vineri, 23 martie 2012

Veste buna! Autostrazi mai multe!

Consiliul pentru Transport al UE a extins reţeaua europeană de transport TEN-T pe teritoriul României cu cinci rute, printre care Timişoara-Sebeş-Turda-Târgu-Mureş-Iaşi-Ungheni şi Calafat-Craiova-Alexandria-Bucureşti, pentru care finanţarea europeană necesară construcţiei va fi mai accesibilă.

Cele cinci rute aprobate vizează atât infrastructura feroviară, cât şi cea rutieră şi pe traseele Timişoara-Sebeş-Turda-Târgu-Mureş-Iaşi-Ungheni, Calafat-Craiova-Alexandria-Bucureşti, Borş-Turda şi Constanţa-Tulcea-Brăila-Galaţi în reţeaua globală şi a Canalului Dunăre-Bucureşti în reţeaua centrală.


Reţeaua Trans-Europeană de Transport (TEN-T) include toate modurile de transport şi asigură aproximativ jumătate din traficul de pasageri şi marfă.

"Accesul la finanţare va fi simplificat, iar finanţarea europeană disponibilă pentru proiectele acestea, identificate de acum ca fiind prioritare, va creşte substanţial", a declarat, într-un comunicat, ministrul Transporturilor Alexandru Nazare.

Sursa: Mediafax

Un comentariu: