joi, 10 mai 2007

Rovinieta, disponibila fractionat

Rovinieta poate fi cumparata fractionat, pentru sapte zile, o luna, trei luni, sase luni si un an. Taxa de utilizare a drumurilor nationale, in sistemul de rovinieta, va putea fi achitata, incepind cu jumatatea lunii mai 2007, si pentru perioade mai mici de un an, respectiv pentru sapte zile, treizeci de zile, trei, sase si 12 luni.

Desi vinieta fractionata ar trebui sa poata fi achizitionata imediat, aceasta nu se va intimpla deoarece este necesara reinnoirea contractelor semnate de Compania de Autostrazi si Drumuri Nationale cu distribuitorii de roviniete, spune Sorin Sirbu, director general pentru infrastructura rutiera in Ministerul Transporturilor. Acesta estimeaza ca va mai dura doua saptamini pina cind rovinietele fractionate vor putea fi cumparate. „Trebuie schimbate contractele, formele rovinietelor pentru a fi permisa grafic marcarea perioadei de valabilitate. Probabil ca noile roviniete nu se vor putea achizitiona imediat“, spune acesta.

Mai mult, din cauza numarului mai mare de roviniete care trebuie eliberate in perioada imediat urmatoare, CNADNR va comercializa si roviniete aflate in stoc, care vor avea inscriptionati anii 2005 sau 2006 pina la eliberarea unui nou contingent care sa aiba inscris anul 2007.

Valabilitatea rovinietei este trecuta pe documentul care atesta plata, respectiv bonul fiscal, chitanta sau factura, care trebuie pastrate de utilizatori la bordul vehiculului. Lipsa chitantei, chiar si in conditiile in care rovinieta este aplicata pe parbriz, conduce, in cazul verificarilor, la anularea valabilitatii acesteia, precum si la aplicarea sanctiunilor contraventionale de catre personalul abilitat pentru efectuarea controlului, se mai arata intr-un comunicat al CNADNR.

Utilizatorii de roviniete inscrise cu anii 2005/2006 nu vor fi amendati contraventional daca rovinietele se incadreaza in perioada de valabilitate inscrisa pe documentul de plata.

Cuantumul amenzilor aplicate pentru neachitarea taxei de drum va fi cuprins intre trei si 4,5 milioane lei in cazul autoturismelor, intre 15 si 25 de milioane de lei pentru microbuze, intre 30 si 45 de milioane de lei pentru autocare si intre zece si 70 de milioane de lei in cazul vehiculelor destinate transportului de marfa.

Cit costa?

Taxa pentru o zi, in cazul autoturismelor, va fi echivalentul in lei a 0,6 euro, indiferent de clasa de poluare. Pentru sapte zile, vinieta va costa trei euro, la motoare non-Euro, 2,4 euro la Euro 1 si 1,8 euro pentru motoare Euro 2 sau mai putin poluante. Vinieta pentru o luna va costa sase euro pentru cele mai poluante autoturisme, 4,8 euro pentru Euro 1 si 3,6 euro pentru restul, iar cea pe sase luni, in ordinea de mai sus, 15, 12 si, respectiv, noua euro. Vinieta valabila pentru un an ramine cu pretul neschimbat cel putin pina la 1 ianuarie 2008, cind se va scumpi cu aproximativ 66%. Un caz special este cel al vinietei valabile pentru trei luni, care nu este tarifata deocamdata deoarece vechea legislatie nu o accepta, iar cea noua, desi o permite, nu precizeaza pretul acesteia.


Sursa: Cotidianul

miercuri, 21 martie 2007

Asiguratul fata in fata cu fata Morgana

In urmatoarele randuri voi relata experienta mea si a multora dintre noi, nevoiti sa foloseasca asigurarea CASCO, in urma nefericitului eveniment. As avea indrazneala sa descriu urmatoarele ca pe un mic ghid. Daca e asa sau nu, veti spune voi.
Din diverse motive, am fost sau nu vinovat, nimeni nu stie, gasesc intr-o superba dimineata un autograf dat cu cuiul pe superba si relativ noua vopsea de pe autoturismul personal. Ma incearca mii de sentimente. Secvente cu mine si faptasul singuri in aceeasi camera imi trec fulgerator prin cap. Cu siguranta secventele sunt insotite si de tipetele de durere ale acestuia. Dupa ce realizez ca nu pot banui pe nimeni si ca nu e nimic neobisnuit in asta, ca doar Romania ne e tara, iar capra vecinului trebuie sa moara, daca nu cel putin sa sufere, incep sa ma gandesc cum sa indrept situatia. Din fericire sunt posesorul unei asigurari CASCO, deci nu voi suporta dauna. Un lucru bun. Insa de la a fi posesorul unei asigurari si pana la a te bucura de avantajele acesteia e un drum lung. Inca o data traim in Romania. Va rog sa nu uitati acest aspect pe parcursul povestirii.
Ca orice eveniment si acesta trebuie declarat la politie. Merg la sectia de accidente usoare din raza cartierului meu. Acolo ma intampina un rand, care imi aduce aminte de coada la lapte de pe vremea raposatului. Se spun cuvinte grele, deoarece aici ajung si cei care sunt implicati in tamponari usoare si carora li se pare ca celalalt e vinovat intotdeauna. Prin aceasta aglomeratie aflu ba de la unul, ba de la altul, ca e nevoie sa iau un formular, pe care sa il completez cu datele personale, datele autoturismului si cu descrierea evenimentului. Actele necesare:
-permis de conducere;
-buletin;
-carte de identitate auto;
-certificat de inmatriculare;
-asigurare casco.
Completez declaratia si ma asez frumos la rand. Dupa 30 de minute randul se miscase doar cu doua personae din 20. Dupa un calcul matematic si avand in vedere ca eu eram al douazecilea, incep sa ma treaca frigurile si caldurile alea mari. Insa nu e tot. Un binevoitor ma intreaba: „ce numar ai la declaratie?”. „170”, zic. Rade cu pofta: „Pai degeaba stai acum la rand ca deabia a intrat numarul 68.” Cum? „Da! Restul vin pe parcurs ca sunt ba pe acasa, ba pe afara. Iti recomand sa te intorci cam in trei patru ore.” De precizat ca era ora 20.00, cand se intamplau toate astea.
Incercat de o foame deosebita, ma indrept inspre casa. Dupa o cina in fuga si un film prost(ca la pro tv) se face ora 12.00 (00.00) Ma urc in masina si ma duc inapoi la sectia de politie, unde timpul parca ramasese in loc. La fel de multi oameni. Din fericire nu erau aceeasi ca mai devreme. Identific persoana cu numarul de ordine anterior numarului meu si dupa o jumatate de ora de asteptat imi vine randul. Aici a durat cam 15-20 de minute. In sfarsit am autorizatie de reparatie si cu ea pot merge la societatea de asigurare sa declar evenimentul. Aflasem in cursul zilei ca maine constatatorul de dauna de la societatea mea de asigurare se afla la un service din apropierea casei si ca il pot gasi acolo incepand cu ora 09.00 Cuma eram deja patit, a doua zi la 08.00 eram prezent la service. La acea ora m-am inscris pe lista de ordine(normal ca e o lista, nu va mai mirati). Eram persoana cu numarul 16. Dupa alte doua ore de asteptari imi vine randul. Inca o descriere a accidentului, pe formularul societatii de asigurare de data asta. Sunt inarmat cu actele de mai sus, plus autorizatia de reparatie pentru care am suferit cu o seara inainte. Se face constatarea. Cu actul eliberat de inspectorul de daune trebuie sa merg la un service autorizat sa-mi repare masina(specializat pe marca respectiva de masina), dar care sa aiba si decontare directa cu societatea de asigurari, adica reparatia sa o plateasca societatea de asigurari direct in contul acestora, fara ca eu sa intervin in vreun fel in acest proces(in afara de spaga din service, bineinteles).
Am ales unitatea service autorizata din lista agreata de societatea de asigurari. Merg acolo cu gandul sa las masina la reparat, insa surpriza: imi trebuie programare deoarece sunt foarte aglomerati. Imi fac si programare: peste 2 saptamani(mai devreme nu se putea).
Soseste termenul si merg sa las masina in service. Mi se spune ca in trei zile este gata. Perfect, imi zic. Dupa trei zile ma intorc la locul cu pricina, insa am parte de o noua provocare. Masina ma astepta reparata in curte, dar nu o pot lua. “Nu a sosit acceptul de plata de la societatea dumneavoastra de asigurare pentru lucrarea efectuata de noi”, mi se spune de catre persoana de la relatii cu clientii. Din nou in impas: ce sa fac? “Pai trebuie sa vorbiti la societatea de asigurare sa ne trimita aceptul de plata, altfel nu va putem da masina”. Norocul meu ca incheiasem asigurarea prin intermediul unei societati de brokeraj. Sun la dansii si le povestesc situatia. Mi se cer datele asigurarii. Dupa 2 ore de asteptare in service soseste si faxul de la societatea de asigurare. Cel de la relatii cu clientii e plin de uimire: “Nu stiu ce ati facut, dar de obicei asteaptam cel putin doua trei zile pentru un accept de plata.” Ii raspund mandru: “Pai eu am broker!”. Raspunsul se rezuma la un „Aaaaaa!” exclamativ. Restul il banuiti si singuri.
Sa recapitulam:

1.In cazul unei avarii cu autor necunoscut trebuie sa obtineti autorizatie de reparatie de la politie.
2.In cazul unui accident auto aveti nevoie de procesul verbal, in care sa se specifice clar vinovatul accidentului.
3.Aflati de la brokerul dumneavoastra programul de constatari al societati la care aveti asigurarea CASCO.
4.Cu actul eliberat de organul de politie mergeti sa efectuati constatarea.
5.Dupa constatare urmeaza sa va programati la service-ul autorizat si acceptat de asigurator.
6.Inainte sa mergeti sa va luati masina de la service, dati un telefon la acestia si aflati daca a venit sau nu acceptul de plata. Dacu nu, sunati din nou brokerul si rugati-l sa se intereseze de situatie.
7. Conduceti prudent pentru a evita cat mai mult punctele 1-6!

Bafta!



Created by Dan Cobeanu - Bucharest, 18.03.2007

luni, 19 martie 2007

Asiguratul fata in fata cu fata Morgana

In urmatoarele randuri voi relata experienta mea si a multora dintre noi, nevoiti sa foloseasca asigurarea CASCO, in urma nefericitului eveniment. As avea indrazneala sa descriu urmatoarele ca pe un mic ghid. Daca e asa sau nu, veti spune voi.
Din diverse motive, am fost sau nu vinovat, nimeni nu stie, gasesc intr-o superba dimineata un autograf dat cu cuiul pe superba si relativ noua vopsea de pe autoturismul personal. Ma incearca mii de sentimente. Secvente cu mine si faptasul singuri in aceeasi camera imi trec fulgerator prin cap. Cu siguranta secventele sunt insotite si de tipetele de durere ale acestuia. Dupa ce realizez ca nu pot banui pe nimeni si ca nu e nimic neobisnuit in asta, ca doar Romania ne e tara, iar capra vecinului trebuie sa moara, daca nu cel putin sa sufere, incep sa ma gandesc cum sa indrept situatia. Din fericire sunt posesorul unei asigurari CASCO, deci nu voi suporta dauna. Un lucru bun. Insa de la a fi posesorul unei asigurari si pana la a te bucura de avantajele acesteia e un drum lung. Inca o data traim in Romania. Va rog sa nu uitati acest aspect pe parcursul povestirii.
Ca orice eveniment si acesta trebuie declarat la politie. Merg la sectia de accidente usoare din raza cartierului meu. Acolo ma intampina un rand, care imi aduce aminte de coada la lapte de pe vremea raposatului. Se spun cuvinte grele, deoarece aici ajung si cei care sunt implicati in tamponari usoare si carora li se pare ca celalalt e vinovat intotdeauna. Prin aceasta aglomeratie aflu ba de la unul, ba de la altul, ca e nevoie sa iau un formular, pe care sa il completez cu datele personale, datele autoturismului si cu descrierea evenimentului. Actele necesare:
-permis de conducere;
-buletin;
-carte de identitate auto;
-certificat de inmatriculare;
-asigurare casco.
Completez declaratia si ma asez frumos la rand. Dupa 30 de minute randul se miscase doar cu doua personae din 20. Dupa un calcul matematic si avand in vedere ca eu eram al douazecilea, incep sa ma treaca frigurile si caldurile alea mari. Insa nu e tot. Un binevoitor ma intreaba: „ce numar ai la declaratie?”. „170”, zic. Rade cu pofta: „Pai degeaba stai acum la rand ca deabia a intrat numarul 68.” Cum? „Da! Restul vin pe parcurs ca sunt ba pe acasa, ba pe afara. Iti recomand sa te intorci cam in trei patru ore.” De precizat ca era ora 20.00, cand se intamplau toate astea.
Incercat de o foame deosebita, ma indrept inspre casa. Dupa o cina in fuga si un film prost(ca la pro tv) se face ora 12.00 (00.00) Ma urc in masina si ma duc inapoi la sectia de politie, unde timpul parca ramasese in loc. La fel de multi oameni. Din fericire nu erau aceeasi ca mai devreme. Identific persoana cu numarul de ordine anterior numarului meu si dupa o jumatate de ora de asteptat imi vine randul. Aici a durat cam 15-20 de minute. In sfarsit am autorizatie de reparatie si cu ea pot merge la societatea de asigurare sa declar evenimentul. Aflasem in cursul zilei ca maine constatatorul de dauna de la societatea mea de asigurare se afla la un service din apropierea casei si ca il pot gasi acolo incepand cu ora 09.00 Cuma eram deja patit, a doua zi la 08.00 eram prezent la service. La acea ora m-am inscris pe lista de ordine(normal ca e o lista, nu va mai mirati). Eram persoana cu numarul 16. Dupa alte doua ore de asteptari imi vine randul. Inca o descriere a accidentului, pe formularul societatii de asigurare de data asta. Sunt inarmat cu actele de mai sus, plus autorizatia de reparatie pentru care am suferit cu o seara inainte. Se face constatarea. Cu actul eliberat de inspectorul de daune trebuie sa merg la un service autorizat sa-mi repare masina(specializat pe marca respectiva de masina), dar care sa aiba si decontare directa cu societatea de asigurari, adica reparatia sa o plateasca societatea de asigurari direct in contul acestora, fara ca eu sa intervin in vreun fel in acest proces(in afara de spaga din service, bineinteles).
Am ales unitatea service autorizata din lista agreata de societatea de asigurari. Merg acolo cu gandul sa las masina la reparat, insa surpriza: imi trebuie programare deoarece sunt foarte aglomerati. Imi fac si programare: peste 2 saptamani(mai devreme nu se putea).
Soseste termenul si merg sa las masina in service. Mi se spune ca in trei zile este gata. Perfect, imi zic. Dupa trei zile ma intorc la locul cu pricina, insa am parte de o noua provocare. Masina ma astepta reparata in curte, dar nu o pot lua. “Nu a sosit acceptul de plata de la societatea dumneavoastra de asigurare pentru lucrarea efectuata de noi”, mi se spune de catre persoana de la relatii cu clientii. Din nou in impas: ce sa fac? “Pai trebuie sa vorbiti la societatea de asigurare sa ne trimita aceptul de plata, altfel nu va putem da masina”. Norocul meu ca incheiasem asigurarea prin intermediul unei societati de brokeraj. Sun la dansii si le povestesc situatia. Mi se cer datele asigurarii. Dupa 2 ore de asteptare in service soseste si faxul de la societatea de asigurare. Cel de la relatii cu clientii e plin de uimire: “Nu stiu ce ati facut, dar de obicei asteaptam cel putin doua trei zile pentru un accept de plata.” Ii raspund mandru: “Pai eu am broker!”. Raspunsul se rezuma la un „Aaaaaa!” exclamativ. Restul il banuiti si singuri.
Sa recapitulam:

1.In cazul unei avarii cu autor necunoscut trebuie sa obtineti autorizatie de reparatie de la politie.
2.In cazul unui accident auto aveti nevoie de procesul verbal, in care sa se specifice clar vinovatul accidentului.
3.Aflati de la brokerul dumneavoastra programul de constatari al societati la care aveti asigurarea CASCO.
4.Cu actul eliberat de organul de politie mergeti sa efectuati constatarea.
5.Dupa constatare urmeaza sa va programati la service-ul autorizat si acceptat de asigurator.
6.Inainte sa mergeti sa va luati masina de la service, dati un telefon la acestia si aflati daca a venit sau nu acceptul de plata. Dacu nu, sunati din nou brokerul si rugati-l sa se intereseze de situatie.
7. Conduceti prudent pentru a evita cat mai mult punctele 1-6!

Bafta!



Created by Dan Cobeanu - Bucharest, 18.03.2007

miercuri, 7 martie 2007

Asigurarea Medicala de Calatorie

Atunci cand organizam o calatorie in afara tarii trebuie sa avem in vedere
anumiti factori care tin de siguranta noastra. Intre acesti factori se
numara si o asigurare medicala prin care sa fim feriti de eventualele
neplaceri ale unui accident produs in afara granitelor tarii.
Pe situl http://www.asigur.com exista o oferta diversificata de astfel de
produse cu tarife comparate de la mai multe societati de asigurare.

De ce avem nevoie de o astfel de asigurare?

Toate tipurile de asigurare includ prestarea urmatoarelor servicii:

a)asigurarea de sanatate;
b)asigurarea de accident;
c)transportul în România al Asiguratului organizat de Societate.

Putem preveni ca o calatorie turistica sa se transforme intr-un cosmar
datorita unor evenimente neplacute ce se pot intampla oricui.
O astfel de asigurare acopera cheltuielile medicale prestate de catre o
unitate spitalicesca de pe teritoriul tarii in care calatorim fara ca noi sa
platim din buzunarul propriu.

Evenimente asigurate: accident sau boala, mai jos definite, survenite în
timpul calatoriei în afara granitelor tarii, care impun tratament medical
curativ, imperios necesar pentru continuarea calatoriei sau sejurului, ori
înapoierea în România;

Accidentul este un eveniment datorat unei cauze fortuite, violente si
exterioare, care produce vatamari corporale ce pot fi stabilite în mod
obiectiv si care pericliteaza viata sau efectuarea normala a calatoriei ori
are ca rezultat decesul;
Boala este îmbolnavirea survenita neasteptat si imprevizibil, constatata de
o autoritate medicala competenta, si care împiedica continuarea normala a
calatoriei;

Iata deci o serie de riscuri pe care le putem preveni prin incheierea unei
asigurari medicale de calatorie inainte de a pleca din tara.

Exista o serie de companii de asigurare recunoscute international care ofera
astfel de servicii, iar tarifele le puteti gasi in mod comparat pe situl
www.asigur.com care vine astfel in ajutorul dumneavoastra oferindu-va
posibilitatea sa va calculati online costurile legate de o astfel de
asigurare de la mai multe companii de asigurare de top din Romania.

marți, 6 martie 2007

Cum identific clasa de poluare EURO?

Cum stabilesc categoria de poluare, în scopul achizitionarii rovignetei?
Conform prevederilor Ordonantei de Guvern nr. 15/2002 si a normelor metodologice de aplicare ale acesteia date de O.M.L.P.T.L. 1433/2002 începând cu 01.01.2005 pentru toate tipurile de autovehicule omologate în România se va plati de catre proprietarii acestora un tarif de utilizare a infrastructurii de transport rutier. Pentru toate autovehiculele de transport marfa, având masa total maxima autorizata de peste 12 tone inclusiv, tarifele de utilizare a infrastructurii de transport rutier se aplica în functie de numarul de osii ale autovehiculului si de emisiile poluante. Pentru toate autovehiculele de transport marfa având masa total maxima autorizata sub 12 tone si pentru toate autovehiculele de transport persoane, indiferent de masa total maxima autorizata, tarifele de utilizare a infrastructurii de transport rutier se aplica în functie de tipul autovehiculului si de emisiile poluante.

Gradul de poluare chimica este codificat în numarul de omologare la rubrica 5 din Cartea de Identitate a Vehiculului (C.I.V.), respectiv la rubrica 10 din Certificatul de Înmatriculare al Autovehiculului.

Astfel, vehiculele NON EURO au ultimele doua caractere din numarul de omologare numerice.

Dat fiind faptul ca legislatia româna a aplicat reglementarile cu privire la normele de poluare chimica conform directivelor europene începând cu 1998 ("EURO 2"), pâna în acel moment conditiile tehnice de omologare fiind restrictionate doar de vechimea de fabricatie a autovehiculului conform HG 594/1991, în cartile de identitate nu exista o codificare a gradului de poluare "EURO 1". Pentru vehiculele omologate în Europa gradul de poluare generic numit "EURO 1" este reglementat de Directivele 91/441 CEE, respectiv 91/542A CEE acestea fiind aplicabile pentru omologare de tip începând cu anul 1992. Pentru aceste autovehicule dupa identificarea efectuata la Registrul Auto Român, la cererea proprietarilor, în cazul în care gradul de poluare chimica este superior celui din cartile de identitate, acestea vor fi modificate conform clasei de emisii poluante pe care o respecta.

Dorim sa precizam ca autovehiculele ce intra în categoria "EURO 1" si/sau "EURO 2" ale caror motoare cu ardere interna sunt cu aprindere prin scânteie trebuie sa aiba sistemul de alimentare cu combustibil prin injectie sau carburator electronic si sa fie dotate cu catalizator si sonda lambda. Aceste conditii trebuiesc îndeplinite simultan.

Autovehiculele având nivelul de poluare generic numit "EURO 2" sau superior acestuia sunt codificate în numarul de omologare din C.I.V. prin ultimele doua caractere, alfanumerice, codificarea acestora fiind decriptata în tabelul de mai jos:
Clasa de emisii poluante
Codificarea data de ultimele doua caractere ale numarului de omologare

EURO 2 - X1, X2, X3, X4, X5, X6, Y1, Y2, Y3

EURO 3 - D3, E3, R3

EURO 4 - E4, R4

Modificarea în C.I.V., dupa identificarea autovehiculului se poate efectua la oricare dintre reprezentantele R.A.R.

Sursa: Registrul Auto Roman(R.A.R.)

Detalii despre rovignete pe www.rovignete.ro

marți, 20 februarie 2007

Rovigneta, taxa de drum

Pe langa asigurari, pentru a putea circula linistiti in Romania, avem nevoie de asa-numita rovigneta, respectiv taxa de drum din Romania.
Valabilitate: pentru utilizatori romani: numai pentru 12 luni de la data declarata (ex. 30 aprilie 2005÷ 29 aprilie 2006); pentru utilizatori straini: una zi*), 7 zile, 30 de zile, 6 luni, 12 luni de la data declarata
*) se elibereaza numai pe sensul de iesire din Romania si la statiile de distributie a carburantilor auto cu care CNADNR are incheiate Conventii.

Tarife anuale:
în functie de categoria vehiculului, masa totalã maximã autorizatã (mtma) si emisiile poluante NonEuro/Euro I/Euro II si peste:

- TURISME: 24,0/21,0/16,8 €
- MICROBUZE: 216,0/210,0/204,0 €
- AUTOCARE: 510,0/450,0/390,0 €
- Marfã, mtma < 3,5 t: 90,0/78,0/60,0 €
- Marfã, 3,5 t ≤ mtma < 7,0 t: 240,0/228,0/210,0 €
- Marfã, 7,0 t ≤ mtma < 12,0 t: 540,0/480,0/420,0 €

în functie de masa totalã maximã autorizatã (mtma), numãrul de axe si emisiile poluante NonEuro/Euro/ Euro II si peste:

- Marfã, mtma ≥ 12,0 t, max. 3 axe: 576,0/510,0/450,0 €
- Marfã, mtma ≥ 12,0 t, min. 4 axe: 930,0/840,0/750,0 €

Sanctiuni:
- turisme: 3,0÷4,5 mil. lei
- microbuze: 5÷25 mil. lei
- autocare: 30÷45 mil. lei
- marfã, mtma < 3,5 t: 10÷15 mil. lei
- marfã, 3,5 t ≤ mtma < 7,0 t: 15÷25 mil. lei
- marfã, 7,0 t ≤ mtma < 12,0 t: 25÷40 mil. lei
- marfã, mtma ≥ 12,0 t, max. 3 axe: 35÷55 mil. lei
- marfã, mtma ≥ 12,0 t, min. 4 axe: 45÷70 mil. Lei

Distribuitori:
utilizatori romani:

Oficii Postale apartinand Companiei Posta Romana;
Filiale apartinand CEC – SA;
Statii de distributie a carburantilor auto apartinand PETROM;
Statii de distributie a carburantilor auto apartinand ROMPETROL;
Statii de distributie a carburantilor auto apartinand MOL;
Statii de distributie a carburantilor auto apartinand OMV;
Statii de distributie a carburantilor auto apartinand LUKOIL;
Statii de distributie a carburantilor auto apartinand FIX OIL;
Statii de distributie a carburantilor auto apartinand AGROTRANSPORT Bihor;
Sedii ale CNADNR: Agentii de control si incasare
Sectii de drumuri nationale
Directii regionale de drumuri si poduri

utilizatori straini:

Filiale apartinand CEC – SA;
Statii de distributie a carburantilor auto apartinand PETROM;
Statii de distributie a carburantilor auto apartinand ROMPETROL;
Statii de distributie a carburantilor auto apartinand MOL;
Statii de distributie a carburantilor auto apartinand OMV;
Statii de distributie a carburantilor auto apartinand LUKOIL;
Statii de distributie a carburantilor auto apartinand FIX OIL;
Statii de distributie a carburantilor auto apartinand AGROTRANSPORT Bihor;
Sedii ale CNADNR: Agentii de control si incasare
Sectii de drumuri nationale
Directii regionale de drumuri si poduri


Plata:
utilizatori romani: in lei, la cursul de schimb al zilei comunicat de Banca Nationala a Romaniei, valabil pentru ultima zi din luna anterioara achitarii tarifului (prin curs de schimb valabil pentru ultima zi din luna anterioara datei achitarii tarifului se intelege cursul de schimb comunicat de Banca Nationala a Romaniei in penultima zi lucratoare a lunii respective);
- pentru autoturisme plata se efectueaza integral pentru 12 luni;
- pentru celelalte categorii de vehicule, altele decat autoturisme, plata se poate efectua si in patru rate, numai prin oficiile postale si sectii de drumuri nationale;

utilizatori straini: in valute liber convertibile, cotate pe piata valutara, la echivalentul tarifului exprimat in euro, in functie de cursurile de schimb ale valutelor, comunicate de Banca Nationala a Romaniei in penultima zi lucratoare a lunii anterioare celei in care se efectueaza plata sau in lei, la cursul de schimb al zilei comunicat de Banca Nationala a Romaniei, valabil pentru ultima zi din luna anterioara achitarii tarifului;

Responsabilitati:
- pentru utilizatorii romani, responsabilitatea este a detinatorului mentionat in certificatul de inmatriculare;
- pentru utilizatorii straini, responsabilitatea este a conducatorului auto

Documente necesare:
utilizatori romani, persoane fizice:

certificat de inmatriculare sau carte de identitate a vehiculului in original sau copie, dupa caz;
documente vamale pentru vehiculele inmatriculate temporar;
buletin sau carte de identitate a platitorului pentru intocmirea facturii, dupa caz;

utilizatori romani, persoane juridice:
certificat de inmatriculare sau carte de identitate a vehiculului in original sau copie, dupa caz
certificat de inregistrare la Registrul comertului, certificat de inscriere si cod fiscal pentru asociatii si fundatii, original sau copie, dupa caz, pentru achitarea in rate a tarifului;
documente vamale pentru vehiculele inmatriculate temporar;
buletin sau carte de identitate a platitorului pentru intocmirea facturii.

utilizatori straini:
certificat de inmatriculare sau carte de identitate a vehiculului in original sau copie, dupa caz;
utilizatori straini, persoane juridice:
certificat de inmatriculare sau carte de identitate a vehiculului in original sau copie, dupa caz;
documente de identitate pentru intocmirea facturii.

marți, 6 februarie 2007

Obligativitatea asigurarilor de locuinte?

Legea privind asigurarea obligatorie a locuintelor va deveni operabila la mijlocul anului 2007.Daca nivelul primelor de asigurare si al sumelor asigurate este batut în cuie, nu acelasi lucru se poate spune despre modul în care pool-ul de asigurare va reusi saacopere pagubele produse de dezastrele naturale.Cu o întârziere de sase luni (din cauza discutiilor asupra textului normativului), asigurarea obligatorie a locuintelor va deveni litera de lege pentru toti românii caredetin o locuinta. Astfel, la sfârsitul lunii iunie a acestui an, toti proprietarii vor cotiza pentru a-siasigura casa împotriva producerii inundatiilor, a alunecarilor de teren si a cutremurelor.
Sumele colectate prin plata primei de asigurare – 10 euro, respectiv, 20 euro, în functie de materialul din care este construita casa – ar trebui sa acopere macar partial pagubele generate de o eventuala calamitate naturala.Fondul locativ care urmeaza sa fie asigurat se ridica la 8,5 milioane de locuinte, din care aproximativ 15% sunt construite din materiale traditionale, ceea ce înseamna ca societatile autorizate sa încheie politele de asigurare vor colecta în jurde 158 milioane de euro.
O suma mica, în conditiile în care, anul trecut, nota de plata a inundatiilor care auafectat teritoriul României în repetate rânduri s-a ridicat la nu mai putin de 1,5 miliarde de euro. Bilantul facut de Paul Dobre, secretar de stat în cadrul Ministerului Administratiei si Internelor (MAI), indica aproximativ 44.800 de case distruse de ape, 49.000de anexe gospodaresti si 540.000 de scoli, gradinite, spitale si dispensare.
Desigur, cifra pierderilor materiale se refera si la cladirile publice, care în România nu sunt asigurate.

Statul împrumuta pool-ul de asigurare
Cum producerea repetata a calamitatilor într-un interval scurt de timp ar putea sa le gaseasca "descoperite" pe firmele care vor face parte din pool-ul de asigurare (n.r. – societate pe actiuni abilitata sa încheie contractele de asigurare), statul se va implica în acest business privat sub forma unui împrumut de 300 milioanede euro. "Suma va acoperi plata totala a primelor de reasigurare în primul an de functionare si partiala în urmatorii doi ani. În plus, împrumutul va capitaliza societatea", a precizat Radu Mircea Popescu, consilier în cadrul MAI.

Chiar si asa, în România, gradul de neacoperire a pagubelor este de 3,5%.
Procentajul ar putea sa scada pâna la 3% daca tara noastra ar participa la unfond local care sa reuneasca riscurile la nivel balcanic, dupa cum a explicatEugene Gurenko, specialist în cadrul Bancii Mondiale. Participarea României la un fond cu acoperire globala ar reduce rata asigurarii la 2%.

Ajutor pentru 10% din proprietari"
Aproximativ 10% din cei 8,5 milioane de proprietari de case sau apartamentevor beneficia de subventionarea partiala sau totala a primei pentru asigurarea obligatorie a locuintei", a declarat Radu Mircea Popescu. Este vorba de persoanele care beneficiaza de asistenta sociala de la stat si deunele dintre persoanele care locuiesc în mediul rural.Nivelul reasigurarii, la finele anului Pâna la sfârsitul acestui an, autoritatile vor stabili nivelul estimativ al primeide reasigurare care va fi platita de pool-ul de asigurare. Radu Mircea Popescu, consilier MAI, a precizat ca, indiferent de rezultatul negocierilor cu firmele internationale, nivelul primei de asigurare platite de proprietarul de locuinta nu se va schimba.



sursa: Edil cluj-Napoca

Portalul de asigurari online www.asigur.com, principalul canal de distributie online a politelor de asigurare, s-a relansat intr-o noua tinuta grafica

ROMANIA- 05 Februarie 2007 -
Portalul de asigurari online www.asigur.com, principalul canal de distributie online a politelor de asigurare, s-a relansat intr-o noua tinuta grafica.
Noutatile pe care le rezerva clientilor sai sunt dintre cele mai variate, de la interfata grafica mult mai prietenoasa, pana la lansarea de noi produse. Astfel, dupa cum ne-au obisnuit deja, prin portalul www.asigur.com se pot comanda online politele de asigurare tip R.C.A., locuinte pentru persoane fizice, asigurarea medicala de calatorie precum si abonamente private de sanatate.
De asemenea, beneficiati gratuit de calculatorul pentru asigurarile de tip Casco (Avarii si furt auto).
Avem un sistem special pentru ofertele promotionale curente, stiri actualizate zilnic in domeniul financiar - bancar, curs valutar si multe alte surprize.
Ca o noutate absoluta, www.asigur.com lanseaza sistemul de avertizare asupra scadentelor pentru politele de asigurare in derulare. Oricine poate sa-si creeze gratuit un cont prin care sa-si introduca singur contractele de asigurare in vigoare, fara a avea grija scadentelor intrucat sistemul de avertizare are grija sa va anunte in timp util asupra acestora. Acest sistem unic va asigura o acoperire completa intrucat nu veti ramane niciodata neasigurati prin neplata scadentelor politelor de asigurare.
Sistemul de avertizare este disponibil gratuit pentru toti clientii sitului precum si pentru toti cei interesati.
Enjoy!

sâmbătă, 27 ianuarie 2007

Anunt important pentru solicitantii de carduri europene de asigurari sociale de sanatate

CASMB
Avand în vedere primirea, incepand cu data de 11.01.2007, a primelor Carduri Europene de Asigurari Sociale de Sanatate (CEASS) de catre asiguratii CASMB care au depus cereri incepand cu 03.01.2007, prin Decizia Presedintelui - Director General al CASMB nr. 8 din 12.01.2007, se suspenda starea de exceptionalitate prevazuta la Cap. III, alineatul 3.1, litera b) din Ordinul Presedintelui CNAS nr. 559/05.12.2006.
In consecinta, incepand cu data de 15 ianuarie 2007, nu se mai primesc cereri pentru eliberarea Certificatelor Provizorii de Inlocuire (CPI) a CEASS decat de la solicitantii care prezinta documente ce dovedesc necesitatea imediata a calatoriei intr-un stat membru al Uniunii Europene (bilet de avion/tren/autocar, invitatii de la institutii sau companii din statele membre UE, etc.), in copie si original. Avand in vedere mediatizarea intensa a faptului ca eliberarea cardului se face in 7 zile de la data depunerii cererii, va asiguram ca orice insistenta pentru primirea cererilor pentru eliberarea CPI, care nu sunt argumentate si probate prin documente, este inutila.
Termenul de eliberare a CPI pentru solicitantii care dovedesc prin documente necesitatea imediata a calatoriei intr-un stat membru UE este de 3 zile lucratoare de la data inregistrarii cererii la CASMB.
Totodata, va recomandam utilizarea formularului tip de cerere, în pagina 2 a acestui formular fiind precizate si documentele care, in functie de situatia specifica fiecarui solicitant, dovedesc calitatea de asigurat.
Avand in vedere necesitatea verificarii, in conformitate cu instructiunile CNAS, a documentelor care fac dovada calitatii de asigurat, cererile trimise prin posta nu vor fi luate în considerare, inregistrarea acestora la CASMB efectuandu-se ulterior verificarii calitatii de asigurat a solicitantului.
----------------------------------------------------------------
Ce este cardul european de asigurat?
Cardul european de asigurat este documentul care confera titularului asigurat dreptul la prestatii medicale necesare in cadrul unei sederi temporare intr-un stat membru al Uniunii Europene.
Acest document se elibereaza la cererea persoanei asigurate, pentru deplasari scurte (de maxim 6 luni) in afara granitelor Romaniei si este valabil numai pe teritoriul statelor membre UE. Cardul european de asigurat nu este obligatoriu, iar trecerea frontierei nu este conditionata de prezentarea acestuia, fiind suficienta prezentarea oricarui alt tip de asigurare medicala.
Cine il poate detine?
Pot beneficia de card european de asigurat toti cetatenii care au calitatea de asigurat in sistemul de asigurari sociale de sanatate si fac dovada achitarii la zi a contributiei.
In situatia in care persoana care a obtinut un card nu indeplineste toate conditiile in baza carora s-a eliberat cardul pe toata perioada de valabilitate a acestuia (inclusiv plata contributiei de asigurari sociale de sanatate) si in aceasta perioada beneficiaza de servicii medicale in cadrul unei deplasari intr-un stat membru al Uniunii Europene, persoana in cauza va suporta contravaloarea acestor servicii. In aceasta situatie, casa de asigurari de sanatate emitenta a cardului va rambursa contravaloarea acestor servicii institutiei din statul membru care a acordat serviciile si, ulterior, va recupera contravaloarea acestora de la persoana in cauza.
Ce drepturi confera?
Cardul european de asigurat confera dreptul de a beneficia de asistenta medicala necesara in cursul unei sederi temporare intr-un stat membru al UE, dar nu acopera situatia in care asiguratul se deplaseaza intr-un stat membru UE in scopul de a beneficia de tratament medical pentru afectiuni preexistente deplasarii.
Serviciile medicale acordate in statele membre UE, in baza cardului, sunt cele prevazute de legislatia fiecarui stat si nu trebuie sa depaseasca ceea ce este necesar din punct de vedere medical in timpul sederii temporare.
Cat costa?
Cardul costa 2,17 RON si contravaloarea lui se achita odata cu inregistrarea cererii tipizate de eliberare a cardului, dupa verificarea calitatii de asigurat.Care este procedura de obtinere? 1. Completezi si semnezi cererea de eliberare a cardului european de asigurat.
2. Atasezi documente care sa ateste calitatea de asigurat in ultimii 5 ani (vezi mai jos)
3. Depui cererea + documentele la sediul CASMB din Str. Valter Maracineanu, nr. 1-3, etajul 3, camera 329 in fiecare zi de luni pana vineri intre orele 08:30 si 16:30
4. Cardul iti va fi eliberat in termen de 7 zile de la data depunerii documentelor de mai sus
Cum demonstrez calitatea de asigurat?
Dovada calitatii de asigurat se realizeaza pentru ultimii 5 ani. I
n cazul in care calitatea de asigurat actuala este mai mica de 5 ani, este necesar a se depune documentele justificative corespunzatoare categoriei/categoriilor de asigurat din care s-a facut parte în perioade anterioare.
Documente necesare justificarii fiecarei categorii:
Copiii pana la varsta de 14 ani:
- certificat de nastere
Copiii de la 14 la 18 ani:
- carte de identitate
Tinerii cu varsta cuprinsa intre 18 si 26 de ani:
- act de identitate
- adeverinta de elev, student sau declaratie pe proprie raspundere privind veniturile din munca Salariati:
- adeverinta de salariat in care se precizeaza data angajarii (pentru locul de munca curent)
- fotocopie dupa cartea de munca (pentru locurile de munca anterioare)
Persoane fizice autorizate (liber profesionisti):
- dovada achitarii la zi a contributiei datorate la veniturile impozabile, dar nu la mai putin de un salariu minim lunar brut pe tara
Persoane care beneficiaza de indemnizatie de somaj:
- carnet de somer sau adeverinta de la ANOFM
Pensionari:
- fotocopie dupa decizia de pensionare
- ultimul cupon de pensie - declaratie pe proprie raspundere sub semnatura privata privind calitatea de asociat sau administrator la societati comerciale, in ultimii 5 ani
Persoanele care se afla in concediu pentru cresterea copilului:
- act de identitate si decizia emisa de directiile de munca, solidaritate sociala si familie a Municipiului Bucuresti
- plus acte justificative pentru perioadele anterioare, ultimul talon de plata a indemnizatiei de crestere a copilului
Coasigurati:
- dovada calitatii de asigurat si a platii contributiei pe ultimii 5 ani a persoanei intretinatoare (asiguratul)
- acte doveditoare ale gradului de rudenie
- declaratie notariala a persoanei coasigurate din care sa rezulte perioada din ultimii 5 ani în care a avut aceasta calitate, respectiv lipsa veniturilor proprii si daca a fost actionar, asociat sau administrator la societati comerciale precum si faptul ca s-a aflat in întretinerea persoanei asigurate (calitate, nume, prenume, CNP, adresa)
Asociati - administratori la societati comerciale:
- dovada achitarii contributiei calculata asupra veniturilor impozabile (dividende, respectiv indemnizatii de administrare stabilite de AGA)
Sursa: www.lamedic.ro

Asigurarile de locuinte

Chiar daca asigurarile de locuinta nu sunt obligatorii inca in Romania, de
> ce ar trebui cineva sa isi asigure proprietatea?

Este mult mai important sa-ti asiguri acoperisul de deasupra capului decat, sa zicem, masina. Este foarte adevarat ca riscul ca un eveniment nefericit sa se produca la autoturismul propriu este mult mai mare, dar, pe de alta parte, in cazul locuintei, daca un eveniment asigurat se produce, paguba suferita este incomparabila. In acest caz nu ramane decat sa locuiesti in masina proprie asigurata sau sa apelezi la autoritati. Aceasta practica a autoritatilor, de a despagubi persoanele afectate de calamitatile naturale va disparea, intrucat sarcina de a-si asigura locuinta revine in intregime proprietarului acesteia. De aceea observam preocuparea autoritatilor pentru introducerea obligativitatii in ceea ce priveste asigurarea imobilelor de catre proprietari. Chiar si fara interventia legiuitorului, fiecare dintre noi ar trebui sa constientizeze faptul ca locuinta proprie este cel mai de pret bun al familiei.

> Pe piata au aparut mai multe tipuri de asigurari de locuinta, diverse
> pachete chiar si la aceeasi companie, asigurarile de locuinta pot include
> sau nu anumite lucruri, cum trebuie sa aleaga clientul pentru a nu avea
> surprize la plata daunelor?

In primul rand ar trebui sa se informeze asupra societatii de asigurare cu care intentioneaza sa incheie asigurarea (notorietate, stabilitate financiara si existenta unui program de reasigurare).
Mai apoi trebuie sa-si stabileasca necesitatile in ceea ce priveste riscurile pe care doreste sa le asigure. In acest caz avem o succesiune de riscuri grupate in pachete de care viitorul asigurat ar trebui sa fie instiintat.

Astfel avem:

- RISCURI DE BAZĂ: pachetul FLEXA (incendiu, trasnet, explozie, caderea aparatelor de zbor);
- RISCURI EXTINSE: FLEXA, furtuna, uragan, vijelie, tornada, ploaie torenţiala, grindina - efecte directe, vandalism prin efracţie sau tâlharie, terorism, greutatea zapezii sau gheţii, izbirea cladirii asigurate de catre autovehicule, unda de şoc provocata de avioane, avalanşe de zapada, cadere accidentala de corpuri, greve, tulburari civile, inundaţie de la apa de conducte, vandalism fara efracţie, furtul elementelor cladirii şi distrugeri provocate de animale;
- RISCURI CATASTROFICE: cutremur de pamânt, inundaţii şi aluviuni provenind de la revarsarea apelor de suprafaţa precum şi din precipitaţii atmosferice temporare, inclusiv din topirea zapezii sau gheţii, prabuşire şi/sau alunecare de teren.

Am enumerat mai sus majoritatea riscurilor care sunt prezente in oferta societatilor de asigurari. Nu toate societatile cuprind toate aceste riscuri, altele prevad riscuri suplimentare dar, important este ca viitorul asigurat sa-si poata face o lista a necesitatilor si sa o plieze pe oferta standard a societatilor de asigurare.

Nu in ultimul rand, trebuie sa fie studiata cu atentie lista excluderilor dintr-o polita de asigurare. In felul acesta se evita discutiile neplacute ce ar putea sa apara cu ocazia despagubirilor.



> Contractele de asigurare sunt de regula mari, cu multe clauze, scrise mic
> si greu de citit, poate fi brokerul de asigurare o solutie? Va plati
> acelasi pret?

Rolul brokerului de asigurare este similar avocatului in cadrul unui proces. Consultanta primita de la un profesionist in domeniu este definitorie. Brokerul de asigurare cunoaste conditiile de asigurare de la toate societatile de asigurare cu care colaboreaza si, astfel, poate indruma clientul in alegerea corecta a tipului de asigurare cat si asupra riscurilor necesare.
Mai mult, de regula, asigurarile consiliate de catre brokerul de asigurare sunt negociate pentru clientii sai la tarife mai mici deoarece forta de vanzare a brokerului este apreciata de catre companiile de asigurari prin discounturi de volum aplicate tarifelor practicate.

> Ce mai trebuie sa stie un client asigurat, la ce anume trebuie sa fie
> atent dupa ce s-a asigurat, astfel incat asiguratorul sa nu reclame culpa
> clientului pentru anumite daune?

Date-fiind fraudele in asigurari, clientul trebuie sa stie ca activitatea sa trebuie sa fie una normala, care sa nu genereze riscurile la care este asigurat imobilul. Intentia dovedita in producerea riscului asigurat de catre client aduce cu sine nu numai neplata despagubirilor cat si o latura penala a actiunilor lui. Mai apoi, trebuie facut cunoscut faptul ca, in cazul producerii unui eveniment asigurat, in sarcina clientului intra inclusiv limitarea, prin mijloace proprii, normale, a proportiilor daunei.

> Cum isi poate asigura clientul si bunurile din locuinta, dincolo de
> locuinta in sine?


Procedura de asigurare este aceeasi ca si la asigurarea locuintei. Se face o evaluare a bunurilor din locuinta dupa valoarea lor din factura de achizitie sau valoarea de inlocuire. La valoarea totala se aplica un procent fix din valoarea estimata de client de comun acord cu compania de asigurare. Riscurile la care se asigura bunurile din locuinta sunt similare celor de locuinta la care se adauga riscul furtului prin efractie. Este recomandata asigurarea bunurilor din locuinta impreuna cu locuinta in sine pentru o protectie completa a caminului.

> Cam cat costa o asigurare de locuinta si cum se calculeaza costul?

Costurile legate de asigurarile de locuinte reprezinta un procent fix din valoarea estimata de client de comun acord cu compania de asigurare. Costurile efective difera de la o societate de asigurare la alta, in functie de contractul sau de reasigurare precum si de politica interna a acelei companii.

> In momentul in care se incheie o asigurare de locuinta, ce cost trebuie sa
> declare clientul? Daca valoarea de piata a unui apartament este de 60.000
> de euro, iar acesta il asigura pe 40.000 de euro, platind astfel mai
> putin, ce dezavantaj ar avea?

Exista riscul ca imobilul sa fie subasigurat. In acest caz, cu ocazia unei daune, societatea de asigurare va face propria evaluare si astfel va aplica regula proportionalitatii. Pentru situatia subasigurarii, clientul va primi despagubirile proportional cu diferenta dintre valoarea declarata si valoarea reala a imobilului, de aceea, este bine ca evaluarea sa se faca in colaborare cu societatea sau cu brokerul de asigurare. Aceasta are propriile sisteme de evaluare a imobilelor plecand de la valoarea construirii in nou. In functie de starea cladirii, a anului de constructie precum si a suprafetei construite se poate determina o valoare corecta a imobilului.

Sursa: http://www.asigur.com