miercuri, 29 februarie 2012

Afaceri in scadere pentru Allianz Romania

Allianz-Ţiriac Asigurări a încheiat anul 2011 cu venituri totale din prime de asigurări generale şi de viaţă de 906,3 milioane de lei, în scădere cu circa 12 procente comparativ cu anul anterior, potrivit unui comunicat al companiei. Afacerile de asigurări generale au contribuit în proporţie de 89,6% la realizarea acestor venituri, vânzările de asigurări de viaţă generând restul de 10,4% din subscrieri, se arată în comunicat.
Conform reprezentanţilor companiei, rezultatul operaţional a avut o evoluţie pozitivă, crescând cu 5,4%, până la o valoare de 7,8 milioane de lei, conform cifrelor anuale preliminate în conformitate cu Standardele Internaţionale de Contabilitate.
Rangam Bir, CEO Allianz-Ţiriac Asigurări, a declarat că rămâne mai degrabă prudent în ceea ce priveşte aşteptările pentru 2012: "Considerăm că stabilizarea indicatorilor de venituri din prime este un obiectiv realizabil, chiar în contextul în care incertitudinile privind evoluţiile economiei şi ale pieţelor financiare globale nu s-au risipit. O eventuală îmbunătăţire, fie ea şi timidă, a situaţiei macroeconomice din România ne va permite să ne atingem ţintele concrete de dezvoltare pe care ni le-am propus pentru anul în curs.
Cât priveşte profitabilitatea, suntem mai optimişti. Mizăm, fără echivoc, pe o îmbunătăţire a randamentelor activităţilor pe care le desfăşurăm".
Sursa: Bursa

marți, 28 februarie 2012

Telefoane pentru starea drumurilor

Comandamentului Central de Iarna pune la dispozitia soferilor care nu-si pot amana deplasarile trei numere de telefon, 021.9360, 021. 264.33.33 si 021.264.33.34, la care pot solicita informatii asupra conditiilor meteo si de drum pentru rutele dorite.

Politistii ii sfatuiesc pe conducatorii auto ca, inainte de a porni la drum, sa-si echipeze corespunzator masina pentru sezonul rece si sa se informeze in privinta traseului pe care urmeaza sa-l parcurga, apeland unul dintre numerele de telefon ale Comandamentului Central de Iarna (mentionate mai sus).

De asemenea, Politia Rutiera recomanda conducatorilor auto sa adopte o maniera calma de conducere, fara bruscarea comenzilor vehicululelor, sa efectueze fiecare manevra doar dupa o temeinica asigurare, sa utilizeze preponderent frana de motor si sa evite efectuarea depasirilor, care in asemenea conditii meteo-rutiere se dovedesc extrem de periculoase.

Turistii blocati din cauza viscolului pot suna la linia telverde 0800.86.82.82.
Situatia drumurilor nationale poate fi consultata aici!

Dispecerat Drumuri Naţionale primiti informaţii privind situaţia drumurilor naţionale si informaţii privind restricţiile de circulaţie şi variante de ocolire.

TELEFOANE DISPONIBILE:
021/9360
021/2643333
021/2643334
Email: dispecerat@andnet.ro

luni, 30 ianuarie 2012

Cum platesc o amenda de rovinieta?

Stiu - din propria experienta - ca e dificil sa achiti o eventuala amenda de rovinieta. Din pacate e compusa din doua parti - ambele fiind obligatorii:

1. Amenda contraventionala se achita in termen de 15 zile de la data comunicarii la sediul contravenientului, la unitatile TREZORERIEI STATULUI, ca venit la bugetul de stat.

2. Contravaloarea tarifului de despagubire se achita in contul Directiei Regionale de Drumuri si Poduri de care apartine judetul in care s-a savarsit infractiunea. Mai jos regasiti toate datele DRDP-urilor din tara.

Contravenientul are obligatia sa comunice plata amenzii la CESTRIN, B-dul Iuliu Maniu nr. 401A, sector 6, Bucuresti.

Model proces verbal de amenda rovinieta aici!
Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Bucureşti
021.318.66.94
021.318.66.95
021.318.67.04
Bucureşti, bdul Iuliu Maniu nr. 401A, sector 6

Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Craiova
0251.408.722
0251.482.231
Craiova, calea Severinului nr. 17, jud. Dolj

Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara
0256.309.603
0256.309.632
Timişoara, str. Coriolan Baran nr. 18, jud. Timiş

Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Cluj Napoca
0264.432.537
0264.432.446
Cluj Napoca, str. Decebal nr. 128, jud. Cluj

Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Braşov
0268.547.684
0268.547.695
Braşov, str. Mihail Kogălniceanu nr. 13, bl. C2, sc. 1, jud. Braşov

Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Iaşi
0232.214.430
0232.214.432
Iaşi, str. Gh. Asachi nr. 19, jud. Iaşi

Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Constanţa
0241.584.562
0241.584.371
Constanţa, prelungirea Traian fn, jud. Constanţa

sâmbătă, 28 ianuarie 2012

HELP!

BOSCA MIRCEA IOAN
RO 40 BTRL 0130 1201 5850 68XX
BANCA TRANSILVANIA

Cont de donatii pentru prietenul nostru!
Urmeaza inca o operatie pe creier!

Pentru un om minunat!

HELP!!!!!!!!!!

joi, 26 ianuarie 2012

Lista drumurilor blocate din cauza zapezii

Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române, circulaţia rutieră este blocadă pentru deszăpezire pe următoarele drumuri:

* DN1 Bucureşti- Ploieşti
* DN1 A Bucureşti-Braşov
* DN2 Bucureşti-Urziceni
* DN 3 Bucureşti-Călăraşi
* DN4 Bucureşti-Olteniţa
* DN 5 Bucureşti-Giurgiu
* DN 7 Bucureşti-Piteşti

Drumurile judeţene blocate din cauza carosabilului acoperit cu zăpadă:

* 200B între localităţile Tunari-Baloteşti
* 200 Ştefăneştii de Jos - Dascălu
* 100 Otopeni, Tunari, Afumaţi
* 101B Lipia, Merii Petchii, Nuci
* 101C Lipia-Căldăruşani
* 401 Berceni-Vidra
* Drumul Comunal 27 Moara Domnească-Găneasa.

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ilfov recomandă conducătorilor de vehicule să nu plece la drum, deoarece viscolul şi vizibilitatea redusă îi pot pune în pericol.

miercuri, 25 ianuarie 2012

CERERE SCHIMBARE NUMAR DE INMATRICULARE ROVINIETA




MODEL CERERE CU CARACTER INFORMATIV

CATRE:
Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania S.A.


C E R E R E CORECTIE NUMAR DE INMATRICULARE


D-l/ D-na/ S.C. ______________________________, cu domiciliul/sediul in localitatea
________________________, str. _______________________, nr. _____, bl. ____, sc. ____, ap.
__________________, judet/sector ____________________, Cod unic de inregistrare _____________________, numar de ordine de la Registrul Comertului _____________________, in calitate de utilizator al vehiculului cu numarul de inmatriculare ________________, prin prezenta va adresez rugamintea de a efectua corectia acestuia in baza de date cu roviniete valabile, avand in vedere ca la momentul achitarii tarifului de utilizare a fost inscris eronat numarul de inmatriculare _____________ .

Anexez la prezenta cerere, in copie:

  • documentul “copie client”, eliberat pentru numarul de inmatriculare eronat;
  • certificatul de inmatriculare/ cartea de identitate a vehiculului, din care reiese numarul de inmatriculare corect;
  • documentul care atesta plata tarifului de utilizare (rovinieta) pentru numarul de inmatriculare eronat.


Inteleg ca:

- prin utilizator, in sensul OG nr.15/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, se intelege persoana fizica sau juridica inscrisa in certificatul de inmatriculare, care are in proprietate sau care poate folosi vehiculul in baza unui drept legal;
- efectuarea corectiei numarului de inmatriculare in baza de date cu roviniete valabile se efectueaza numai in conditiile prevazute la alin.(3) - alin.(8) ale art. 9 din Normele metodologice pentru aplicarea de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. a tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere, aprobate prin O.M.T. nr. 611/2015, cu modificarile si completarile ulterioare;
- rovineta nu se considera a fi valabila pentru numarul de inmatriculare corect pana la confirmarea, in scris, de catre CNADNR SA a efectuarii modificarii in baza de date.


Data___________________
Semnatura/ Stampila____________________

Va rog sa-mi comunicati raspunsul dvs. prin posta la adresa inscrisa in certificatul de inmatriculare/cartea de identitate a vehiculului, sau prin e-mail/fax………..……...…………….



Comunicat cu privire la rovinieta

Compania Natională de Autostrăzi si Drumuri Nationale din România le reaminteste
conducătorilor auto că în cazul schimbării numărului de înmatriculare al vehiculului, rovinieta îsi mentine valabilitatea numai în conditiile în care utilizatorul solicită efectuarea modificării în baza de date, în scris, la Compania Natională de Autostrăzi si Drumuri Nationale din România S.A.
Pentru efectuarea modificării, utilizatorul se va prezenta la unul din punctele de lucru ale CNADNR cu cerere scrisă, conform formularului-tip si cu cartea de identitate a autovehiculului în copie si original. Tariful de modificare a numărului de înmatriculare în baza de date este de 24,8 lei, cu TVA inclus, pentru fiecare număr modificat.
Tariful de utilizare a retelei de drumuri nationale din România (rovinieta) se aplică utilizatorilor români si străini pentru toate vehiculele detinute de acestia, înmatriculate temporar sau definitiv, care circulă pe reteaua de drumuri nationale din România. Tariful de utilizare nu se aplică pentru sectoarele de drumuri nationale aflate în interiorul resedintelor de judet si al municipiilor, precum si între indicatoarele rutiere de intrare/iesire, în/din acestea.
De asemenea, CNADNR mentionează că fapta de a circula fără a detine rovinietă valabilă constituie contraventie si se sanctionează cu amendă, utilizatorul având obligatia de a achita pe lângă aceasta si un tarif de despăgubire, conform prevederilor Ordonantei Guvernului nr.15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare si tarifului de trecere pe reteaua de drumuri nationale din România, cu modificările si completările ulterioare.
Reamintim că achitarea tarifului de utilizare a retelei de drumuri nationale din România se face în punctele de distributie apartinând distribuitorilor autorizati si la subunitătile CNADNR.

Biroul de Comunicare al CNADNR-SA

luni, 16 ianuarie 2012

Cum cumpar rovinieta de la terminalele QIWI?

Cum cumpar rovinieta de la terminalele QIWI?
Partenerul nostru - QIWI - prin terminalele de incasari cash din toata tara, pune la dispozitia utilizatorilor o modalitate comoda de a achita taxa de drum - ROVINIETA.

Lista de terminale QIWI din toata tara se gaseste aici!
Mai jos aveti pasii pe care trebuie sa-i urmati in procesul de comanda.
Simplu si rapid!









Rovinieta o primiti automat - in maxim 30 de minute - prin email.
Enjoy!

Cum cumpar rovinieta de la terminalele ZEBRA PAY?

Cum cumpar rovinieta de la terminalele ZEBRA PAY?
Partenerul nostru - ZEBRA PAY - prin terminalele de incasari cash din toata tara, pune la dispozitia utilizatorilor o modalitate comoda de a achita taxa de drum - ROVINIETA.

Lista de terminale ZebraPay din toata tara se gaseste aici!
Mai jos aveti pasii pe care trebuie sa-i urmati in procesul de comanda.
Simplu si rapid!






Rovinieta o primiti automat - in maxim 30 de minute - prin email.
Enjoy!