCE SRL CLUJ-NAPOCA – 1 locatie (prin intermediul paginii web http://www.roviniete.ro)
o Sedii ale CNADNR: Agentii de control si incasare – 29 locatii;
Sectii de drumuri nationale – 39 locatii;
Directii regionale de drumuri si poduri – 3 locatii.

Plata:
- utilizatori romani: in lei, la cursul de schimb al zilei comunicat de Banca Nationala a Romaniei, valabil pentru ultima zi din luna anterioara achitarii tarifului (prin curs de schimb valabil pentru ultima zi din luna anterioara datei achitarii tarifului se intelege cursul de schimb comunicat de Banca Nationala a Romaniei in penultima zi lucratoare a lunii respective);
- utilizatori straini: in valute liber convertibile, cotate pe piata valutara, la echivalentul tarifului exprimat in euro, in functie de cursurile de schimb ale valutelor, comunicate de Banca Nationala a Romaniei in penultima zi lucratoare a lunii anterioare celei in care se efectueaza plata sau in lei, la cursul de schimb al zilei comunicat de Banca Nationala a Romaniei, valabil pentru ultima zi din luna anterioara achitarii tarifului;

Responsabilitati:
- pentru utilizatorii romani, responsabilitatea este a detinatorului mentionat in certificatul de inmatriculare;
- pentru utilizatorii straini, responsabilitatea este a conducatorului auto

Documente necesare:
- utilizatori romani, persoane fizice:
o certificat de inmatriculare sau carte de identitate a vehiculului in original sau
copie, dupa caz;
o documente vamale pentru vehiculele inmatriculate temporar;
o buletin sau carte de identitate a platitorului pentru intocmirea facturii, dupa caz;
- utilizatori romani, persoane juridice:
o certificat de inmatriculare sau carte de identitate a vehiculului in original sau
copie, dupa caz
o documente vamale pentru vehiculele inmatriculate temporar;
o buletin sau carte de identitate a platitorului pentru intocmirea facturii.
- utilizatori straini:
o certificat de inmatriculare sau carte de identitate a vehiculului in original sau
copie, dupa caz;
- utilizatori straini, persoane juridice:
o certificat de inmatriculare sau carte de identitate a vehiculului in original sau
copie, dupa caz;
o documente de identitate pentru intocmirea facturii.

RESPONSABILITATEA FUNCTIONARII PUNCTELOR DE DISTRIBUTIE
APARTINE INTEGRAL DISTRIBUITORULUI CU CARE CNADNR ARE INCHEIATE
CONVENTII DE DISTRIBUTIE

vineri, 15 august 2008

COD GALBEN ATENTIONARE METEOROLOGICA

In dupa-amiaza zilei de sambata, 16 august, vremea va fi caniculara in majoritatea localitatilor din sudul si estul teritoriului, astfel incat indicele de confort termic temperatura-umezeala (ITU) va depasi pragul critic de 80.

In judetele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Calarasi, Ialomita, Constanta, Tulcea, Braila, Galati, Buzau, Vrancea, Vaslui, Ilfov si Municipiul Bucuresti, valorile termice maxime vor continua sa fie frecvent de 37..38 de grade.

OBSERVATIE: In cursul zilei de sambata, in Banat, Crisana, Maramures si Transilvania, instabilitatea atmosferica va fi accentuata: vor fi averse, frecvente descarcari electrice, intensificari ale vantului ce vor avea si aspect de vijelie si, posibil, caderi de grindina.



Legenda
COD GALBEN

Fenomenele meteorologice prognozate (averse, descarcari electrice, intensificari de vant, temperaturi ridicate) sunt obisnuite pentru zona respectiva dar care temporar pot deveni periculoase pentru anumite activitati. Exista risc de cresteri de debite si niveluri.

Emitent: CNPM

miercuri, 23 iulie 2008

Fara amenzi la roviniete

Datorita introducerii noilor modele de roviniete, precum si faptului ca rovinietele-ecuson si rovinietele matca-cupon nu pot fi eliberate simultan de punctele de lucru ale aceluiasi distribuitor datorita aplicatiilor informatice diferite utilizate la eliberarea acestora, Ministerul Transporturilor a luat decizia sa suspende aplicarea amenzilor contraventionale utilizatorilor depistati fara rovinieta valabila in perioada 21.07.2008 – 31.07.2008.

Producatorul de roviniete a inceput livrarea acestora catre CNADNR, toate modelele de roviniete cu valabilitate mai mica de 12 luni (1 zi, 7 zile, 30 zile) urmand a fi repartizate in punctele de distributie, iar pentru utilizatorii care doresc achitarea tarifului de utilizare pentru o perioada de 12 luni, rovinietele-ecuson vor fi disponibile in continuare la oficiile Posta Romana pana la data la care vor fi repartizate si rovinietele matca-cupon cu valabilitate de 12 luni.

sâmbătă, 28 iunie 2008

Actualele permise de conducere si certificatele de inmatriculare vor fi schimbate

Actualele permise de conducere si certificatele de inmatriculare vor fi inlocuite treptat cu alte modele, care vor dispune de elemente suplimentare de securizare. Potrivit reprezentantilor Directiei Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), permisele si taloanele vor avea dimensiuni asemanatoare cu cele actuale, deosebirea principala constand in introducerea elementelor de securizare realizate prin inscriptionare laser. Astfel, noul permis va avea elemente variabile optic si o holograma, iar fundalul va fi securizat în zona fotografiei. Pentru scriere, vor fi folosite cerneluri vizibile si invizibile, filigran digital aplicat pe fundal si pigmenti infrarosu si fluorescenti.
Si modalitatea de eliberare a noilor documente se va modifica: dupa depunerea actelor si realizarea fotografiilor (in cazul permiselor), solicitantul va primi documentul la domiciliu. DRPCIV a demarat deja procedurile pentru incheierea unui contract cu o firma de curierat care sa livreze la domiciliul solicitantilor permisele de conducere si certificatele de inmatriculare. Sunt puse la bataie 1,5 milioane de livrari pe an in provincie, plus 500.000 pentru Bucuresti si judetul Ilfov.

luni, 9 iunie 2008

Sistem de vanzare si control electronic al rovinietelor din vara

Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR) va angaja pina in vara acestui an o firma care sa puna la punct un sistem de vinzare si control electronic al rovinietelor, a declarat vineri secretarul de stat din Ministerul Transporturilor, Septimiu Buzasu. Noul sistem, a carui forma exacta va fi stabilita de viitorul concesionar, presupune disparitia rovinietelor in forma materializata, inregistrarea intr-o baza de date a numarului de inmatriculare al autovehiculelor pentru care acestea au fost cumparate, apoi verificarea in trafic a vehiculelor prin interogarea bazei de date.

„Vom definitiva zilele acestea caietul de sarcini pentru angajarea unei firme care sa se ocupe de vinzarea electronica a rovinietelor. Nu va mai trebui sa avem la noi cuponul, iar platitorii vor figura intr-o baza centralizata de date. Verificarea se va face electronic“, spune secretarul de stat. Acesta adauga ca licitatia va avea loc „in citeva saptamini“. Firma respectiva va fi platita pe baza unui comision acordat din veniturile rezultate. Firma care va concesiona administrarea rovinietelor va avea „logistica, hardul si softul necesar“.

Din cauza subfinantarii sectorului de constructie si intretinere a drumurilor nationale, Ministerul Transporturilor isi pune speranta in viitorul concesionar. Se asteapta ca acesta sa colecteze cel putin de doua ori mai multi bani decit in prezent. Datele estimative avansate de Septimiu Buzasu arata ca veniturile anuale obtinute din rovinieta de CNADNR sint de aproximativ 150 de milioane de euro, iar un sofer din doi nu isi cumpara o rovinieta, rata evaziunii in sistem fiind in jurul a 50%. „E un procentaj total nesatisfacator, e clar ca fata de planificarea noastra a veniturilor este mai putin. Este ingrijorator si ca in ultimii doi ani nivelul veniturilor a scazut“, spune acesta. Datele arata ca Romania este, din acest punct de vedere, una dintre tarile europene cu cele mai mici venituri din vinzarea vinietelor. In 2007, Bulgaria, tara cu o populatie la jumatate din cea a Romaniei, a incasat din aceasta taxa 180 de milioane de leva (aproximativ 100 de milioane de euro), in crestere cu 30% fata de anul trecut.

Actualul mod de taxare a infrastructurii nemultumeste principala organizatie patronala a transportatorilor, anume Uniunea Nationala a Transportatorilor Rutieri din Romania (UNTRR). Organizatia protesteaza zilele acestea, cerind desfiintarea rovinietei si introducerea unei taxe doar la circulatia pe autostrazi. UNTRR a trimis Ministerului Transporturilor o lista de revendicari, in care aceasta este chiar prima solicitare. „Dorim plata rovinietei doar pentru autostrazi, nu si pentru drumurile nationale“, spune Ioan Lixandru, presedintele asociatiei. „Ca principiu, proprietarul infrastructurii este statul, si nu CNADNR, care este concesionar, si ca urmare, primul, fiind proprietar, trebuie sa asigure prin alocatii bugetare si resursele necesare intretinerii. Rovinieta a fost buna in 2002, dar nu acum, cind sintem membri UE“, spune un fost director general al CNADNR sub protectia anonimatului. Mai mult, rovinieta este folosita in prezent ca resursa de plata a salariilor de la CNADNR, printr-o interpretare la limita a OG nr. 15/2002, care precizeaza ca „sumele incasate (...) vor fi folosite in exclusivitate pentru finantarea lucrarilor de constructie, intretinere, modernizare a drumurilor nationale“.

Regula UE: taxare la kilometru si doar pe autostrazi

Regulile UE sint cu totul altele decit cele romanesti. Mai devreme de trei ani nu se schimba nimic.

Vinieta noastra se bazeaza nu atit pe recomandarile facute de Comisia Europeana in directivele CE 1999/62 si CE 2006/38, cit pe exceptiile permise de acestea. Recomandarile UE, urmate de majoritatea tarilor membre, sint taxarea infrastructurii in functie de distanta parcursa, perceperea taxelor doar pe zona cea mai dezvoltata a infrastructurii (autostrazi sau drumuri expres) si taxarea in functie de gradul de poluare a vehiculului. Alte recomandari sint ca taxele trebuie sa fie personalizate la portiunea din infrastructura folosita si ca acestea trebuie percepute in principal pentru amortizarea noilor investitii, or, rovinieta ignora toate aceste principii.

Taxarea infrastructurii are loc diferit de la tara la tara, toate modalitatile fiind insa conforme cu directivele europene. Bulgaria, singura tara membra UE cu un sistem similar cu cel romanesc, va renunta la acesta de la 1 ianuarie 2009. Compania de infrastructura rutiera din statul vecin a angajat un consultant care sa-i indice forma optima de taxare, ce va fi introdusa din 2009. Potrivit mass-media din Bulgaria, cel mai probabil, sistemul va fi unul in care taxarea se va face in functie de distanta parcursa. In anumite tari, taxa este perceputa doar la transportul de marfa peste un anumit tonaj si doar la parcurgerea autostrazilor, drumurilor expres, tunelelor, podurilor. Inelele de autostrada ocolitoare ale oraselor sint in general scutite de taxe. Facturarea traficului catre automobilisti se face cu sisteme radio sau prin satelit, care permit urmarirea distantei parcurse de un vehicul pe portiunea tarifata.

Ministerul Transporturilor roman nu vede posibila introducerea unor altfel de sisteme decit rovinieta mai devreme de trei ani, adica din momentul in care vor aparea primele autostrazi realizate in concesiune. Viitorul sistem s-ar putea baza pe o „rovinieta cu doua componente, una in functie de durata, doar pentru drumuri nationale, si alta pentru autostrazi, o taxa doar pentru autostrazi sau o taxa de acces inclusa in pretul carburantului (similara cu taxa pentru Fondul Drumurilor)“, spune secretarul de stat Buzasu.

Sursa: Cotidianul