Se afișează postările cu eticheta adresa politie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta adresa politie. Afișați toate postările

luni, 11 iulie 2011

Cum se aplica amenda pentru lipsa rovinietei de catre Politie? Adresa oficiala

Raspuns oficial din partea Politiei Romane cu privire la procedura de verificare in trafic a rovinietelor.
MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR
INSPECTORATUL GENERAL AL POLIŢIEI ROMÂNE
NESECRET
Bucureşti
Nr. 327.859/S2/03.12.2010
Exemplar unic

DIRECŢIA RUTIERĂ


Catre Scala Assistance SRL - distribuitor autorizat roviniete
office (at) roviniete . ro

La scrisoarea dumneavoastră transmisă, în format electronic, prin e-mail la adresa circulatie@politiaromana.ro, referitoare la aplicarea sancţiunilor contravenţionale, de către poliţiştii rutieri, pentru nerespectarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr.15/2002, privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, cu modificările şi completările ulterioare, vă comunicăm următoarele:

În scopul punerii în practică a prevederilor ordonanţei precizate anterior şi a Ordinului nr.769/2010, privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România, Direcţia Rutieră a dispus instruirea lucrătorilor de poliţie cu atribuţii în domeniul controlului circulaţiei rutiere cu privire la rovinieta electronică ce atestă existenţa în baza de date a Sistemului informatic de emitere, gestiune, monitorizare şi control al rovinietei a informaţiilor privind achitarea tarifului de utilizare în conformitate cu categoria din care face parte vehiculul identificat în trafic.
Astfel, începând cu data de 01.10.2010, poliţiştii rutieri aplică sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr.15/2002, privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, cu modificările şi completările ulterioare, numai după interogarea aplicaţiei informatice a CNADNR S.A., care atestă/infirmă achitarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România pentru fiecare vehicul verificat.

Cu stimă,

D I R E C T O R
Comisar şef de poliţie
DINIŢĂ LUCIAN